Pe vremea regelui Childeric al II-lea al Austrasiei, ducele Adalric (Etih), fiu al intendentului monarhului, a dorit să întemeieze o mănăstire spre slava lui Dumnezeu. Nişte vânători i-au vorbit de un loc pe o colină, care fusese odinioară fortificat. În acest loc a rânduit zidirea unei biserici şi se pregătea să aducă monahi când soţia sa, Persinda, care era rudă cu sfântul Léger (2 oct.), a dat naştere unei fiice oarbe. Ducele a fost bulversat şi, în pofida evlaviei sale, a dat ordin să dispară copila. Persinda a dat-o în grija unei slujnice, care fusese dată afară. Aceasta i-a purtat de grijă vreme de un an, încredinţând-o mai apoi Domnului la mănăstirea Palma unde vlădica Erhard de Baviera, înştiinţat de vrerea dumnezeiască, a venit să o boteze dându-i numele Odile. Ieşind din apa botezului pentru a fi mirunsă, copila a recăpătat vederea şi l-a privit pe episcop cu ochii săi deschişi la culoare. Odile a crescut printre maici şi s-a întărit duhovniceşte în toate virtuţile evanghelice, într-atât încât a stârnit invidia unora dintre surori. În ciuda interdicţiei lui Adalric, ea şi-a rugat fratele să-i trimită un car pentru a o lua şi a o duce la Hohenbourg (astăzi Mont Saint-Odile). Văzând-o venind, ducele, cuprins de mânie, a lovit cu bastonul pe fiul său, care şi-a dat duhul la puţin timp după aceasta. Dându-şi seama de propria greşeală, tatăl cel ucigaş s-a retras în mănăstirea pe care o întemeiase, pentru a-şi trăi acolo restul vieţii sale în lacrimi de pocăinţă. Pe Odile a încredinţat-o unei maici de origine britanică, garantându-i minimul necesar pentru a putea supravieţui în curtea mănăstirii, unde era slujnică. La puţină vreme după moartea guvernantei, Adalric a întâlnit-o pe Odile care mergea în taină să ducă nişte făină celor sărmani. Mişcat de aceasta, a lăsat la o parte pornirea ce o avea împotriva ei şi i-a rânduit ca moştenire toate mijloacele de trai ale mănăstirii, cerându-i să se roage pentru iertarea păcatului pe care îl săvârşise faţă de ea. La scurt timp după aceasta ducele a murit, iar prin postul şi rugăciunile sfintei Odile s-a izbăvit de chinurile iadului.

Mai apoi mănăstirea s-a mărit, astfel că acolo vieţuiau aproape o sută treizeci de maici sub înţeleapta îndrumare a sfintei. Întrucât pelerinilor şi bolnavilor care veneau să îi ceară să se roage pentru ei le era greu să ajungă la mănăstire, sfânta a întemeiat încă o mănăstire a cărei biserică era închinată sfântului Martin şi care avea şi un ospiciu pentru bolnavi. Mai apoi, în urma unei descoperiri a sfântului Ioan Botezătorul, sfânta Odile a rânduit zidirea unei biserici în cinstea sfântului Ioan.

După ce s-a nevoit vreme de mulţi ani pentru întărirea credinţei turmei sale duhovniceşti, aflând că se apropia momentul trecerii sale la cele veşnice, sfânta şi-a adunat uceniţele în paraclisul Cinstitului Înaintemergător pentru a le împărtăşi cele din urmă sfaturi, după care le-a trimis pentru a săvârşi slujba în biserica Născătoarei de Dumnezeu. Când acestea s-au întors, maica lor duhovnicească îşi dăduse duhul înainte de a primi Sfintele Taine, astfel că uceniţele s-au rugat fierbinte, iar sfânta a revenit la viaţă pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele cele de viaţă făcătoare ale Domnului. A adormit imediat după aceea şi a fost înmormântată în paraclisul Cinstitului Înaintemergător. Cinstirea sfintei Odile s-a răspândit mai apoi în toată Europa, dar cu precădere în Alsacia, unde pelerinii vin în număr mare la Mont Saint-Odile.

Traducere din limba franceză de Ioana Căpităneanu