Ca multe alte biserici și aceasta a trecut de la un ordin religios la altul: de la Ordinul Augustinienilor la Ordinul Cavalerilor de Malta, acesta lăsând-o în decădere până la punctul în care ajunge a fi atelierul unui meșter fierar. Donată la începutul secolului al XX-lea Eparhiei din Terni, aceasta a găzduit, începând cu anul 1960, mănăstirea calugărițelor Clarisse, iar mai târziu a devenit sediu al Seminariului eparhial.

Astăzi, biserica este loc de cult al Parohiei Ortodoxe Române locale sub patronajul Sfântului Alò și Sfintei Parascheva, fiind alocată comunității creștine ortodoxe române de către Mons. Vincenzo Paglia, episcopul catolic al Eparhiei de Terni-Narni-Amelia, la data de 25 ianuarie 2001, cu ocazia închiderii săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Documentul de alocare s-a semnat în prezența Înalpreasfinţitului Daniel, prezent la Terni, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Această hotărâre a fost luată ca urmare a unei prezențe majore a creștinilor ortodocși români rezidenți pe teritoriul ternan și de necesitatea existenței unui loc de regăsire a românilor „per lodare Dio nel giorno del Signore”, cum este scris în actul menţionat mai sus. Aceasta hotărâre a creat condițiile necesare pentru oficierea slujbelor ortodoxe în limba română, în ritul creștin ortodox, fiind dealtfel și un semn al colaborării frățești dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Romano-Catolică.

A fost un eveniment de o deosebită importanță pentru românii aflați în această zonă a Italiei, care au putut astfel regăsi în acest lăcaș, indiferent de regiunea de proveniență din România, o bucățică de țară și posibilitatea trăirii și manifestării credinței în sfânta tradiție românească.

Deși exteriorul bisericii nu trădează prezența unei biserici ortodoxe, îndată ce ai trecut pragul bisericii mirosul „românesc” al icoanelor sfinte ce îmbracă unul dintre pereții bisericii, altarul, racla sfintelor moaște, icoanele Mântuitorului și ale Fecioarei Maria te primesc cu blândețe și te îmbrățișează dându-ți alinare și liniște sufletească.

Cei care vin să se roage sunt oameni simpli, cu sufletul curat, ce și-au lăsat țara în speranța găsirii unui loc de muncă mai bun, pentru a putea asigura celor dragi de acasă, dar mai ales copiilor lor, un trai decent. Munteni, olteni, moldoveni, maramureșeni, bănățeni, mame, bunici, tați, nepoți, tineri, familii de curând întemeiate, nou născuți aduși la sfântul altar își pleacă capul la rugăciune în fiecare zi de sărbătoare. Duminica biserica este plină iar corul ce acompaniaza slujba cu cântecele bisericești îți umple inima de bucurie și te trimite cu gândul spre casă, la cei dragi. Totul sub îndrumarea atentă și blândă a Părintelui Vasile Andreca, transferat de la Parohia „Sf. Haralambie” din Iași la Parohia Ortodoxă Română din Terni la data de 1 decembrie 2002, dată la care dealtfel ia ființă Parohia Ortodoxă Română Sfânta Parascheva din Terni, printr-o Decizie a Înaltpreasfințitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale. Un eveniment important pentru enoriașii parohiei, care acum aveau un preot paroh al lor, mai ales că până la această dată, Parohia nu avea un preot stabil; uneori, duminica, venea un preot de la Roma pentru a săvârși Sfânta Liturghie.

„În anul 2002 – scrie pr. Vasile Andreca într-un articol publicat în actele congresului ,,Sant’Alò nella storia e nella leggenda” (Terni, 2005) – am fost trimis la Terni pentru a fi parohul acestei comunități de români. Din acel moment ne-am organizat încetul cu încetul. Sfânta Liturghie s-a săvârșit în toate zilele prevăzute, astfel încât azi putem spune că trăim ca o adevărata parohie, o parohie destul de mare din punct de vedere al teritoriului, cu credincioși răspândiți în toată regiunea Umbriei. (…) Încet, încet ne dăm seama că nu trăim pe un „pământ străin” ci că avem multe lucruri în comun, putem comunica din ce în ce mai ușor cu oamenii în mijlocul cărora ne aflăm, suntem asemănatori și ne putem simți bine împreună. Toate aceste „descoperiri” ne determină să fim mai puțin irascibili, mai puțin descurajați în fața unei lumi cu totul și cu totul nouă, mai încrezători în noi înșine și în cei în care ne-au primit.” „Nu puteam să mă despart de Sfânta Parascheva” spunea părintele într-una din zilele în care am sărbătorit hramul bisericii. ,,Am fost îndelung timp la Iași și nu puteam pleca fără a o lua cu mine, într-un fel, pe Sfânta Parascheva.” Acesta a fost motivul principal pentru care a ținut ca parohia noastră să fie pusă sub patronajul sfânt al Maicii noastre Parascheva.

