Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 1 Octombrie 2009 Ora: 15:14

Nepsis Belgia - Buchet de gânduri la ceas de sărbătoare

Activitatea tinerilor Nepsis din Belgia a început în anul 2004 cu o adunare a tinerilor din Mitropolia noastră care a avut loc la Chevetogne, în regiunea Ardennes. Atunci, l-am avut ca oaspete pe Înaltpreasfinţitul Iosif, împreună cu alţi doi părinţi din Mitropolia Ortodoxă Greacă din Benelux, Părintele Barthélémy D’huyvetter şi Părintele Dominique Verbeke. Acest început a lăsat multe amintiri frumoase în inimile participanţilor…

Însă, timp de doi ani de la desfăşurarea acestui eveniment, activităţile tinerilor au fost puţine din cauza absenţei unui cerc ortodox de prieteni, a unui program liturgic sistematic şi variat şi din lipsa unui îndrumător care să ne unească în jurul Bisericii. De abia din toamna anului 2006, când a luat fiinţă parohia „Sfântul Nicolae”, Nepsis a început să se cristalizeze în jurul Părintelui Patriciu Vlaicu. Experienţa şi tinereţea sufletească a păstorului nostru au adunat tinerii „într-un strigăt”, şi, încă din acel moment, aceştia au început să se cunoască la biserică, loc care a găzduit ulterior toate congresele şi adunările asociaţiei. S-au început cursuri de muzică bizantină în vederea organizării stranei, dar şi a unui mic cor care, la vreme de sărbătoare, s-a pornit cu colindul, binevestind atât sufletelor românilor şi belgienilor din comunitatea ortodoxă, cât şi deţinuţilor din închisoarea din Bruxelles sau bolnavilor din spitale.

Tinerii au început să se cunoască şi mai bine în cadrul unor întâlniri cu caracter variat: editarea unei reviste parohiale lunare, programele catehetice de sâmbătă seara, nelipsitele agape de duminica, proiecţii de film urmate de discuţii pe teme complexe şi de actualitate, meciuri de fotbal la marginea pădurii, drumeţii şi pelerinaje...

Nu de puţine ori, am avut oaspeţi de seamă care ne-au încântat prin prezenţa şi prin nobleţea lor sufletească. Ne-am putut bucura de blândeţea şi căldura Înaltpreasfinţitului Iosif care ne-a ne-a sădit în inimi cuvânt despre „dragostea prin renunţare” de-a lungul congresului organizat la Bruxelles. Biserica noastră a fost gazda a peste o sută de tineri veniţi de pretutindeni cu inimile deschise pentru a asculta şi a pune în suflet cuvintele pline de învăţătură ale invitaţilor noştri. Timp de trei zile, am fost purtaţi pe tărâmuri de poveste de către Pr. Prof. Dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Am cunoscut oameni noi, ne-am rugat împreună, am legat prietenii şi, mai ales, am învăţat că „dragostea toate le poate”.

Nu la mult timp după aceasta, a poposit în mijlocul nostru Părintele Vasile Gavrilă de la „Biserica Rusă” din Bucureşti. Bucurie multă ne-a făcut părintele vornind despre pregătirea întâlnirii omului cu Dumnezeu, despre deschiderea porţii împărăţiei cerurilor cea din lăuntrul nostru pentru a-L primi pe Hristos Cel Întrupat pentru mântuirea lumii.

 

Sunt lucruri mărunte pe care încercăm să le facem în special pentru noi, ca apoi întăriţi în dragostea lui Hristos, să dăruim şi celorlalţi un pic din ale noastre. Acum, la jumătate de deceniu de la înfiinţare, suntem o familie numeroasă, strâns unită în jurul parohiei „Sfântul Nicolae”. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru tot şi pentru toate! Ce altceva am putea face pentru a ajuta cât mai mult şi cât mai bine tinerii din parohie? Dialog, rugăciune, apropiere, grijă, încurajare, sprijin... Căci, „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui să şi-o pună pentru prieteni” (Ioan 15, 13).

 

Profesor de Drept Canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiul Cluj-Napoca, Părintele Patriciu Vlaicueste unul dintre duhovnicii apropiaţi sufletelor tinerilor.Astfel la moment aniversar l-am rugat să ne transmită câteva gânduri şi răspunsuri.

 

 

1)     Dorinţa de asociere într-un grup dinamic al tinerilor creştini, din dorinţa de a se elibera de singurătatea citadină este suficientă pentru a pune început bun ca şi vlăstar al ortodoxiei într-o societate occidentală?

