publicat in Pagina copiilor pe 1 Ianuarie 2009, 00:42
Acest praznic se cheamă și Teofania, și anume „arătarea Domnului”. La această sărbătoare, Domnul, care este Unul în Trei Fețe ni se arată nouă.
„În Iordan botezându-Te Tu Doamne, închinarea Treimii S-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit ție, fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție”. (Troparul Praznicului)
Scufundându-Se în apă pentru a primi botezul lui Ioan, lui Hristos nu Îi sunt spălate păcatele, El fiind fără de păcat, ci spală păcatele noastre pe care le-a luat asupra Lui luând ființă omenească.
Prin scufundarea Sa, Iisus sfințeș- te apele Iordanului. Asemenea, când la praznicul Botezului Domnului se binecuvântează apele, preotul sufundă în acestea Crucea de trei ori. Această apă sfințită se pătrează cu mare luare-aminte, căci ea curățește și spală tot ce e rău. Ea se bea cu credință și cu ea se stropește în case.
„Iar botezându-Se Iisus, când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El. Și iată glas din ceruri zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit».” (Matei 3, 16-17)
• În ce ai fost scufundat când ai fost botezat?
• Cuvântul „a boteza” vine din limba greacă, și înseamnă „a scufunda”.
• Cine este scufundat la botez?