În toamna anului 1928, Élisabeth ia o hotărâre : părăseşte oraşul ei natal pentru a-şi continua studiile de teologie la Paris, pe bulevardul Arago. Cei trei colegi ortodocşi de la facultatea din Strasbourg i-au dat adresa unui preot, francez de origine, care putea să o familiarizeze pe tânăra luterană cu biserica ortodoxă într-un mod potrivit cu sensibilitatea fetei. Este vorba de părintele Lev Gillet, un călugăr benedictin venit la Ortodoxie prin intermediul bisericii uniate. Liselotte îi trimite o scrisoare în care se prezintă pe sine ca fiind o studentă dornică să cunoască mai bine Biserica ortodoxă, şi îl invită să o viziteze în căminul de fete unde locuia.

Întâlnirea cu părintele Lev Gillet este hotărâtoare. Élisabeth descoperă în părintele un om care împărtăşeşte uimirea ei faţă de spiritualitatea şi teologia rusă, dar care în acelaşi timp rămâne profund ancorat într-o gândire riguroasă de tip occidental. Părintele Lev Gillet este un pionier al Ortodoxiei franceze : cu o mână de tineri provenind din diaspora rusă, pune pe piciore o mică parohie ortodoxă unde se liturghiseşte pentru întâia oară în limba franceză.

Marea sa deschidere de spirit, precum şi inteligenţa deosebit de vie, îl predispun să îi fie lui Élisabeth prieten şi sfâtuitor. Părintele Lev o invită la slujbele smeritei comunităţi, găzduită de sediul Asociaţiei Creştine a Studenţilor Ruşi.

Liselotte descoperă aici o comunitate vie, apostolică, care încearcă să trăiască în duhul Evangheliei. Îi cunoaşte cu această ocazie pe Paul Evdokimov, Vladimir Lossky şi Evgraf Kovalevsky, tineri filosofi ruşi, care meditează asupra credinţei lor şi asupra sensului exilului în care trăiesc. Ultimii doi sunt membrii fondatori ai frăţiei Sfântul Fotie, o grupare al cărei obiectiv era naşterea unei Ortodoxii franceze, mai ales prin redescoperirea pe târâmul francez a temeliilor comune Creştinătăţii dinainte de schismă.

De-a lungul anului petrecut la Paris, Liselotte merge la mica parohie ortodoxă, unde este primită călduros de către comunitatea rusă, precum şi la dominicanii de pe strada Glacière şi la templul protestant. Louis Boyer, colegul ei de la facultatea protestantă – care avea să devină mai apoi un teolog catolic de renume –, o însoţeşte în căutările ei duhovniceşti.

Studenta are ocazia de a intra în grupul efervescent al intelectualilor creştini ai vremii, care se remarcă prin întâlnirea dintre teologii proveniţi din intelligentia rusă şi filosofii occidentali. Élisabeth se pătrunde de duhul teologiei ortodoxe cu precădere în cadrul reuninilor de la Clamart, organizate de către filosoful religios Nicolas Berdiaev, sau la salonul franco-rus – loc privilegiat al întâlnirilor culturale şi religioase.

La sfârşitul acestui an de studii, atât de bogat în întâlniri hotărâtoare, tânăra ia o hotărâre clară: doreşte să intre în comuniune cu Biserica ortodoxă, pe care o vede ca fiind „Biserica Mamă, cea în care se pot regăsi toţi oamenii, recunoscându-se unii pe alţii fără să-şi piardă propriul talant” şi în care spune că descoperă „un catolicism evanghelic plin de respect faţă de libertatea umană.” (1)

Olga Lossky
(traducere din limba franceză de Ioana Căpităneanu)

Nota

1. « Élisabeth Behr-Sigel » mărturisiri reunite de Catherine Aubé-Élie, « Mari mărturisitori, UDC n°137, 2003, p. 32.