publicat in Din viața parohiilor pe 16 Iunie 2009, 01:54
Moment de mare cumpăna pentru preotul și credincioșii parohiei din L'Aquila, nevoiți să-și ducă viața în alt mod decât până acum, fără case și fără stabilitatea socială de care fiecare avea parte mai mult sau mai puțin. Moment de nesiguranță pentru ziua de mâine, și te întrebi dacă mânia lui Dumnezeu asupra acestor meleaguri abruzzese are de gând să se oprească la un moment dat sau dacă viața va renaște pe aceste pământuri.
În acest mod încerc și eu personal și toți apropiații bisericii să nădăjduim că viața va fi ca înainte, așa cum și Preasfințitul Părinte Siluan ne-a încurajat de Florii când am slujit în câmp, sub un cort montat în acea dimineața de către bărbații bisericii (consilieri sau simpli credincioși) veniți de la 150 de km împreună cu mine, de unde suntem cazați. Cuvintele calde și înduioșătoare ale Vlădicăi, ne-au făcut să realizăm că nu suntem singuri și că împotriva tuturor situațiilor potrivnice, trebuie ca cei care au rămas în corturi, în oraș și pe lângă oraș, să aibă la rândul lor prin preot și ceilalți oameni ai bisericii, o mângâiere sau un punct de reper și de sprijin. Ca dovadă am simțit oarecum că viața merge înainte atunci când am săvârșit primul botez la cort de Duminica Tomii și pe al doilea în Duminica Mironosițelor; primul parastas cu colivă făcută pe pirostrii lângă cortul de refugiat, în văzul italienilor refugiați sau al celor de la Protecția Civilă, care din ce în ce mai mult vin și participă la slujba noastră.
Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să oprească cutremurele, iară noi să-I dăm slavă ridicând pe aceste pământuri mișcătoare, un locaș de cult.
Pr. Iulian Stoica