Mai tâziu, la cererea Părintelui, Înaltpreasfințitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscop al Iașilor, ne-a oferit un veșmânt care a acoperit o vreme moaștele Sfintei Parascheva. Acesta este expus în biserică spre închinare credincioșilor, într-o raclă sculptată în stejar, sub un baldachin, sculptat și acesta, alături de câteva sfinte moaște, aduse din țară, tot prin grija părintelui. Semnificativ este şi faptul că Episcopul Vincenzo Paglia a fost de acord cu închinarea bisericii Sant’Alò și Sfintei Parascheva, mai ales deoarece, după cum declara, ,,în anii in care biserica Sant’Alò se înălța, Sfânta Parascheva era martirizată în Grecia”.

Așa cum s-a precizat mai sus, enoriașii sunt în general români veniți la muncă în străinatate. Nu se poate vorbi, ca în cazul românilor din Paris, de o elită intelectuală. Este vorba de oameni simpli, nevoiași, în general femei care îngrijesc de cei bătrâni ca badante, bărbați ce muncesc în construcții dar și familii care s-au stabilit în Italia și au început o nouă viață. Nu puține au fost problemele cu care s-a confruntat comunitatea de români. Iar părintele Vasile Andreca a fost primul care a dat o mână de ajutor persoanelor aflate la nevoie. Predica facută pe înțelesul celor prezenţi este plină de sfaturi părintești cu trimiteri la episoadele din viața enoriașilor din Italia. În general, despre români s-a vorbit destul de rău, iar dacă cumva la Terni un român face o fapta nesăbuită, părintele Vasile este interpelat. Cu multă răbdare dânsul explică celor care îl contactează că în general nu sunt românii care merg la biserică cei care fac fapte rele, ci ceilalți. ,,Trebuie să fim onești, corecți, să respectăm legile și rânduielile sociale ale statului care ne-a primit și mai pe urmă trebuie să luptăm, oameni buni. Nu trebuie să înghițim în sec și nici să fim indiferenți la confrații noștri mai puțin adaptați . Trebuie să încercăm, toți, să-i corectăm. În aceste condiții doar putem să ne cerem drepturile, dar mai întâi să ne știm îndatoririle și să ni le îndeplinim exemplar. Altfel niciodată nu ne vom câștiga demnitatea de oameni și de români!''

Însă dincolo de acest lucru, între români, la biserică, domnește o liniște și o pace sufletească de nedescris. Suntem ca acasă. Și aici la noi, la biserica din Terni, ne cunoaștem, ne știm pe nume, ne povestim necazurile, durerile, speranțele, ne bucurăm împreună cu ceilalți, prăznuim, postim, oficiem nunți, botezuri, facem slujbe de pomenire a celor plecați dintre noi, la Domnul...

Chiar dacă viața în străinătate e grea și se fac eforturi mari pentru a merge înainte, uneori se suferă, mereu se muncește din greu, știm că duminica și în fiecare zi de sărbătoare avem unde căuta alinare, unde ne reculege, elibera de poverile sufletului, unde asculta Sfânta Liturghie în limba noastră, unde primi Sfânta Împărtașanie, unde ne împrospăta energiile interioare pentru a merge înainte și în urmatoarea saptămână, la biserica noastră ortodoxă, „acasă”, la Parohia Sant’Alò și Sfânta Parascheva din orașul nostru.

Georgeta Stoica, Terni

Bibliografie

Andreca, Vasile, I Romeni ortodossi a Terni în Atti del Convegno di Studi Sant’Alo nella storia e nella leggenda, Convegno di Cultura Maria Cristina di Savoia di Terni, Chiesa di Sant’Alò in Terni, 23 settembre 2005.

Lomoro, Elisabetta, La chiesa di Sant’Alò a Terni, „Il Messaggero”, Venerdì 7 Agosto 2009.