Troparul Cincizecimii

Fiecare praznic are o cântare definitorie (=„tropar”), care exprimă în puţine cuvinte sensul lui şi se repetă de multe ori în slujba lui. De pildă, troparul Învierii este: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

La 50 de zile („Cincizecime”, gr. „Pentikostí”) de la Înviere, prăznuim Pogorârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor (popular: „Rusalii”). Ce ne spune troparul? „Binecuvântat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt; şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule-de-oameni, slavă Ţie!”

Patru elemente fundamentale alcătuiesc acest tropar: Hristos trimite peDuhul Sfânt peste Apostolii pescarişi vânează lumea prin ei. Două cuvinte lasă de dorit în această traducere:ai vânat şilumea. Dacă Apostolii sunt pescari, cum poate Hristos să vâneze? Şi despre care lume este vorba aici?

A vâna – a pescui – a năvodi

Există o distincţie clară între: pescar – a pescui şi vânător – a vâna. În prorocia lui Ieremia (16, 16) citim: „ iată, voi trimite mulţime de pescari (gr. „aliévs”), zice Domnul, şi-i vor pescui (gr. „aliévo”); iar apoi voi trimite mulţime de vânători (gr. „thirevtís”) şi-i vor vâna... (gr. „thirévo”)”. Însă în tropar nu se foloseşte nici „aliévo”, nici „thirévo”, ci un alt cuvânt, mult mai precis: „saghinévo”, care înseamnă „a năvodi”, de la „saghíni”=năvod. Aşadar, nu „ai vânat”, nici „ai pescuit”, ci „ai năvodit” (sau: „ai prins cu năvodul”) este traducerea corectă.

Pescarii o ştiu prea bine: poţi pescui, la modul general, cu mai multe instrumente (cf. Avacum 1,15): o undiţă, o mreajă (plasă) etc., dar năvodul este mijlocul cel mai eficient: o plasă mare (cel puţin 50-100m), prevăzută la mijloc cu un sac (numit matiţă), cu care se înconjură (se instalează pe un sector circular de apă) şi se adună peştele de pe suprafeţe întinse de apă (năvodul tras la mal adună peştii în matiţă).

Peştii cuprinşi în aria năvodului nu au scăpare! Dezavantajul este că se prind toate vietăţile, nu numai peştii doriţi. De aceea, Domnul spune în Evanghelie: „ asemenea este împărăţia cerurilor cu un năvod[1]aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal şi, şezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi.” (Matei 13,47-49).

Lumea – toată lumea – ecumenía

Lumeatraduce în general fie gr. „kósmos”=creaţia întreagă, cosmosul, fie gr. „ikuméni” =toată lumea[2], adică lumea locuită atât cât ştim că există case de locuit (de la „íkos”=casă), sau toţi oamenii. În greacă termenii sunt precişi (una este creaţia întreagă, alta toţi oamenii!), dar traducerea comună prin „lume” creează confuzia de sens. Troparul foloseşte aici „ikuméni”.

Din nefericire, termenul nu a pătruns decât ca adjectiv („ecumenic” de la „ikumenikós”) în limbile moderne, cu un sens general modificat astăzi: a fi „ecumenic” înseamnă, începând din secolul XX, a fi deschis faţă de celelalte confesiuni creştine. Dacă substantivul[3] ar fi fost preluat întâi ca atare: „ecumeníe” (după modelul: „ikonomía”=economie, iconomie; de la „íkos”=casă + „nómos”=lege), nu s-ar fi ajuns la actuala neînţelegere a cuvintelor „ecumenic” şi „ecumenism”. Aşadar, nu „lumea”, ci „toată lumea (=ecumenía) ai năvodit” este traducerea corectă.

Hristos nu are nevoie să prindă în năvod lumea (creaţia întreagă), ci numai ecumenia (oamenii, omenirea). Căci „omul sfinţeşte locul”: aşa cum a căzut în Rai şi a pervertit lumea (Rm 8, 20), tot astfel este căutat acum preferenţial de către Hristos, spre a fi restaurat în unire cu El şi a re-sfinţi creaţia. În treacăt fie spus: acesta este motivul teologic pentru care Dipticele Liturghiei (inclusiv Proscomidia) se referă numai la ecumenie şi cuprind numai oameni.

Năvodul - Liturghia Apostolilor

Dacă ecumenia este omenirea, ce este năvodul? Din tropar nu aflăm decât că Hristos este Cel ce-l mânuie, prin intermediul Apostolilor preaînţelepţiţi de Duhul Sfânt. Această preaînţelepţire s-a întâmplat la Cincizecime. Aşadar, să cercetăm ce au făcut Apostolii în acea zi, mânaţi de Hristos şi insuflaţi de Duhul Sfânt pogorât asupra lor:

Au îndemnat la: 1. Pocăinţă, 2. Botez şi 3. Primirea Duhului Sfânt („Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare... şi veţi primi darul Duhului Sfânt.”), şi „stăruiau în 4. Învăţătura apostolilorşi în 5.Comuniune, în 6. Frângerea pâiniişi în 7.Rugăciuni” (Fapte 2,38,42).

Acestea sunt cadrele năvodului, cele 7 Taine ale Bisericii[4] şi elementele fundamentale ale Liturghiei Apostolilor. De ele atârnă „búnăstarea sfintelor Biserici”, de-formarea sau re-formarea lor. Fără ele, nu este Liturghie, nu este Biserică!

Prin propovăduirea lor şi prin organizarea vieţii Bisericii (Liturghia) pe temelia acestor şapte stâlpi, Apostolii au desfăşurat năvodul lui Hristos în jurul ecumeniei întregi. Nici un om nu rămâne în afara năvodului. Aceasta înseamnă cuvântul că Hristos „ luminează pe tot omul, venind în lume.” (Ioan 1, 9). Cadrele Bisericii îi cuprind, aşadar, pe toţi oamenii, răi sau drepţi, până la Judecata finală. Aceasta înseamnă că Biserica este ecumenică prin esenţa ei:

„Sufletul care a gustat dulceaţa Duhului Sfânt n-o poate uita... este plin de iubirea lui Dumnezeu... se întristează şi se roagă cu lacrimi pentru toată lumea, ca toţi oamenii să cunoască pe Stăpânul şi Tatăl lor ceresc, şi nu cunoaşte odihnă şi nici nu vrea odihnă câtă vreme nu se desfată toţi de harul iubirii Lui... Fericiţi suntem noi, creştinii ortodocşi, pentru că mult ne iubeşte Domnul şi ne dă harul Duhului Sfânt... Dar ca să păstrăm harul, trebuie să iubim pe vrăjmaşi şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate întristările”[5].

Ieromonahul Arsenie de la Malvialle

Consilier liturgic al Arhiepiscopiei

liturgica@mitropolia.eu