1. Liniștirea minții

Nu putem nega faptul că trăim într‑o lume a zgomotului. Acest zgomot poate fi exterior sau interior, mai puternic sau mai redus, însă reprezintă o constantă a mediului nostru de zi cu zi. În contextul în care anul 2022 a fost proclamat drept Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț ne întrebăm, o dată în plus, cum mai poate creștinul de azi să aibă acces la liniștirea despre care vorbesc Părinții? Cum să facă el ca în viața lui să înceteze, chiar dacă nu desăvârșit, zumzetul neîncetat al stimulilor de tot felul?

Ca trăitor în secolul XX, Cuviosul Sofronie ne oferă un răspuns important la aceste două întrebări. Comentând câteva din scrierile starețului Siluan, Sfântul Sofronie zice: „Esența liniștirii, Starețul o vedea nu în zăvorâre, nici în îndepărtarea în pustie, ci în a petrece neîncetat în Dumnezeu. Starețul spunea că și zăvorârea și îndepărtarea în pustie nu sunt în sine decât mijloace ajutătoare, și nicidecum un țel. [...] În toate împrejurările rămâne de neapărată trebuință căutarea rugăciunii curate.”¹. Ca oameni ai lumii în care trăim, părtași ai specificității ei, asaltați din toate părțile de un exces de informație, putem intra în taina isihiei și fără să căutăm o ipotetică izolare într‑un spațiu fizic dedicat interiorizării. Isihia se dobândește prin strânsa legătură cu Dumnezeu și prin practicarea cât mai deasă a rugăciunii. Este ceea ce spune și Sfântul Grigorie Palama: „Avem nevoie de această cerere neîncetată, nu ca să Îl convingem pe Dumnezeu – căci este de la Sine mijlocitor –, nici ca să Îl atragem, căci este pretutindeni, ci ca prin invocarea Lui să ne ridicăm la El și să ne întoarcem [spre El], ca să fim părtași darurilor celor din jurul Lui, potrivite binelui. Căci, potrivit marelui Dionisie, atunci ne vom uni strâns cu Dumnezeu, când Îl vom chema cu rugăciuni întru totul sfinte și cu o minte fără tulburare [calmă]. Așadar, de aceea îl chemăm neîncetat, ca să fim strâns uniți cu El.”². Mintea se liniștește nu neapărat atunci când are parte de condiții exterioare prielnice, căci unirea cu Dumnezeu este cea care oferă liniștire minții, atunci când ne aflăm în imposibilitatea de a ne retrage într‑un spațiu care să permită și isihia exterioară. Invocarea deasă a lui Dumnezeu este motorul care îl ridică pe om la Dumnezeu și îl unește strâns cu Acesta, în tăcerea tainică a iubirii dintre Dumnezeu și om.

2. Aproapele nostru, liniștea noastră

Ca păstor al Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama s‑a confruntat, fără îndoială, și cu atitudini pline de revoltă și de ură între frații de o credință. Fie că erau cauzate de motive politice sau sociale, fie că porneau din mișcări mai adânci ale patimilor dinlăuntrul inimii, aceste manifestări de ură între credincioși erau un semn al totalei neașezări duhovnicești. Ca atare, adeseori Sfântul Grigorie îi îndeamnă pe tesaloniceni la pace. Pacea este cea care îl liniștește pe om și îi deschide perspectiva unei viețuiri autentice în Dumnezeu. „Ascultați‑mă acum, fraților, pe mine, care vin la voi și vă binevestesc pacea înainte de toate și pentru toți, după porunca Domnului. Åži fiți lucrători ai acesteia împreună cu mine, iertându‑vă unii pe alții, chiar dacă cineva are împotriva cuiva vreo învinuire, după cum și Hristos ne‑a iertat pe noi, ca să fiți fii ai păcii, adică ai lui Dumnezeu. [...] Să nu respingem și înfierea și binecuvântarea și ucenicia față de El, și să cădem din viața cea făgăduită, să fim dați afară din cămara de nuntă cea duhovnicească și să auzim de la Tatăl, care este Însuși începătorul păcii: „Nu vă cunosc pe voi, depărtați‑vă de la mine!” [Mt. 7, 23], pricinuitori ai urii și ai vrăjmășiei și ai scandalurilor! Ca să nu pățim aceasta, El a trimis pacea în toată lumea prin sfinții Săi ucenici și apostoli.”³ Zgomotul lumii în care trăim se transformă de multe ori în zgomot agresiv, pe care noi înșine îl producem la adresa aproapelui nostru. Agresiunea, ca formă strâmbă de relație, este o formă de ne‑liniștire, de ne‑coborâre în cămara isihiei sufetului. Lucrul acesta este descris foarte frumos și de Cuviosul Sofronie: „Toată învrăjbirea între oameni‑frați ni se înfățișează ca o cumplită nebunie. Singurul nostru vrăjmaș, al tuturora, este moartea. Dacă omul este muritor, dacă nu este înviere, atunci toată istoria lumii nu este decât o suferință fără sens a întregii zidiri.”⁴. Lipsa de sens este cea care îl face pe om să nu fie liniștit, să se afle într‑un zbucium continuu și într‑o căutare vremelnică de vinovați.

Îndemn

De cele mai multe ori căutările noastre au la bază doruri existențiale adânci. Căutăm răspunsuri ca să ne împlinim, ca să ne vindecăm, ca să avem un sens. Nu întâmplător anul postpandemic 2022 este dedicat isihasmului. Este și acesta un răspuns la căutările noastre. Ca atare, citirea și asumarea gândirii Părinților isihaști, atât a Sfântului Grigorie Palama și a Cuviosului Sofronie, cât și a tuturor celorlalți, nu poate fi decât un mare pas în direcția împlinirii dorului adânc care ne cere să ajungem la Dumnezeu. Să îi citim, așadar, pe sfinții isihaști și să devenim părtași ai drumului pe care și ei l‑au străbătut cu atâta dor pentru Dumnezeu.

Pr. Roger Coresciuc, Facultatea  de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Iași