Avea o moșie (villa) prosperă și și-a lăsat fiul să-și petreacă primii săi ani cu nimicuri, fără mare grijă de cele ale Domnului. Când Patrick a împlinit însă vârsta de șaisprezece ani a fost prins de niște pirați, dimpreună cu numeroși alți locuitori din zonă, și a fost vândut în Irlanda unui moșier care îi încredință paza turmelor sale pe munte. Asprimea exilului în acest pământ străin și stăpânit aproape în întregime păgânismului, precum și contactul cu natura, i-au întors inima către Domnul, și a început să ducă o viață de pocăință, petrecându-și zilele și cea mai mare parte din nopți în rugăciune, în genunchi pe pământul înghețat sau udat de ploi, fără să se simtă nicidecum stingherit, într-atât se pătrunsese sufletul său de mângâierea cea de Sus.

După șase ani de robie care se transformase într-un rai al desfătărilor, într-o noapte, auzi o voce care îi spunea : „Bine ai făcut că ai postit și te-ai rugat. Domnul ți-a auzit rugăciunea. Mergi acum, întoarce-te în țara ta, vaporul te așteaptă!” Plin de încredere, a fugit de acolo și, mergând la întâmplare mai bine de 320 de kilometri, a ajuns într-un port și s-a îmbarcat pe un vapor de negustori păgâni. După trei zile, au debarcat pe un pământ pustiu și străin (2) și s-au așternut la drum în căutarea unei locuințe. Au pribegit vreme de o lună chinuiți de foame, și în cele din urmă i-au cerut lui Patrick să se roage Dumnezeului lui pentru a-i salva. De cum tânărul creștin și-a ridicat mâinile, o turmă de porci a apărut și oamenii au putut ucide câteva animale pentru a-și potoli foamea. După mai multe necazuri, Patrick a reușit să ajungă în patria sa, unde a fost răpit din nou de pirați, dar de data aceasta și-a recâștigat libertatea după două luni, întocmai cum i se proorocise.

Ajuns la casa părintească, sfântul avu încă o vedenie : un trimis ceresc cu numele Victorius a venit la el arătându-i un pachet de scrisori. Deschizând-o pe cea dintâi, el citi : „Glas al Irlandei! Sfinte băiat, te rugăm să vii iarăși în mijlocul nostru.” Åži atunci avu impresia că aude vocea oamenilor din pădurea Foclut, unde își petrecuse anii de robie. Simțind în suflet chemarea Domnului, hotărî să se pregătească să îi încreștineze pe acești barbari, îngrijindu-se însă mai întâi să învețe cele despre credință pe care le trecuse cu vederea în tinerețe. A mers atunci în Galia, unde a poposit în mai multe mănăstiri, și îndeosebi la Lérins, iar vreme de cincisprezece ani a locuit la Auxerre pentru a urma învățăturii sfântului Gherman (31 iulie), care l-a hirotonit întru diacon.

Când sfântul Gherman a revenit din misiunea sa din Anglia, unde luptase împotriva ereticilor pelagieni (429), a adus vestea că Irlanda ducea mare lipsă de misionari. Sfântul Paladie (3), diacon de la Roma, a fost atunci hirotonit întru episcop de către papa Celestin I (431) cu scopul de a-i conduce și de a-i organiza pe puținii creștini din Irlanda. Însă acesta a avut de înfruntat mari greutăți, a întemeiat numai trei biserici și la doar câteva luni după înscăunare a murit. Sfântul Gherman l-a hirotonit atunci întru episcop pe sfântul Patrick, cu menirea de a evangheliza triburile barbare din Irlanda. Acesta era bine pregătit pentru misiunea încredințată, nu numai prin chemarea lui Dumnezeu, ci și datorită faptului că știa limba și obiceiurile acestor populații. Aducându-și aminte de păcatele sale din tinerețe, pregetă să accepte chemarea la episcopie, însă o nouă vedenie îi arătă ca aceasta era voia Domnului.

