Această cugetare a unui bătrân din Schit arată autoritatea şi cinstea de care se bucura avva Ioan Colov printre Părinţi. De fapt el era renumit nu doar pentru virtuţile şi harismele cu care l-a dăruit Dumnezeu, ci şi pentru calităţile sale naturale, – blândeţea şi bunătatea – care îi atrăgeau simpatia şi dragostea celor din jur.

Deşi era dornic de singurătate şi de unirea cu Dumnezeu, avva Ioan Colov se arăta întotdeauna dornic să ajute pe ceilalţi, şi a mers chiar până în oraş pentru a converti o prostituată.
Biserica îl proslăveşte în rândul sfinţilor în luna ianuarie, ziua de 9 noiembrie.

Zis-a avva Ioan, că poarta sufletului este smerenia. Şi părinţii noştri, prin multe ocări bucurându-se, au intrat în cetatea lui Dumnezeu.

Zicea avva Colov : nu este cu putinţă să zidească cineva casa de sus în jos, ci de la temelie în sus. I-au zis lui : ce este cuvântul acesta ? Le-a zis lor : temelia, aproapele este, ca să-l câştig şi să-l folosesc mai întâi. Că de el sunt atârnate toate poruncile lui Dumnezeu.

Acesta zicea ucenicului său : să cinstim pe Unul şi toţi ne cinstesc pe noi. Iar de vom defăima pe unul care este Dumnezeu, ne defaimă pe noi toţi şi întru pierzanie mergem.

Povestit-au unii pentru avva Ioan Colov, că mergând către un bătrân tebeu la Schit, şedea în pustie şi luând avva lui un lemn uscat, l-au răsădit şi i-a zis lui : în fiecare zi adapă acest lemn cu câte un ulcior de apă, până ce va face roadă. Şi era departe de dânşii, încât se ducea de cu seară şi venea dimineaţa. Iar după trei ani, a trăit lemnul şi a făcut roadă şi luând bătrânul rodul lui, l-a dus la biserică, zicând fraţilor : luaţi, mâncaţi din rodul ascultării !

Zis-a avva Ioan Colov : smerita cugetare şi frica lui Dumnezeu sunt mai presus decât toate faptele bune !