Nu știam că la Cluj se pregătea deja această surpriză: în luna martie a apărut traducerea volumului: Robert TAFT, Dipticele, ed. Renașterea (trad. Cezar Login)! Nici nu apucasem să văd studiul lui Nikolai Uspensky, Slujba de seară în Biserica Ortodoxă, ed. Patmos, Cluj 2008 (trad. Cezar Login) și monumentalul volum – rod al activității teologice de peste 20 de ani a diaconului Ioan Ică jr. – apărut la Sibiu: Canonul Ortodoxiei, vol. I (1) Canonul apostolic, ed. Deisis 2008 (1040p.!).

Cărțile acestea – perfectibile, desigur, ca orice încercare pionierească de sinteză – vor reprezenta de acum înainte, în teologia liturgică românească, referința obligatorie a oricărui profesor, student sau slujitor (atât cleric, cât și laic) al Liturghiei. Niciodată limba română nu a gustat o atât de profundă înțelegere și de adevărată explicare a Liturghiei! 

Pe de o parte, cercetările profesorilor catolici Mateos și Taft – cel mai complet și mai serios studiu al Liturghiei ortodoxe (vezi lista de mai jos) – redescoperă bogăția de sens și istoria sinuoasă a tuturor gesturilor și cuvintelor liturgice, prin recursul la studiul direct al Părinților și al Tradiției liturgice ortodoxe, eliberat de prejudecățile tradiționaliste și de nevoia de a se refugia în interpretări mistagogice, adesea gratuite. 

Pe de altă parte, studiile profesorului ortodox rus Uspensky restituie înțelesul și ritul străvechi al Vecerniei și al împărtășirii („Liturghiei”) cu Daruri înaintesfințite (atingând și problema Spovedaniei și a formulei ei de dezlegare), iar volumul Canonul Ortodoxiei grupează - pentru prima oară în limba română, în paginile unei singure cărți – majoritatea izvoarelor liturgice fundamentale: Rugăciunile principale ale iudaismului (p.837-852), Omilia lui Meliton despre Paște (p.853-864), Euchologhion (2)-ul egiptean al lui Serapion (p.865-876), Principalele anaforale euharistice: Constituțiile Apostolice și cele asemenea, anaforalele alexandrine și antiohiene, cea siro-orientală și cea romană (p.877-908) și Cel mai vechi Euchologion bizantin: Barberini gr. 336 (p.909-1032), adică primul Liturghier cunoscut (sec. VIII), tradus și publicat acum în premieră.

În plus, volumul este prefațat de o lungă introducere (p.13-318) a diac. Ioan Ică jr., o veritabilă teză de doctor(at) și o sinteză inegalabilă a întregii Teologii contemporane, care restaurează sensul plenar și autentic al „canonului evanghelic și apostolic al Bisericii” (p.118). Nu este locul aici de o recenzie (3), dar ne mulțumim să afirmăm că teologia Liturghiei este esențial restaurată, printr-un discurs de mult așteptat, coerent și academic prezentat (4): centru al vieții Bisericii, Liturghia este creuzetul în care întreg Canonul ei apostolic – Biblia (5), Mărturisirea de credință (6), Ierarhia, Disciplina – s-a format: „atât actualizarea lui Hristos, cât și predica Evangheliei și interpretarea Scripturilor în Biserica primară aveau un caracter liturgic, centrat pe anamneza euharistică” (p.69). Iar „odată cu anaforaua, aluneca în uitare sub aluviunile unei inflații de elemente secundare întreaga teologie și ecleziologie apostolică și patristică, esențialul credinței creștine dintotdeauna – sinteza canonului biblic, dogmatic și liturgic al Bisericii” (p.313). Cuvinte memorabile! Altfel spus: spune-mi cum slujești Euharistia, și-ți voi spune ce Biblie ai, ce crezi, în ce ierarhie și disciplină trăiești!  Să le aprofundăm și noi, ca să înțelegem de unde vine criza în Teologie și în Biserică, și de unde, vindecarea ei! „Acceptarea tacită a cuminecării ocazionale de marile sărbători și generalizarea pentru laici a simplei asistențe la Liturghie fără împărtășire era o recunoaștere nemărturisită a eșecului..., iar soluțiile crizei de fapt au adâncit-o” (p.312).
Persistând în a ne exprima nădejdea că în curând aceste studii – scrise, firește, într-un limbaj academic, uneori împleticit și greu accesibil – vor putea fi sintetizate și pe înțelesul clericilor și credincioșilor mai simpli, mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să trăim aceste vremuri în care, prin (sin)teza despre Canonul Ortodoxiei, Teologia românească în general se imbogateste cu ceea ce de multa vreme ii lipsea, iar prin traducerile semnalate, Liturgica dobândește o temelie neclătinată. Cinste părintelui Ioan Ică jr., traducătorului Cezar Login și editorilor! Cu adevarat, mare eveniment pentru Liturgica romaneasca!

***

Studiile fundamentale despre Liturghia ortodoxă:

1.        Proscomidia: MANDALA M., La protesi della liturgia nel rito bizantino-greco, Grottaferrata 1935.
2.        Liturghia Cuvântului și Rugăciunile: MATEOS Juan, La célébration de la parole dans la liturgie byzantine, OCA 191, Roma 1971
3.        Pregătirea Euharistiei (de la Heruvic la Crez): TAFT Robert, The Great Entrance, OCA 200, Roma 1975
Euharistia 1. Anaforaua (Prinosul/Ofranda) euharistică: TAFT Robert – în lucru
4.        Euharistia 2. Dipticele (Pomenirile) euharistice: TAFT Robert, The Diptychs, OCA 238, Roma 1991
5.        Euharistia 3. Pregătirea pentru Împărtășire (de la „Åži să fie milele” la Împărtășire): TAFT Robert, The Precommunion Rites, OCA 261, Roma 2000
Euharistia 4. Împărtășirea și Finalul: TAFT Robert – în lucru

Ieromonahul Arsenie (de la Malvialle)

Note

1. Dintr-o preconizată serie de 5 volume (cf. p.8).
2. Euchologion = Molitfelnic (gr. euche = slav. molitva = rugăciune), dar nu în înțelesul restrâns actual, ci în sens larg: Carte cuprinzând toate Rugăciunile preoțești (la Liturghie, Taine, Laude etc) și Ecteniile diaconale.
3. O recenzie a unei astfel de teze ar însuma cel puțin câteva pagini de aprecieri, majoritar laudative, dar și critice. Unele observații ni le permitem aici: 1. firava exprimare a gândirii proprii a autorului (din cauza vastei sinteze, sau a lipsei de curaj?); 2. absența unei minime introduceri la fiecare document liturgic publicat, care să rezume însemnătatea, istoria și traducerile aceluia; 3. menținerea unor inexactități de traducere care trădează cercetarea superficială – pe alocuri – a  originalului.
4. Suntem datori să semnalăm aici și teza (de doctorat) anterioară a Pr. Florin Botezan, Sfânta Liturghie, Cateheză desăvârșită, ed. Reîntregirea, Alba Iulia 2005. Aceasta, deși restrânge tratarea la domeniul catehezei, are meritul de a prezenta în avans unele idei (ex: despre centralitatea anaforalei), precum și adevărata evoluție a structurii Liturghiei, conform studiilor recente (Mateos-Taf
5. „Anaforalele liturgice clasice rezumă întreaga Scriptură” (p.86).
6. „Mărturia apostolică a credinței [Simbolul credinței – nn] este articulată... mai cu seamă în anaforalele euharistice, a căror capodoperă este anaforaua Sfântului Vasile cel Mare” (p.71).