Înaintea noastră, pentru mulţi dintre noi, se deschide uşa binecuvântată a Postului Mare, care ne pregăteşte spre înţelegerea duhovnicească a ceea ce Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pătimeşte împreună cu noi, pentru noi, şi ceea ce ne dăruieşte prin Învierea Sa. Postul ne pune înainte priveliştea renunţării, a ascezei, a pătimirii cu Hristos şi ascunde în taina Crucii lumina Învierii, a libertăţii faţă de moarte, spre care ne îndreptăm împreună cu El. Putem să ne propunem multe renunţări în acest timp binecuvântat al postului, dar înainte de toate să ne cercetăm sufletul şi să-i vedem rănile.

Postul ne vindecă rănile cele sufleteşti prin aceea că ne dă posibilitatea milosteniei, de care este legat. Ori în cele sufleteşti, ori în cele materiale, milostenia ne apropie de Hristos cel milostiv care se identifică cu cel în nevoi. Avem nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu, prin aceasta primind din nou libertatea interioară. Însă dacă nu iertăm şi noi celor ce ne greşesc, nu ne putem apropia de Hristos care a venit pentru a ne aduce iertarea din partea Tatălui. Postul este şi un prilej pentru noi de înmulţire a rugăciunii cu smerenie, chemându-L pe Hristos – Samarineanul milostiv – să vindece rănile noastre.

Bucuria postului este aceea a vindecării noastre, a luptei cu noi înşine, – câştigată, pentru că în post, în rugăciune, în milostenie, în iertare Îl întâlnim pe Hristos Cel care din iubire pentru noi oamenii se face Împreună-locuitor cu noi în cele omeneşti, pentru a ne face pe noi împreună-locuitori cu El în cele dumnezeieşti.

† Mitropolitul Iosif