DUMNIEZAU DRÄ‚GUTU

Am câteodată sentimentul că la Crăciun mulÅ£i dintre noi pierdem ÅŸansa de a în­Å£elege ce se întâmplă. Auzim un lucru oarecum ciudat, că Dumnezeu se naÅŸte dar, prinÅŸi de febra pregătirilor de săr­bători, ridicăm din umeri ÅŸi, în cel mai bun caz, spunem ceva de genul „Dumnezeu poa­te face tot ce vrea, deci nu-i de mirare că se arată pe pământ ca ÅŸi copil”... Åži ne întoar­cem fiecare la ceea ce ne face să simÅ£im că e Crăciunul: unii la cadouri, alÅ£ii la brad sau la colinde, alÅ£ii la cântările ÅŸi slujbele Bisericii. Dar câÅ£i dintre noi se mai întreabă de ce oare a vrut Dumnezeu să se nască ca ÅŸi om?

Poate nu suntem toÅ£i la fel de conÅŸtienÅ£i ca ÅŸi sfinÅ£ii părinÅ£i că la naÅŸterea Sa, Hristos, cel de o fiinÅ£ă cu Tatăl, S-a întrupat de la Sfântul Duh ÅŸi a luat asupra Sa tot ceea ce Å£ine de firea omenească. Åži că prin vieÅ£uirea Sa în trup pe acest pământ, l-a reînnoit ÅŸi l-a mântuit pe om. Dar poate am începe să des­luÅŸim ce se întâmplă la NaÅŸterea Domnului, dacă ne-am privi cu ceva mai multă atenÅ£ie pe noi înÅŸine...

Cât de greu ne este, atunci când suntem sătui, să înÅ£elegem foamea celui flâmând... Cât este de greu, când petrecem Crăciunul în parohia noastră din Roma sau Paris, înconju­raÅ£i de prieteni, să înÅ£elegem starea sufleteas­că a studentului din Caen care, după Sfânta Liturghie se întoarce în camera sa ÅŸi, în sin­gurătatea lui, mănâncă o felie de cozonac ames­tecată cu lacrimi; sau a medicului rezident din Chateauroux care are cea mai apropiată bise­rică ortodoxă la o distanÅ£ă mai mare de 100 km ÅŸi, în plus, mai este ÅŸi de gardă în ziua de Crăciun; sau a „badantei” din Catania care nu are cum să ajungă la Liturghie pentru că fa­milia bătrânei pe care o îngrijeÅŸte îi cere să fie la muncă exact de ziua NaÅŸterii Domnului... Cât e de greu pentru un preot dintr-o parohie mare, căruia i se umple casa de colindători, să-l înÅ£eleagă pe cel dintr-un orăÅŸel din nor­dul Europei care, cu ultimii săi bani, mergesă cumpere pâine ÅŸi vin pentru Liturghia de Crăciun, la care ÅŸtie că nu va avea mai mult de douăzeci de oameni...

CâÅ£i dintre noi ar avea atâta dragoste în­cât să fie dispuÅŸi să renunÅ£e la petrecerea Crăciunului cu prietenii sau cu familia, sau la bucuria colindatului ÅŸi, în schimb, să mear­gă la cineva pentru a-l ajuta să iasă din sin­gurătate?

De cele mai multe ori noi oamenii, la bu­curie, uităm de durerile semenilor noÅŸtri. Crăciunul ne arată că Dumnezeu, în toa­tă slava Sa, nu uită de suferinÅ£a omului ci, „chip de rob lu­ând, făcându-se ase­menea oamenilor”(Filipeni 2, 7) vine la noi. Domnul ÅŸi Omul Iisus Hristos, prin tot ceea ce trăieÅŸte, pare a ne spune: „Nu vă primeÅŸte nimeni, nu vă dă nimeni atenÅ£ie? Iată, nici Eu nu am unde să mă nasc... A trebuit să plecaÅ£i din Å£ara voas­tră? Åži eu, copil fi­ind, am fost pribeag prin Å£ări străine...Vă este vouă foame?Åži Eu am flămân­zit... SunteÅ£i triÅŸti când pierdeÅ£i pe ci­neva drag? Åži Eu l-am plâns pe prietenul meu, Lazăr... FaceÅ£i bine ÅŸi vi se răsplăteÅŸte cu rău? Åži Mie tot aÅŸa mi-au răsplătit cei pe care i-am vinde­cat... SunteÅ£i trădaÅ£i ÅŸi părăsiÅ£i de prieteni? Åži de mine s-au lepădat prietenii Mei... Vădoare când sunteÅ£i loviÅ£i? Iată ÅŸi Eu sânge­rez când sunt bătut cu biciul... Vă simÅ£iÅ£i pă­răsiÅ£i până ÅŸi de Dumnezeu? Åži Eu, pe cru­ce, am simÅ£it acest lucru... MuriÅ£i voi? Iată, ÅŸi Eu sunt omorât...”

Numai atât de ne-am aminti, numai de-am îndrăzni să intuim că-n toate singurătăÅ£ile ÅŸi frământările noastre Dumnezeu este lângă noi, atunci ni s-ar despietri inimile ÅŸi, cu ui­mire, am rosti ÅŸi noi, împreună cu Å£ăranii din Transilvania, „Dumniezău draguÅ£u”... Åži atunci cred că s-ar face au­zit ÅŸi sufletelor noas­tre glasul Său: „Vi se pare câteodată că viaÅ£a voastră e un iad? Iată, în Iad mă cobor ÅŸi Eu... Åži înviez, ca să înviaÅ£i ÅŸi voi cu Mine! Mă înalÅ£ la Cer, de-a dreapta Tatălui ca să vedeÅ£i că acolo e locul vos­tru! Vă trimit pe Sfântul Duh pentru ca, încă pe pământ fiind, să gustaÅ£i din ViaÅ£a pregătită vouă în Cer!” Astfel am înÅ£elege de ce cobo­rârea Domnului Hristos ca ÅŸi prunc, la noi, pe pământ este, de fapt, începu­tul înălÅ£ării noastre la Cer. Åži am cânta împreună cu Biserica „Hristos se naÅŸte, slăviÅ£i-L! Hristos din Ceruri, întâmpinaÅ£i-L! Hristos pe pământ, înălÅ£aÅ£i-vă!”

Bogdan Grecu, Belfast