TREBUIE SÄ‚ ÅžTII SÄ‚ MORI ÅžI SÄ‚ ÃŽNVIEZI ÃŽN FIECARE ZI,PENTRU CÄ‚ VIATÄ‚ ÃŽNSEAMNÄ‚ MOARTE CONTINUÄ‚ (II)

STELIAN GOMBOÅž: Preacuvioase Părinte Arsenie, despre anii pe care i-ați pe­trecut în viața de pustie, ce ne puteți spune?

PÄ‚RINTELE ARSENIE PAPACIOC:

Viața de pustie e atât de suspendată încât n-ai putința să vezi ceva cu picioarele pe pământ, așa că nu poate să înțeleagă cine­va din afară ce se petrece la pustie. E o prezență și o creație întreagă în inima și în mișcarea pustnicului. Am avut în acei ani și spaimă, dar m-a ajutat Dumnezeu să îmi țin prezența. Lupii erau foarte îndrăzneți. Nu mă temeam de urși ca de lupi. Pentru că lupii sunt flămânzi și atacă în ceată. In pădure e mai ușor pentru tine că lupul nu are gâtul flexibil ca să se uite așa, stânga-dreapta. Are privirea directă. In pădure copacii îl păcălesc, el crede c-ar fi oameni. Åži are o teamă. Am văzut la toate anima­lele că au o teamă de om. Au o teamă de moarte. Fie că făceam o mișcare să gonesc urșii, fie că făceam o mișcare să gonesc lu­pii dar toți se temeau, chiar lupii ăștia obra­znici. Da, nu a fost o problemă grea, asta. Dar te ținea prezent. Te uitai în toate părțile, însă, fără discuție, trebuie să recu­nosc - nu știu în ce măsură puteți să mă-nțelegeți - că ne ținea puterea lui Dumnezeu. Era o viață suspendată, desprinsă și de cuvinte și de înțelegerea oa­menilor care n-au trăit cât de cât, cu mare dăruire mântuirea vieții lor. Este greu să vorbești despre niște lucruri de înălțime... Nu mai erai viu. Åži totuși erai viu.

Imi amintesc multe: zăpadă, la un mo­ment dat a nins, a nins patrusprezece zile, zi și noapte. S-a acoperit orice cărare, ori­ce drum. Aveam un izvor la o distanță cam de două sute de metri de coliba unde stăteam. Până la izvor erau și lupi care pân­deau căprioarele ce veneau să se adape. Dareram și eu tot o capră, știți    Tot aveamnevoie de izvor. Iarna nu era o problemă, că era zăpadă și topeai zăpadă. Câteodată

când o topeai, ți se înfigeau acele de brad în gât. Åži era atât de nesuferit! Sunt mul­te lucruri! Cum să exemplific, cum să le ma­terializez? M-am folosit mult. Dar nu eram un om al pustiei. Dacă nu ai o stare de sme­renie, oriunde ai fi în viață, dar mai ales în pușcărie și în pustie, n-o duci.

 

S.G.: Unde credeți sfinția voastră că a fost mai greu: la pustie sau în închisoare?

P.A.P.: Acum, vă dați seama, în închi­soare nu credeau în Dumnezeu, nenorociții paznici. Åži erau foarte sălbăticiți, îndârjiți. La Aiud am avut un șef de gardieni acolo, la zarcă, se numea Biro. Pe ungurește înseamnă primar. Era rău de tot. Să revin: cei de la pușcărie nu credeau în Dumnezeu. Åži erau primejdioși. In pustiu luptai cu dracul. Dracul credea în Dumnezeu. Se te­mea de El. Puteai să-l ții pe diavol la distanță, de aceea nu mă speriam. Că te trăgea, trăgea haina de sub tine, o blană de piele pe care stăteam lungit noaptea.

Se întâmplau multe lucruri. Dar nu era primejdios. Eram totuși liber. Åži oamenii nu prețuiesc viața de libertate. Mai mult, nu prețuiesc suflarea și răsuflarea, că tot de la Dumnezeu sunt. Nu-i supărat Dumnezeu pe noi atât de mult pentru păcate, cât este supărat că suntem nepăsători. Asta trebuie propovăduit la toată lumea. Åži vă spun și eu vouă, acum, tot așa. Faceți act de prezență la Dumnezeu: „Doamne, Tu m-ai făcut, Tu mă iei”. Ne-a creat singuri numai pentru El, nu și pen­tru dracul, pentru patimi.

Nu ne jucăm cu timpul vieții noastre. Am avut ocazie să fiu chemat de multe ori la căpătâi de morți. Că eu, peste cinci ani, împlinesc o sută de ani de viață pe acest pământ. Am avut o viață trăită cu adevărat: pușcării, viață intensă, viață care măsura suflarea și răsuflarea zi de zi, clipă de clipă chiar. Deci te obliga să iei o atitudine.

