publicat in Din viaţa parohiilor pe 22 Decembrie 2021, 14:08
Duminică, 28 noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a liturghisit în parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Talavera de la Reina. Alături de chiriarh au slujit părintele arhidiacon Spiridon Burlacu și părintele protopop Cristian Suciu, parohul comunității. speed dating bromley kent | reddit best online dating website | radiometric dating definition in biology
Preasfinția Sa, în cuvântul de învățătură, a tâlcuit pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, dregătorul bogat şi păzirea poruncilor, arătând că pe omul credincios, pe lângă păzirea poruncilor, îl caracterizează milostenia și îmbogățirea în Dumnezeu: „Tânărul din Evanghelia de astăzi era foarte credincios, își dorea cu adevărat Împărăția Lui Dumnezeu, căuta cu adevărat desăvârșirea, dar îi lipsea ceva: să vândă tot și să împartă săracilor, iar apoi să îi urmeze Mântuitorului. Faptul că s-a întristat și a plecat la auzirea cuvintelor Mântuitorului ne arată faptul că nu era milostiv; bogăția sa o ținea numai pentru el, nu-i bucura pe cei săraci din bogăția sa.”. Totodată, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să se îmbogățească în Dumnezeu: „Comoara noastră trebuie să fie în ceruri. Să ne îmbogățim în Dumnezeu. Care este bogăția care ne aduce mântuire? Faptele noastre cele bune. Lucrurile materiale nu aduc adevărata bucurie, ci eventual una aparentă. Dincolo mergem numai cu faptele pe care le săvârșim. Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, noi trebuie doar să tânjim după aceasta, să o dorim. În fiecare zi să facem un pas spre Dumnezeu, în fiecare zi să devenim mai buni, mai milostivi. Să ne străduim ca în fiecare zi să îl căutăm şi să îl prețuim mai mult pe Dumnezeu, căci ce este al pământului ne trage spre pământ, iar cele ce sunt ale lui Dumnezeu ne trag spre Împărăția lui Dumnezeu.”.
La final, părintele protopop Cristian Suciu, parohul comunității, i-a mulțumit Prea-sfințitului Părinte Timotei pentru vizita părintească și pentru slujirea Sfintei Liturghii în parohia din Talavera de la Reina.