În fruntea unui mic grup de fețe bisericești, Patrick a debarcat pe insulă, în același loc unde venise și sfântul Paladie, și a plecat numaidecât la o mare adunare, întâlnire pe care o țineau regulat șefii clanurilor. L-a propovăduit pe Domnul cu îndrăzneală înaintea acestor războinici sălbatici și a reușit să-i convertească pe unii dintre ei, obținând astfel încreștinarea popoarelor lor, precum și terenuri pe care să întemeieze biserici și mănăstiri. A străbătut întreaga Irlandă, și cu precădere partea de nord, propovăduind fără de răgaz cuvântul Domnului, adresându-se de preferință mai întâi șefilor clanurilor și regilor băștinași. În acest fel a reușit să îi încreștineze pe regele Dublinului, pe cel al Munsterului și pe cei șapte fii ai regelui de Connaught. S-a izbit totuși de opunerea druizilor, care își îndreptau vrăjitoriile împotriva apostolului; însă prin puterea lui Dumnezeu, Patrick le-a zădărnicit încercările, iar pe unii dintre ei a reușit să îi convertească, aceștia devenind preoți evlavioși și cu râvnă pentru evanghelizarea fraților lor. După ce a propovăduit în regatul Oriel, a întemeiat o mănăstire la Armagh, care a fost centrul peregrinărilor sale misionare și care a devenit mai apoi reședința arhiepiscopală a Irlandei. Sfântul Patrick a organizat noua Biserică, hirotonind preoți și episcopi, respectând cu înțelepciune trăsăturile specifice ale poporului irlandez. Episcopii săi nu își aveau reședința în cetăți, ci în mănăstiri, care au cunoscut odată cu generațiile ce au urmat o înflorire fără seamăn, transformând astfel Irlanda într-o nouă Tebaidă, de unde au ieșit mulți monahi, misionari îndrăzneți și călători neobosiți, care au avut o contribuție fundamentală la evanghelizarea din nou a Europei în urma invaziilor barbare. (4)

Fie că se afla într-una din aceste mănăstiri – episcopii, fie în călătorie, sfântul Patrick își împlinea totdeauna pravila zilnică de rugăciune, care consta în citirea întregii Psaltiri, dimpreună cu toate cântările Vechiului Testament și alte texte insuflate de Duhul Sfânt precum Apocalipsa sfântului Ioan.
Ajuns la vârsta de optzeci de ani, sfântul Patrick s-a retras puțin după treizeci de ani de episcopat.

Mai înainte de adormirea sa, pe care Domnul i-o vestise, Patrick făcu o ultimă incursiune prin împrejurimi. Văzând la marginea drumului un tufiș care ardea fără să se mistuie, sfântul s-a apropiat de el și a auzit atunci un înger care i-a promis, printre altele, că avea să judece pe poporul irlandez în ziua cea de pe urmă. Întors la Saul, în Ulidia, a adormit în pace, însoțit de cântările cetelor îngerești, pe data de 17 martie 461. Trupul său a fost pus apoi pe un car tras de doi boi sălbatici care s-au oprit într-un loc unde i-a fost săpat mormântul și care a fost numit mai apoi Down-Patrick (5). Irlanda, care datorită nevoințelor sfântului Patrick a devenit Insula sfinților, îl cinstește cu râvnă ca pe principalul ei apărător și i-a închinat mai bine de două sute de biserici. Cinstirea lui s-a răspândit mai apoi în întregul Occident.

Traducere din limba franceză de Ioana Căpităneanu

Note

1. Membru al administrației locale responsabil cu încasarea impozitelor.
2. După unii, ar fi vorba de o regiune de Galia de curând invadată de barbari; după alții ar fi vorba de o zonă din Marea Britanie, varianta aceasta fiind mai plauzibilă.
3. Pomenit la 6 iulie în Biserica latină.
4. Cf. mai ales mărturiile Sf. Columba de Iona [9 iunie] și ale Sf. Columban de Luxeuil [23 nov.].
5. O tradiție irlandeză spune că, cu puțin înainte de adormirea sa, sfântul Patrick a vizitat-o pe sfânta Brigita [1 febr.] și a rugat-o să îi țeasă giulgiul în care avea să fie înmormântat.