Căci nu puteai să cedezi: era proba de credință sau de necredință. Nu te jucai. Dar nu m-am folosit așa, până în adâncul deliberativ al lucrurilor, ca la căpătâiul morților. Å¢ipete... sentimente omenești... muribunzii vedeau draci, așa cum știm că vin. Vedeau păcatele așa cum le-au făcut, nu cum le-au spovedit. Åži vroiau să le spovedească, dar nu mai puteau. înapoi nu se mai putea, căci venise aia, moartea. Moartea nu vine să-i faci o cafea. Vă dați seama ce spaimă era, că erau suflete trezite acum, înainte de moarte și intrau într-un necunoscut și începeau să apară toate așa cum ni se arată în Scripturile divine. Spune așa un Sfânt Părinte: „Aș vrea să înțelegeți: dacă chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua morții, este destul.” Este groaznic. Åži uite, toți doreau să mai trăiască o zi. Åži zicem noi, care ne scăldăm în ani: „Ce faci într-o zi?” Nu într-o zi, într-o clipă poți să faci mult! Că Dumnezeu n-are nevoie de cuvintele noastre, are ne­voie de inima noastră. Åži putem să I-o dăm într-o clipă.

 

S.G.: Dacă le spunem tinerilor că „nu este bine să aibă legături trupești înainte de căsătorie” unii încep să râdă și să zică: ,,ei, asta era acum o sută de ani”. în aceste condiții, ce le puteți spune acestor tineri?

P.A.P.: Aici să fie foarte atenți părinții duhovnici! Să nu fie de partea lor când zic: „mi-a spus părintele cutare că pot să.” Åži în acest fel ei își susțin punctul lor de vede­re erotic. Au nevoie de un sprijin, de un cuvânt, de girul unui cleric. înțelegeți? Nu stăm de vorbă. Uite, eu chiar azi am avut o discuție: i-a spus doctorul la o tânără că, dacă păstrează sarcina, moare sigur. Eu i-am zis: „mori pe datoria supremă de mamă, că te-așteaptă viața veșnică, fericită”. „Asta n-o fac, nu se poate”, a răspuns. Vedeți, vroia să facă avort cu aprobarea unui cleric, dacă se poate unul cu nume și renume. Nu! Doctorii n-au nicio autoritate; ei vor să trăiești aici, dar eu vreau să trăiești dincolo, în veșnicie. Va să zică, avem ce să le spunem. Să trăiască creștinește! Vreau să vă spun că nu-i de glumă dacă nu te-astâmperi. Se pot întâmpla lucruri îngrozitoare, de nedescris, cum am chiar acum un caz. Vrei, nu vrei, trăiește viața așa cum a ordonat-o Dumnezeu și cum o propovăduiește Biserica și gata. Cei care nu se luptă cu patimile nu cunosc bucuria biruinței duhovnicești. Nu o cunosc. Acum nu-i un alt Iisus Hristos, deosebit de Cel din vechime. Nu putem să schimbăm învățătura lui Dumnezeu după cum ne convine. Același Hristos, cu întregimea învățăturii Lui, rămâne peste toate veacurile.

 

S.G.: Din punct de vedere duhovnicesc, cum vedeți viitorul țării noastre?

P.A.P.: Este o întrebare îndrăzneață și o să fie un răspuns sfios. Eu, personal, judec după inima mea, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-l poate da de­cât Å¢ara Românească în lume, cândva. Consider că în România este cea mai adecvată viață, răsuflare și suflare, după Scriptură. România este milostivă și nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. Tocmai poziția Scripturii. România o văd având o mare misiune în lume. Sigur că nu din punct de vedere economic numaide­cât, ci din punct de vedere mântuitor numaidecât. Åži, asta contează: că Dumnezeu rabdă, rabdă dar și înainte apucă. Åži noi, care vedem lucrurile acestea, la întrebarea asta îndrăzneață răspundem: suntem români și cum să nu văd o fericire pentru țara mea? Nu pentru că-i țara mea, ci pentru că sunt într-un cadru adecvat Scripturii. Chiar dacăexistă și căderi, Scriptura este trăită de români. Românul înțelege de ce-ai întins mâna. In Occident nu se mai pune problema în același duh. Acolo sunt anumite raționamente, este o goană după bani, este o altă lume. Să trăiască, n-am nimic de zis. Ii înțelegem. Dar asta nu trebuie să ne interzică să spunem adevărul. O mare misiune duhovnicească va avea România. Asta-i părerea mea. Trăim sau nu trăim, dar vom vedea că așa este.

 

S.G.: Dacă ar fi să le adresați acum un sfat, un cuvânt tinerilor, ce le-ați spune?

P.A.P.: Uite ce le spun: tinerilor, dați-mi mie tinerețea voastră dacă nu știți ce să faceți cu ea. Acesta este răspunsul.

 

S.G.: Acestea fiind zise, vă mulțumesc foarte frumos, Preacuvioase Părinte Arhimandrit, dorindu-vă să aveți parte, în continuare, de multă sănătate, de mult spor și de multe împliniri duhovniceștii...

 

Interviu realizat de Stelian Gomboș, București