 

R: Singurătatea citadină este o consecinţă a însingurării datorate în primul rând egoismului şi cursei pentru mai mult cu orice preţ. Atunci când un tânăr devine conştient de valorile creştine, el nu poate să mai zăbovească în această stare, evadează din ea prin dăruire, iar dăruind dobândeşte încredere în el însuşi ca vlăstar viu al comunităţii. Ataşamentul faţă de un grup de iniţiativă creştină este pentru un tânăr un act de atitudine şi mărturie care nu ştiu dacă este suficient, dar cu siguranţă este eficient. Fiecare clipă dăruită comuniunii este un pământ bun în care sămânţa credinţei poate încolţi.

 

 

2)     Mulţi tineri odată ajunşi în Occident se apropie de Dumnezeu şi de Biserică, lucru care nu s-a realizat poate ani de zile „acasă”, unde există Biserici la fiecare 100 de metri. Care sunt caracteristicile ortodoxiei occidentale şi cu ce se diferenţiază ea de cea de „acasă”?

 

R: Ortodoxia din Occident şi cea de acasă este una şi aceeaşi. Ortodoxia trăită într-un context dominat de secularizare are, cred eu, particularitatea bradului crescut în munţii umbroşi. Se zbate să străpungă umbrele, însetat de lumină. Nu este vorba, aici în Occident, de o altă ortodoxie. Într-un context mai secularizat şi uneori chiar ostil, setea de hrană sufletească te face să ai căutări mai realiste şi să te bucuri atunci când găseşti oameni cu aceleaşi preocupări. Aceasta nu înseamnă că societatea secularizată e mai prielnică trăirilor înalte, ci doar că în acest context, dacă ai ales responsabil calea credinţei, trebuie să ai curajul de a ţi-o asuma, uneori cu riscuri materiale şi chiar profesionale. Asumarea credinţei într-un context predominant ateu sau indiferent este în sine un act de mărturie.

 

3)     „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7,14). În calitate de tineri creştini aderenţi sau nu ai asociaţiei Nepsis, avem datoria de a trăi Ortodoxia. Care ar fi vocaţia tinerilor în biserică ? Cum putem să dăm prioritate trăirii Ortodoxiei într-o viaţă din care 80 de procente le petrecem la serviciu?

 

Creştinismul fiind un mod de viaţă, el nu poate fi trăit doar în parte. Nu pot fi creştin doar după serviciu. Dacă ajung să consider că tot ceea ce dobândesc este un dar de la Dumnezeu şi că serviciul sau şcoala nu fac excepţie, atunci timpul petrecut la serviciu sau la şcoală va fi şi el o trăire a ortodoxiei. Dacă aş putea crede cu adevărat că Domnul m-a aşezat sau m-a îngăduit în starea în care sunt şi m-a primit în lucrarea pe care o săvârşesc şi le-aş face totate ca pentru El, atunci cele şi cele 80 de procente ar fi o trăire creştină. În perioadele grele de la începutul creştinismului, păgânii erau uimiţi de corectitudinea, râvna şi iubirea creştinilor. Dacă am cultiva şi noi aceste virtuţi acolo unde suntem chemaţi la slujire, atunci am dovedi că dăm prioritate ortodoxiei.

 

4)     Din dorinţa de a merge spre sfinţenie ne împotmolim adesea într-un „clei moralist puritan”, incercând să transformăm asociaţia de tineri într-un grup lipsit de verticalitate duhovnicească. Cum poate fi evitat acest lucru?

 

 Eu am văzut şi văd în tinerii din Nepsis, persoane entuziaste şi căutători ai unei verticalităţi duhovniceşti. În orice comunitate pot să apară dificultăţi şi derapaje, dar ele pot fi evitate sau corectate prin dialog sincer, lipsit de ambiţii şi prejudecăţi. Din păcate unii consideră viaţa creştină ca fiind depăşită şi chiar dacă se numesc creştini doresc să trăiască un libertinaj, uneori camuflat în atitudini pioase sporadice. Eu cred că trebuie să fiţi adevăraţi. Atitudinea creştină nu poate să fie puritanistă deoarece în trăirea învăţăturii lui Hristos excesele sunt corectate în cadrul relaţiei cu duhovnicul şi cu comunitatea. Problema este că uneori diminuăm exigenţele datorită propriilor slăbiciuni şi numim excese rânduiala şi nerânduiala o ridicăm la rang de normalitate. 

