Sfântul Duh și viața noastră

Prin Pogorârea Duhului Sfânt, la 50 de zile după învierea Mântuitorului, s-a arătat în SfinÅ£ii Apostoli prezenÅ£a ÅŸi mărturisirea Domnului Hristos, întru Duhul Sfânt. Până atunci, Hristos a fost cu Apostolii, a fost lângă ei, îl ascultau, îl vedeau săvârÅŸind minuni, ÅŸi totuÅŸi aveau momente de îndoială, de frică. Iar când Domnul nu a mai fost alături de Apostoli, când S-a înălÅ£at în ceruri, atunci Apostolii L-au mărturisit ca Domn ÅŸi Mântuitor, fără frică ÅŸi cu un curaj supraomenesc. Pogorârea ÅŸi ajutorul Duhului Sfânt i-au sprijinit. Până la ÎnălÅ£area la cer, Domnul era cu SfinÅ£ii Apostoli trupeÅŸte. Când Duhul Sfânt s-a revărsat asupra lor, Domnul nu a mai fost doar alături de ei, ci ÅŸi în ei, înăuntrul lor, întru fiinÅ£a lor. În suflet, omul duhovnicesc îl are pe Duhul Sfânt întru el, iar în Duh pe Hristos. Sfântul Duh i-a luminat ÅŸi i-a întărit pe Apostoli. Doar aÅŸa înÅ£elegem cum i-au putut ei învăÅ£a ÅŸi pe alÅ£ii, cum au putut comunica propria lor experienÅ£ă, îndemnându-i ÅŸi pe alÅ£ii să împlinească Cuvântul: „Pe Domnul, pe Hristos să-l sfinÅ£iÅ£i în inimile voastre.” (1 Petru 3, 15). Iisus Cel răstignit ÅŸi înviat a devenit sensul ÅŸi viaÅ£a vieÅ£ii lor. Cum a mărturisit ÅŸi marele Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieÅŸte întru  mine.” (Galateni 2, 20).  

Lucrarea Duhului lui Dumnezeu s-a manifestat în creaÅ£ie, în revelaÅ£ia proorocilor, în mântuirea oamenilor ÅŸi în păstrarea lumii întru fiinÅ£ă (Psalmul 103, 31). Duhul Sfânt este „Izvorul cel pururea izvorâtor de viaÅ£ă ÅŸi de lumină. [...] Care omoară păcatul din mădularele noastre cele pământeÅŸti.” (Sfântul Vasile cel Mare). Sfântul Duh ne-a fost descoperit ca „Domn ÅŸi de-viaÅ£ă-făcător... Care împreună cu Tatăl ÅŸi cu Fiul este închinat ÅŸi slăvit.”. AÅŸa‑L mărturisim în Crez ÅŸi ne rugăm în Biserica Ortodoxă la Sfânta Liturghie, la Botez ÅŸi în rugăciunile noastre zilnice. AÅŸa cum sufletul este pentru trup, sau soarele pentru lumea materială, astfel este ÅŸi importanÅ£a Sfântului Duh în viaÅ£a Bisericii ÅŸi a fiilor ei.

Prin Sfintele Taine ni se împărtăÅŸeÅŸte tuturor – ni se dă în dar – harul Duhului Sfânt, care ne întăreÅŸte pe calea mântuirii. În mod special prin Sfânta Taină a Mirungerii se împărtăÅŸeÅŸte harul divin, pentru creÅŸterea ÅŸi împlinirea duhovnicească a omului. CreÅŸtinul primeÅŸte în această taină pecetea darului Duhului Sfânt. Întru această pecete ne îndeamnă ÅŸi dumnezeiescul Apostol Pavel: „Să nu întristaÅ£i Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care aÅ£i fost pecetluiÅ£i pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 4, 30). Harul dumnezeiesc, în împreună-lucrarea sa cu omul, restaurează ÅŸi reînnoieÅŸte chipul lui Dumnezeu în om ÅŸi susÅ£ine realizarea asemănării acestuia cu Dumne­zeu, unindu-l tot mai strâns cu Hristos. 

Sfântul Serafim de Sarov ne învaÅ£ă că sensul vieÅ£ii omeneÅŸti este dobândirea Duhului Sfânt, trăirea în Duh (Cf. Galateni 5, 25). CondiÅ£ia autentică ÅŸi reală a creÅŸtinului e dată în cea de a doua naÅŸtere a lui, prin naÅŸterea din Duh. „Ce este născut din trup, trup este, ÅŸi ce este născut din Duh, duh este.” (Ioan 3, 5-6). SfinÅ£ii lui Dumnmezeu au trăit prezenÅ£a harului divin. Biserica a rânduit pomenirea tuturor SfinÅ£ilor în prima duminică de după Rusalii, căci ei sunt mărturia lucrării concrete a harului Duhului Sfânt, activ întru ei.

Evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt reprezintă, pentru noi, nu doar un eveniment al trecutului, al amintirii sau al comemorării, el trebuie să fie ÅŸi un eveniment al actualităÅ£ii, al continuităÅ£ii ÅŸi al prezenÅ£ei în viaÅ£a Bisericii ÅŸi a creÅŸtinului ortodox. Duhul Sfânt ne dă în viaÅ£ă putere, sens, bucurie ÅŸi mântuire. Începem dumnezeiasca Liturghie rostind de trei ori rugăciunea „Împărate ceresc”, invocând Duhul Sfânt: „vino ÅŸi sălăÅŸluieÅŸte întru noi...”. În rugăciunea de la epicleză, de pe Everestul dumnezeieÅŸtii Liturghii, preotul se roagă la Hristos Mântuitorul ÅŸi Domnul nostru întru Duhul Sfânt trimis Apostolilor la Ierusalim, la Cincizecime: „nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieÅŸte nouă, celor ce ne rugăm Å¢ie.” Încă ÅŸi mai stăruitor, mai adânc ÅŸi mai miÅŸcător apoi: „Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi (cler ÅŸi credincioÅŸi) ÅŸi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte.” (pâine ÅŸi vin). Tot în cadrul Sfintei Liturghii primim ÅŸi binecuvântarea treimică: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos ÅŸi dragostea lui Dumnezeu Tatăl ÅŸi împărtăÅŸirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toÅ£i.” (2 Corinteni 13, 13). Harul divin este puterea prin care Dumnezeu coboară la om, pentru ca omul să se ridice la Dumnezeu. Harul este comuniunea omului cu Dumnezeu în Hristos-Domnul, pentru a deveni astfel „părtaÅŸ dumnezeieÅŸtii firi” (2 Petru 1, 4), părtaÅŸ adică la desăvârÅŸirea sau îndumnezeirea noastră. „Unde este Duhul Domnului acolo este libertatea.” (2 Corinteni 3,17), pentru că Sfântul Duh săvârÅŸeÅŸte, în noi ÅŸi cu noi, o lucrare permanentă de curăÅ£ire, de luminare ÅŸi de desăvârÅŸire, făcând să dispară patimile ce Å£in trupul ÅŸi sufletul în robie, dăruindu-i omului libertatea de a nu păcătui ÅŸi bucuria vieÅ£uirii în Duh.

Adeseori, omul de azi – secularizat, post-creÅŸtin, bulversat în navigarea prin lumea virtuală ÅŸi bombardat mental – se împrăÅŸtie în lumea păcatului, care vine asupra lui ca un tăvălug. Se vorbeÅŸte mult despre criza amplă a lumii noastre, cu mai multe faÅ£ete (ecologică, pandemică, economică, alimentară, război ÅŸ.a.). Criza este o consecinÅ£ă a lipsei de duh ÅŸi de sens a vieÅ£ii, ÅŸi defineÅŸte existenÅ£a omului îndepărtat de Dumnezeu; este o urmare a tristeÅ£ii (depresiei), a răcelii spirituale, a fricii, a stării de deznădejde, care cuprind sufletele slăbite. Omul, întorcându-se la Dumnezeu, primeÅŸte darul Duhului Sfânt (Cf. Faptele Apostolilor 2, 38). CreÅŸtinul este chemat ÅŸi astăzi să fie un pneumatofor, adică purtător ÅŸi trăitor în har, este un om însufleÅ£it ÅŸi entuziasmat, căci trăieÅŸte în Duhul lui Dumnezeu.  

Duhul cel Sfânt, ca Persoană a Sfintei Treimi, este „Dumnezeu [...], iar prin fiinÅ£a Lui umple toate, Å£ine toate... Este putere sfinÅ£itoare, purcede în chip nedespărÅ£it din Tatăl ÅŸi se odihneÅŸte în Fiul, de o fiinÅ£ă cu Tatăl ÅŸi cu Fiul.” (Sfântul Ioan Damaschinul). Duhul Sfânt este puterea care susÅ£ine ÅŸi întăreÅŸte în noi, prin rugăciunea Bisericii, trăirea în perspectiva învierii, călătoria pe cărarea împărăÅ£iei lui Dumnezeu. „Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ÅŸtim să ne rugăm cum trebuie, ci ÎnsuÅŸi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite.” (Romani 8, 26). Prin rugăciunea „Împărate ceresc” invocăm venirea Duhului Sfânt, Preasfânt ÅŸi de viaÅ£ă dătător, asupra noastră. De asemenea, ne rugăm zilnic, împreună cu psalmistul ÅŸi prorocul David: „Dumnezeule, duh drept înnoieÅŸte întru cele dinlăuntru ale mele. Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine, ÅŸi cu duh stăpânitor mă întăreÅŸte.” (Psalmul 50, 11-13).  

Prin spovedanie, rugăciune ÅŸi meditaÅ£ie putem verifica în ce măsură vieÅ£uim întru Duhul Sfânt. Să ne facem o profundă analiză a stării ÅŸi a sănătăÅ£ii noastre duhovniceÅŸti. Trăim în Duhul lui Dumnezeu, avem roada Duhului, pe care dumnezeiescul Apostol Pavel o enumeră: dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credinÅ£ă, blândeÅ£e, înfrânare, curăÅ£ie (Cf. Galateni 5, 22-23). Să cerem ajutorul divin ÅŸi să ne străduim să vieÅ£uim în Duhul lui Dumnezeu. Astfel vom trăi în liniÅŸte ÅŸi mulÅ£umire cu Hristos-Domnul, care ni l-a trimis nouă pe Duhul Sfânt, Mângâietorul.

Pr. Nicolae DURA, Viena