publicat in Cuvântul mitropolitului Iosif pe 1 Decembrie 2008, 23:44
Prin Nașterea Sa în ieslea Betleemului din Fecioara Maria, Hristos nu numai că se smerește pe Sine, “chip de rob luând”…, dar El nu se poate face văzut și primit decât dacă avem ochii inimii în starea de smerenie pentru a privi și a căuta acolo unde nu gândim că Dumnezeu ar putea fi : Prunc, într-o iesle, cu animalele alături. Nu L-a putut vedea și înțelege nici Irod, decât ca pe un rival, de aceea căuta să-L omoare, ucigând atâția prunci nevinovați în locul Lui. Cum S-ar putea face Creatorul-Însuși rival al creaturii Sale pentru lucrurile cele stricăcioase și muritoare din această viață? Iar cei care-L vor omorî mai apoi sau vor să-L omoare încă și astăzi, tocmai de aceea o vor face, pentru că din nou nu-L vor vedea, căci nu sunt în stare să accepte și să intuiască smerenia Lui. Ce nevoie este de un Dumnezeu atât de smerit? Este prea mult și prea îndrăzneț pentru ei (noi) ca Dumnezeu să vină și să fie atât de smerit, de șters, de tainic, de nevăzut, de neluat în seamă, de anonim, de neașteptat, cu toate că Scripturile tocmai despre acestea vorbeau.
Toate la un loc au surprins și surprind pe oamenii de atunci și pe cei de acum. Toți ne imaginăm cum ar trebui să fie, cum ar trebui să se manifeste Dumnezeu, dar greu acceptăm să-L primim așa cum este, cum a venit în Betleem, cum vine și azi, cum vine în viața noastră personală și-n cea a lumii.
Îl acuzăm că ar fi absent din suferința noastră, din calea noastră, din calea răului care în aparență nu se sfiește să pună stăpânire pe om și lume. Uităm sau nu am știut niciodată să Îl privim, să-L recunoaștem, să-L căutăm acolo unde este, să-L identificăm și cu cei cu care El ne spune că se identifică, să-L vedem cu ochii cu care El ne spune că-L putem vedea, să-L iubim cu dragostea pe care El ne-o arată și în care și El se recunoaște, să-L vedem în lumina în care cu adevărat Îl putem vedea, să-L primim cu inima cu care El ne spune că-L putem primi : inima milostivă.
† Mitropolitul IOSIF