AFECȚIUNEA NOASTRĂ DE FII

Pe 21 octombrie sărbătorim a douăzecea aniversare de la ridicarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale la rang de mitropolie și tot a douăzecea aniversare a înălţării întâistătătorului ei la rangul de mitropolit; dar și trecerea părintelui nostru întru Domnul, ieromonahul Siluan, la rangul de episcop. Cei doi ierarhi ai noștri, Înalt Preasfințitul mitropolit Iosif și Preasfințitul Siluan, doi călugări apostolici, răspândesc de douăzeci de ani lumina episcopatului asupra vieții Bisericii și a lumii. Strălucirea lor bisericească și socială marchează o generație de credicioși ortodocși și neortodocși, de credincioși și de încă necredincioși, de români, de francezi și de oameni de toate națiile. A mărturisi aceasta nu ține de registrul complimentului afectuos, care se cuvine în mod firesc binefăcătorilor și păstorilor noștri. Această afirmație ține de teologia însăși a Bisericii și a lumii.

ÎNȚELESUL EPISCOPATULUI

O aniversare ca aceasta ne cheamă să cugetăm profund la realitatea episcopatului dăruit de Hristos Dumnezeu prin ministerul de căpătâi al sfinților Apostoli. Episcopul este în Biserică, iar Biserica în Episcop, spune un adagiu patristic; acolo unde este Episcopul, acolo este Biserica, spune un alt cuvânt patristic, al sfântului Ignatie de Antiohia, episcop mucenic. A cinsti episcopatul înseamnă mai mult decât a cinsti persoanele care îl poartă. Le mulțumim lor pentru jertfa de sine pe care o fac. Mulțumim, Î.P.S. Iosif, mulțumim, P.S. Siluan, pentru că ați binevoit și pentru că binevoiți a vă urca pe Cruce alături de Hristos pentru Mântuirea sufletelor noastre și a lumii întregi. Recunoștința noastră se îndreaptă, desigur, către persoanele ierarhilor noștri, ale preoților, diaconilor și către orice bărbat sau femeie care împlinește în Biserică partea de jertfă sfântă și nesângeroasă a lui Hristos, slujindu-i cu bucurie pe frați și pe aproapele.

HARISMA APOSTOLICĂ

Însă cinstim și harul ministerului apostolic. Dinaintea lui, adevărată pre-zență nevăzută a lui Hristos Păstorul prin Sfântul Duh, ne închinăm cu orice prilej, după cum ne închinăm și dinaintea harului sfântului Botez, care sălășluiește în frații noștri. Harul apostolic pe care îl poartă fiecare episcop mărturisitor al adevăratei credințe în această lume este o putere extraordinară. După cum spune Dumnezeu Cuvântul, este o putere împotriva morții, a degradării sufletului sau împotriva descompunerii trupului; este o suveranitate dumnezeiască dinaintea a tot ce îl dezumanizează pe om; este garanția Mântuirii Zidirii întregi. Aceste harisme, și multe altele, nu depind de cultură, de instruire, de naționalitate sau de doctrina creștină: sunt bine numite «harisme», adică haruri și energii necreate, lucrând în sânul Zidirii, în societatea civilă și în primul rând în Biserică, în chip creator. Harul episcopal, pe scurt, dă viață, pentru că purcede de la Dătătorul și Creatorul vieții, care este Dumnezeu Duhul. Să ne apropiem de ierarhii noștri cu o frică religioasă, care nu este teama pe care o inspiră oamenii puterii în această lume, ci este cinstirea plină de conștiință și de credință pe care o simt sfinții în prezența lui Hristos. Într-adevăr, ca și în adâncimea nevăzută a sfintelor icoane, Hristos Păstorul este prezent în chip nevăzut în harul episcopatului, lucru arătat în mod grăitor la slujirea dumnezeieștii liturghii arhierești, maica oricărei forme liturgice.

