Nepsis Spania și Portugalia

publicat in Asociația Nepsis pe 1 Octombrie 2009, 18:23

Despre Nepsis Spania și Portugalia din 2007 și până în 2009.

Într-o lume în care aproape totul este prefabricat, unde prea puține lucruri sunt sincere și veritabile, într-o lume în care am ajuns să-L includem pe Dumnezeu din ce în ce mai puțin în lumea valorilor noastre și în conglomeratul zilnic, noi, tinerii ortodocși din Spania, am găsit timp pentru o formulă care să ne coordoneze și să ne aducă pe drumul cel bun, o formulă care ne împiedică să ne pierdem identitatea aici, în țara gazdă, sau în cele o mie de alte locuri unde alegem să urmăm drumul vieții. Ideea de a crea o asociație Nepsis pentru Spania sub oblăduirea Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale a venit firesc în momentul în care noi, tinerii români ortodocși de aici ne-am „intersectat” în România cu neptici din alte țări din Mitropolie, am început să ne cunoaștem și să ne mărturisim sentimentul – ascuns până atunci – că în Spania, spre deosebire de Belgia și Franța, ne lipsește o forță care să ne îndrume și care să ne faciliteze comunicarea cu alți tineri asemenea nouă. Dumnezeu a vrut ca lucrurile acestea să se întâmple cu adevărat, și în 17 martie 2007 ne întâlneam pentru prima dată la Valencia, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif. Acesta a și fost momentul în care Nepsis Spania a luat ființă, și de aici începând, lucrurile au mers, credem noi, înspre bine. Dovada este tot ceea ce a urmat…

La Congresul de la Valencia ne-am cunoscut majoritatea dintre noi, și pentru că a fost „piatra de temelie” pentru filiala (la acea vreme) din Spania, atunci am ales și membrii din Consiliu. Nu am putut aștepta prea mult următoarea întâlnire, și tocmai de aceea, când s-a ivit oportunitatea de a face un pelerinaj (28 aprilie – 1 mai 2007) la mănăstirile ortodoxe Cantauque și Santa Maria del Vilar, din sudul Franței, nu am avut nicio ezitare. În decursul celor 3 zile, noi, tineri din Alcala de Henares, Barcelona, Castellon, Ciudad Real, Lerida și Valencia, am purtat discuții cu părinții de la Mănăstirea Cantauque, părintele Jacob îndemnându-ne să mărturisim credința prin viața noastră acolo unde suntem; să rămânem în Biserică, chiar dacă uneori suntem dezamăgiți de anumite slăbiciuni care se întâlnesc în parohiile noastre; să nu găsim justificări pentru neimplicarea noastră în viața duhovnicească așa ca slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda care spunea că nu are om să-l coboare în apă pentru a fi vindecat; să-L urmăm pe Hristos, oricât de slabănogiți ne-am găsi, căci El este Cel ce vindecă. La mănăstirea Santa Maria del Vilar l-am întâlnit pe stareț, părintele Timotei și, conduși parcă de un imbold lăuntric, ne-am mărturisit cu toții lui și apoi l-am rugat să ne lumineze în temerile și întrebările pe care le aveam. La acel moment nimeni nu știa că la un an distanță, părintele duhovnic pe care îl cunoșteam aici avea să devină episcopul românilor ortodocși din Spania și Portugalia… Discuțiile cu Preasfinția Sa, despre Sfânta Împărtășanie, despre suferință, despre rolul tinerilor în Biserică, ne dezvăluiau de fiecare dată alte piste de reflexie, și aceasta era ceea ce ne doream de la această întâlnire: să ne îmbogățim sufletele de multa învățătură duhovnicească și să ne apropiem cât mai mult de trăireaNepsis – treziți și treji cu adevărat. Cu greu ne-am desprins spre seară, lăsându-i la mănăstire pe cei câțiva călugări.

