Într-o zi a venit la ele în vizită un prieten mai vechi, Bondarul cel puturos și răutăcios. Şi cum se plictisea el, s-a gândit să le facă rău aducându-i în dar fiecărei albinuțe un ac mic, care înțepa foare tare. Şi le-a spus: 

– Îmi fac multe griji pentru voi, dragele mele albinuțe. Așa că v-am adus câte un ac, să îi puteţi înțepa pe cei care încercă să vă fac rău.

Albina cea mică, fiind înțeleaptă, nu a acceptat. Şi tare mult s-a rugat de surorile sale să nu accepte cadoul Bondarului, dar în zadar.

După ce și-au folosit timp îndelungat acele primite, îngerul păzitor a venit foarte supărat într-o seară, înainte de culcare, și le-a zis:

– Albinuțelor, Dumnezeu a văzut modul în care ați folosit darul primit și a zis: de azi înainte să vă trudiți și mai mult, să zburați neîncetat pentru a face miere, mai multă și mai dulce; iar din ceara produsă de voi să se facă lumânări care să lumineze mănăstirile și bisericile la sfintele slujbe. În ceea ce privește înțepăturile, vă rog să nu le mai faceți, căci cea care va continua o să rămână fără răsuflare.

De atunci, albina care înțeapă și își pierde acul dezvoltă răni grave și moare. 

Știați că în Sfânta Scriptură cuvântul miere se menționează de aproape 70 de ori? Îl întâlnim aici ca aliment, pentru că din Sfintele Evanghelii aflăm că Înaintemergătorul Domnului s-a hrănit cu miere sălbatică (Marcu 6, 1);  dar și ca termen metaforic: pentru înțeleptul Solomon „cuvintele frumoase sunt un fagure cu miere, dulceață pentru suflet” (Pilde 16, 24).

Oare voi, dragi copii, de câte ori ați întâlnit cuvântul miere în Biblie?

Albina e sfântă, pentru că îi aduce omului mierea şi ceara necesare în momentele sfinte ale vieţii; iar printre sfinții creștini există unul care este considerat patronul albinelor, al apicultorilor și al fabricanților de lumânări din ceară. Este vorba de Sfântul Ambrozie, unul din cei mai importanți părinți ai Bisericii din secolul al patrulea.