POPORUL PREOȚESC

Această dublă aniversare este și a poporului nostru. Prin această sărbătorire suntem chemați să reînnoim în inima noastră conștiința demnității preoțești, care este a fiecărui om botezat. Mai este nevoie să amintim lucrul acesta? Toți sunt, prin harul sfântului botez, al sfintei mirungeri și al slujirii împărtășirii euharistice, mădulare, bărbați și femei, ale preoției lui Hristos, Dumnezeu-Omul. În această zi ne închinăm dinaintea acestui har preoțesc pe care îl poartă de douăzeci de ani și mai bine credincioșii, smeriți și sfinți, din parohiile noastre; douăzeci de ani de rugăciune, de mărturisire de credință, de educație religioasă a copiilor, de biruință asupra morții și a necredinței; douăzeci de ani cu bucuria de a fi creștini și ortodocși; douăzeci de ani de sfințenie ascunsă sau arătată. Preoții duhovnici știu câți credincioși sunt sfinți... În această zi aniversară cinstim poporul cel modest și împărătesc, discret și prorocesc al sfintelor noastre parohii. Sute de comunități parohiale și monastice alcătuiesc Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Dioceza Ortodoxă Română a Italiei. La fiecare slujire a dumnezeieștii Liturghii (să se dea la o parte cei care tăgăduiesc!) pogoară amețitor și impalpabil focul Duhului ca răspuns haric la epicleza pe care poporul, prin glasul episcopului sau al preotului său, o înalță către Tatăl ceresc. Douăzeci de ani de epicleză! Douăzeci de ani de sfințire, de iertare a păcatelor, de pocăință și de bucurie!

CHIVERNISITORII CASEI

În elanul nostru de recunoștință care urcă spre Dumnezeu să nu uităm nici formele concrete pe care le-a luat această continuă și credincioasă efuziune a Duhului asupra noastră, mădulare păcătoase și nevrednice ale Bisericii lui Hristos. Știm să numim ctitoriile, construcțiile, instituțiile, publicațiile, numeroasele hirotoniri de preoți și diaconi, nenumăratele botezuri și cununii. Cunoaștem oboseala ierarhilor noștri, nu numai de la neîncetatele călătorii, întruniri, discuții, conferințe, dar mai ales prin povara Crucii purtate pentru popor. Le mulțumim sfinților noștri păstori pentru discernământul, răbdarea, creativitatea de care au dat dovadă de-a lungul acestor douăzeci de ani. Le mulțumim nu numai pentru că chivernisesc Casa lui Dumnezeu cu dreptate și milostivire, ci și pentru că sunt păstorii harismatici de care are nevoie vremea noastră.

VIITORUL APOSTOLIC

Apărarea unei instituții religioase și clericale, menținerea formelor de putere moștenite din epoca constantiniană, vitrina socio-politică a creștinătății nu interesează pe multă lume, poate pe cei care nădăjduiesc să obțină o putere din aceasta. Ceea ce așteaptă contemporanii noștri sunt roadele apostolice fundamentale, flăcări pogorâte pe capetele apostolilor, polifonia și armonia culturilor reunite într-o singură făclie pentru a mărturisi adevărata credință, și mai ales manifestarea milostivirii dumnezeiești în lume. Contemporanii noștri, căutători de Dumnezeu, îndepărtați de Dumnezeu sau dezamăgiți de slăbiciunile noastre subomenești, pândesc focul milei dumnezeiești. Când îl percep, se adună în jurul păstorului lor. În douăzeci de ani, câte persoane, oi rătăcite, nu au fost mântuite din deznădejde de sfinții noștri ierarhi! Nici Î.P.S. Iosif, nici P.S. Siluan nu și-au numărat ceasurile petrecute ascultând, mângâind și iertându-i pe cei mai îndurerați dintre noi. Și nu s-au zgârcit nici cu bucuria, nici cu entuziasmul lor. Întotdeauna trezesc în inimile noastre obosite bucuria Învierii…

În aceste ultime cuvinte includem o viziune a viitorului Bisericii și al lumii. Încercările extreme, care pot apărea la orizontul civilizațiilor noastre, vor fi primite de aceste inimi pregătite prin credință și călăuzite de episcopii lor. Nu trebuie să ne fie frică de încercări și de moarte; să ne fie mai degrabă frică pentru mântuirea sufletelor noastre; altfel spus, să avem o încredere neclintită în prezența lui Hristos în Biserica și în lumea Sa.

Protopop Marc-Antoine Costa de Beauregard