Activitățile noastre din 2007 nu s-au oprit aici. În 23 – 24 iunie ne reuneam pentru a treia oară, de data aceasta în Lerida. Întâlnirea noastră se datora și altui motiv: 24 iunie este hramul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Lerida și în 2007 era prima dată când, având mai puțin de un an de existență, comunitatea de aici sărbătorea această zi. Faptul că Înaltpreasfințitul Iosif a răspuns invitației comune Nepsis – Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (prin părintele Daniel Șimon), ne-a bucurat pe toți. Au fost două zile cu adevărat de sărbătoare: întâmpinarea Înaltpreasfințitului Iosif, momentul înălțător al Sfintei Liturghii și apoi vorbele pline de har și învățătura pe care părintele mitropolit a avut bunătatea să ni le împărtășească, toate au împlinit întâlnirea pe care ne-o dorisem. Cu tot timpul care a trecut de atunci, cuvintele despre dragostea pentru aproapele nostru, dragostea lui Dumnezeu pentru noi, despre rugăciune și trezvie, au rămas amintiri vii.

Următorul an, 2008, ne-a adus din nou împreună la Valencia, în 15-16 noiembrie, pentru Congresul Nepsis Spania și Portugalia, la care au fost invitați Preasfințitul Timotei și părintele Daniel Șimon. Tinerilor din parohii ortodoxe din Spania li s-au alăturat cei sosiți din Belfast, Bruxelles, Londra, Paris, Roma și Torino. Tema întâlnirii a fost „Sfânta Liturghie și viața creștină ca o continuare a ei”. Discuțiile purtate între tineri și invitați, pe lângă aspectele practice, s-au oprit și asupra felului în care au trăit creștinii Sfânta Liturghie de-a lungul secolelor, a frumuseței și semnificației adânci a rugăciunilor rostite de preot în partea a doua a Liturghiei, a tristeței acelor Liturghii la care nu se împărtășește nimeni, într-un fel de nesocotință a cuvântului lăsat de Domnul Hristos la Cina cea de Taină. 

Pe cât am putut de mult, am participat și la celelalte întâlniri cu tineri neptici din alte țări. Ne-am văzut și cunoscut cu ei în noiembrie 2007 la Cantauque, unde Preasfințitul Marc, printre multe altele, ne-a îndemnat să avem credință și să luăm hotărâri având siguranța că Dumnezeu ne va însoți pe drumul ales, ajutându-ne să pătrundem mai bine înțelesul căsătoriei și al celibatului monastic. Apoi la Bruxelles, în mai 2008, am participat la Congresul Nepsis din toată Mitropolia.

În vara aceasta, între 22 iulie și 1 august, în localitatea Senet (Aneto) din Pirineii spanioli, părintele Daniel Șimon din Lerida a organizat Tabăra de Spiritualitate Ortodoxă pentru tinerii și copiii din cuprinsul eparhiei. Sosiți din Spania și Portugalia, tinerii au participat la ateliere de pictură iconografică, limba română, dans și cântec popular românesc, muzică bisericească. Prezent pe tot parcursul taberei, Preasfințitul Timotei a slujit Sfânta Liturghie, a condus rugăciunile de seară și dimineață și a purtat discuții cu copiii. Tinerii au vizitat Mănăstirile de la Taüll construite în secolul al doisprezecelea în stil lombard, faimoase pentru frescele romanice conservate in situ. Mare a fost bucuria când tinerii au descoperit că asemenea bisericilor noastre, aceste mănăstiri erau pictate.

Poate că activitățile desfășurate de noi par modeste. Noi îndrăznim să credem că nu este așa. Ne-am dorit ca Nepsis Spania să fie un loc statornic în viața plină de dislocări așa cum ea este când încerci să te adaptezi unui loc străin (Spania în cazul nostru); un loc plin de credința care să ne ajute să perseverăm aici unde Dumnezeu a vrut să venim; un loc unde să încercăm să ne rezidim și să ne desăvârșim ființa lăuntrică; și nu în ultimul rând, un loc unde să putem fi misionari spre a-i trezi și pe alții la credință. Prin toate acestea, Nepsis are consistență pentru noi. În contextul în care criza de acum și din toate timpurile, din Spania și de peste tot, este doar în noi, îndrăznim să spunem că Nepsis este un hotar de trecere: alegem credința vie și mereu starea de privighere, sau ne alegem pe noi, care fără credință în Dumnezeu nu suntem nimic…

 

Diana Zamfir