 

5)     Teama de a spune ce gândim ne face să ne pierdem simțul autocritic, fugim de realitate, gândind că alţii ne vor răul, ne supunem orbeşte legilor firii, aplicăm porunci rupte aleatoriu din Biblie şi devenim ignoranţi. Nu punem întrebări când ni se dă prilejul în conferinţe (activitate de bază a tinerilor) ca să nu tulburăm „căldicelul” în care trăim unii. Până unde ar trebui să meargă îndrăzneala în a spune ceea ce gândim şi când se desparte ea de bunul simţ?

 

Tare bine ar fi dacă am ajunge să înţelegem legile firii, pentru că atunci am înţelege pur şi simplu legea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a pus în fire legi rele, omul în răzvrătirea lui a adoptat o atitudine de pervertire a legilor firii printr-o goană după senzaţional. Tânărul trebuie să aibă îndrăzneala de a întreba, dar şi determinarea de a lua în seamă răspunsul. Pilda tânărului bogat care a refuzat să-L urmeze pe Hristos pentru mulţimea bogăţiilor este elocventă.

Nu îmi dau seama ce este mai important: să întrebi sau să primeşti să urmezi răspunsurilor primite. A şti ce să întrebi este deosebit de dificil, dar în întâlnirile duhovniceşti această dificultate trebuie să fie înlăturată pentru că acolo nu ar trebui să fie prejudecăţi, orgolii şi egoism. Nici o întebare venită dintr-o căutare sinceră nu este nepotrivită. Dacă ai nevoie de răspuns, atunci când îl primeşti trebuie să te bucuri şi să-l urmezi. Altfel întrebările şi răspunsurile nu îşi au sensul.

 

6)     Cum putem să ne îndepărtăm de pericolul mediocrităţii duhovnicesti şi al pustiei consumiste în care suntem tentaţi să cădem?

 

Cuvântul mediocru este echivalent cu cuvântul căldicel folosit în scriptură. Căldicelul este cel ce crede că se poate şi aşa, cu jumătăţi de măsură. În ceea ce priveşte viaţa în Hristos, nu putem juca duplicitar. Ori Îl lăsăm pe Hristos să trăiască în noi, ori Îl refuzăm. Atitudinea şovăitoare inventează falşi hristoşi, aşa cum spune Evanghelia. Cel ce vrea să trăiească în Hristos doar din când în când, nu ajunge să trăiească în El pentru că însăşi această atitudine dovedeşte că nu L-a cunoscut. Dar trăirea în Hristos nu trebuie să ne sperie. Ea este firescul şi toată trăirea străină de Hristos este rezultatul pervertirii firii. Un creştin se poate bucura în Hristos, poate sărbători în Hristos, poate să poarte greutatea suferinţei în Hristos, totul e posibil în Hristos, cu condiţia să Îl cunoşti. Această cunoaştere vine din primirea Cuvântului lui Dumnezeu începând cu Scriptura şi continuând cu Scriptura trăită în scrierile şi vieţile Sfinţilor. Ar trebui  avem ca prioritate primirea Cuvântului lui Dumnezeu în mintea şi inimile noastre şi aceasta ne-ar face să depăşim mediocritatea.

 

7)     Care este drumul ce trebuie ales ca să ne facem utili, oferindu-le celorlalţi din jur ceea ce Hristos ne dăruieşte zilnic: dragoste, înţelegere şi iertare? Cum am putea reuşi să menţinem vie flacară credinţei?

 

Eu cred că trebuie să fim disponibili tot timpul, şi atunci când Hristos vorbeşte sufletelor noastre, să reuşim să îi desluşim îndemnul şi să trăim dragostea, înţelegerea, iertarea, milostenia, perseverenţa şi celelalte virtuţi. Flacăra credinţei poate fi întreţinută în noi doar dacă ne lăsăm mistuiţi de focul iubirii creştine care arde dar niciodată nu epuizează.

 

8)     Vă rugăm să ne transmiteţi un gând la moment aniversar, când asociaţia Nepsis împlineşte 10 ani de activitate.

 

Fiţi consecvenţi cu ceea ce sunteţi şi trăiţi creştineşte acolo unde învăţaţi sau lucraţi. Hristos contează pe mărturia faptelor fiecăruia dintre noi.

Fiţi îngăduitori cu fraţii voştri întru credinţă, o îngăduinţă responsabilă, şi evitaţi să vă lăsaţi prinşi de lipsa de răbdare şi de suspiciune. Hristos este lucrător în voi, în fiecare dar mai ales în actele de manifestare a comuniunii.

 

La mulţi ani!

Echipa NEPSIS, Bruxelles

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni