1.Părinte Jacob, uneori simțim că lumea în care trăim este sub semnul întristării. Ce poate face omul de astăzi pentru a-și deschide inima către bucurie, și pentru a gusta harul lui Dumnezeu?

Întristarea e fiica deznădejdii după cum bucuria e fiica nădejdii. Sfântul Apostol Pavel vorbește despre nădejde, care este rod al Duhului. Evanghelia este vestea cea bună, plină de făgăduință și a nădejde: cea a iertării păcatelor mai întâi și cea a învierii pentru cei care se încred cu desăvârșire în Mântuitorul. Adevăratul creștin are o nădejde care așa cum e scris în Epistola către Evrei este « o ancoră sigură și tare, care intră întru cele din lăuntrul catapetesmei, unde înainte-mergător pentru noi a intrat Iisus » (Evrei 6, 19-20). Iisus se arată pentru credincios a fi cel care-i umple inima chiar și în suferință, ba chiar aș spune mai cu seamă în suferință și în lipsurile vieții. Dimpotrivă, cel care iubește lumea, căruia i se pare că poate crede în lume, are inima împărțită și nu va putea ține piept ispitelor și încercărilor. E chinuit de spaimele unei vieți zidite pe nisip, trăiește chinuit de griji și se istovește într-o viață care îl trădează. Cel care și-a pus toată nădejdea în Domnul nu va ocoli suferința dar nici nu se va întrista. Va trăi deja o parte din bucuria făgăduită celor care cred, celor care iubesc până la a-și da viața pentru Hristos și pentru Evanghelia Sa. Izvorul bucuriei este așadar o inimă pe de-a-ntregul dăruită Domnului. Lumea e sub semnul tristeții pentru că este întoarsă, cu încurajarea întregii culturi moderne, către căutarea plăcerii, a gloriei și avuției. În sfârșit, cel care cunoaște bucuria credinței și a nădejdii se va face însuși mărturie. În orice caz, nu vom aduce bucurie oamenilor distrându-i, ci dimpotrivă chemându-i la reculegere și la înnoirea inimii.

2. Cum pot creștinii de astăzi să mărturisească pe Dumnezeu și viața veșnică în mijlocul acestei lumi care pare surdă și oarbă, mișcată de cu totul alte legi decât cele duhovnicești?

Da, lumea este surdă și oarbă pentru Duh, dar nu toți oamenii sunt astfel, departe de Acesta. O mulțime așteaptă să primească revelația adevăratei vieți. Problema nu este omenirea străină de Evanghelie, ci cei care se numesc creștini și nu au de fapt nimic de comunicat pentru că se întrețin într-o ignoranță vinovată a realităților duhovnicești. E bine să fii credincios prin moștenire familială sau etnică dar e cu totul insuficient. E bine să crezi în Sfintele Scripturi și în mărturia sfinților, e foarte bine să crezi tot ce crede Biserica, dar a crede în ce crede Biserica înseamnă a se converti a face voia lui Dumnezeu. Pornind de la această ascultare față de Hristos se poate clădi viața noastră în Biserică, locul prin excelență al Duhului. Cred sincer că mulți sunt cei care, într-o clipă a vieții lor, au trăit ceva cu adevărat frumos și fericit pe care nu ar fi în stare să-l descrie, pe care nici nu trebuie să încerce să-l explice, dar care îi ține totuși vii în nădejdea și dorința de Dumnezeu. A ține ochii inimii către Domnul în orice loc și în orice împrejurare, cu răbdare și fără agitație, iată mărturia pe care trebuie să o dăm mai întâi, iar celelalte se vor adăuga nouă.

3. Marile sărbători ne fac să gustăm pacea și bucuria prin harul lui Dumnezeu. Cum putem să facem să dureze această bucurie în sufletele noastre și să nu se risipească odată cu trecerea sărbătorii?

Nu trebuie să confundăm bucuria și pacea făgăduite de Domnul cu emoțiile trecătoare care nu sunt decât stări sufletești ce țin de psihologie. Nu avem ce să "facem să dureze". Trebuie mai degrabă să renunțăm la tot și mai presus de toate la sine, din smerită ascultare zilnică de Domnul Iisus care ne arată prin Duhul exact ceea ce trebuie să facem sau să nu facem dacă vrem "să păzim cuvântul Lui". Să nu ne facem iluzii. Iubirea pentru Domnul se arată în fapte de ascultare și renunțare, într-o stare de lăsare în voia Sa cea sfântă. Calea lui Hristos nu e una de confort și plăcere, ci una de adevăr. Să iubim adevărul, să-l plinim, să iubim iubirea adevărată, iar bucuria și pacea Duhului vor fi cu noi.

4. Dorul după Dumnezeu poate răni mult când cei din jur nu sunt în același duh; cum putem trăi această realitate fără să deznădăjduim și rămânând în lume?

A trăi în lume e mereu un izvor de conflicte și de tot soiul de greutăți, și aceasta nu e lucru de mirare pentru nici un ucenic al lui Hristos. Hristos ne-a prevenit: "vă vor urî, vă vor prigoni", "sluga nu e mai mare decât stăpânul" "dar bucurați-vă și vă veseliți că plata voastră multă este în ceruri". Cu toate acestea oamenii din lume au uneori multe motive să fie supărați pe noi, mai cu seamă din cauza pretențiilor noastre deșarte, și a faptelor noastre sărace "când sarea lumii s-a stricat și nu mai e bună de nimic, se aruncă". Dacă lumea este ostilă, e mai degrabă din cauză că noi suntem căldicei și fără gust. Desigur, adevăratul credincios are o adevărată cunoaștere după cum este și sfânt, dar uităm că "această comoară o purtăm în vase de lut". Ah, dacă am fi smeriți, fără nici o îndoială Slava lui Dumnezeu ar străluci în ochii oamenilor care atunci ne-ar ierta multe. Acum însă timpul Bisericii, cel în care ne găsim, este neapărat un timp de conflict cu lumea. Să ne îngrijim deci înainte de toate să fim cu Hristos, cu Biserica, prin urmare să nu fim din lume, să nu împărtășim duhul, gusturile, ideile, credințele, felul de a trăi al lumii. Pentru că trebuie să spunem, creștinii noștri au adesea un picior în lume, și mai mult decât atât, și unul, – uneori nici măcar –, în Biserică. Mereu rămâne aceeași problemă: inima împărțită. De aici singura soluție: întoarcerea, pocăința, încrederea, ascultarea zilnică a cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea de zi cu zi... Åži mai întâi o viață în trezvie, în special a privirii. Cum am putea să avem o legătură strânsă cu Dumnezeu dacă cultivăm distracția? Åži ce sunt televiziunea și jocurile video dacă nu o enormă uzină de distracții? Să fim serioși cu Dumnezeu și oamenii vor începe să ne ia în serios. În sfârșit, să păstrăm mereu în lupta pe care o ducem acest cuvânt al Stăpânului și Domnului Iisus: "nu vă temeți, Eu am biruit lumea". A Lui să fie slava în vecii vecilor. Amin.