Au trecut douăzeci de ani binecuvântați de când, împreună cu câțiva colegi de la facultate, ne-am înghesuit într-un Renault ca să ajungem la Bordeaux, la Biserica „Sfântul Iosif”, unde urma să fie hirotonit un nou episcop. Atunci, la început de mileniu, Arhiepiscopia își croia drum prin vitregiile istoriei și ale unei jumătăți zbuciumate de secol XX, urmând să devină Mitropolie. Zi de emoții și plină de har, zi care avea să deschidă calea spre un viitor neînchipuit de nimeni la acea vreme.

Acum douăzeci de ani, Părintele Ciprian, devenit între timp ieromonahul Siluan de la Malvialle, a primit harul arhieriei, iar tânărul arhiepiscop Iosif, care în trei ani de arhierie făcuse înconjurul Europei, lucrând cu timp și fără timp în via Domnului, a fost ridicat la rangul de Mitropolit. Din acel moment a început o nouă etapă în viața Bisericii Ortodoxe Române din diaspora, iar pentru Mitropolia noastră (și mai ales pentru Italia) începutul unui vis, astăzi împlinit. În Episcopul Siluan, care la doar trei ani după hirotonie a poposit în nordul Italiei, am regăsit calitățile de toți dorite: duhovnicia, dragostea părintească, jertfelnicia, duhul apostolic și misionar. Un adevărat episcop, Părintele tuturor.

Pentru generația noastră, a celor din Italia, totul a început precum o poveste frumoasă de Crăciun. În ajunul Praznicului Nașterii Domnului din anul 2004, Preasfințitul a poposit în modesta casă parohială de la Gavedo, rece precum peștera din Betleem. Aveau să mai treacă patru ani până la achiziționarea unui sediu vrednic acestei slujiri, la Roma, cetatea eternă. Păstor blând și bun, spirit misionar prin excelență, neavând „cetate stătătoare” (Evr. 13, 14), în condiții asemănătoare cu ale apostolilor, „fără pungă şi fără traistă” (Lc. 19, 4) şi fără însoțitori de drum, a cutreierat toată Italia în lung și în lat, întemeind peste tot noi comunități. Dumnezeu a revărsat multe binecuvântări și i-a răsplătit din belșug osteneala, deschizând multe inimi lucrării în ogorul cel duhovnicesc, clădind temelia unei eparhii dinamice, misionare și, mai ales, vii. În această perioadă a început deschiderea de noi parohii (astăzi aproape 300), au fost hirotoniți preoți și diaconi și au fost formați numeroși tineri, care să lucreze împreună, cu timp și fără timp, la creșterea duhovnicească a românilor din peninsulă, care de la câteva sute de mii (la începutul anilor 2000) au depăşit cifra de un milion.

Una din prioritățile tânărului episcop pentru Italia a fost înființarea celor trei diaconii sociale (la care pe parcurs s-a adăugat și o a patra) și a altor 12 proiecte filantropice de anvergură, desfășurate anual la nivel național. Prin intermediul protopopiatelor și al parohiilor, al Asociației „San Lorenzo dei Romeni” și al celor 13 filiale ale sale din teritoriu, aceste proiecte au dat roade binecuvântate în acești ani de trudă și voluntariat. Printre ele amintim: 4 case de găzduire și ajutorare, 3 centre sociale, un cabinet medical și un centru de ajutor dedicat vieții.

Preasfințitul a adus credincioșilor zâmbete de bucurie la vederea parohiilor ce răsăreau an de an, ca un rod al lacrimilor ce şi-au aflat astâmpăr şi mângâiere prin rugăciune şi spovedanie. Câte mii de suflete ale fraților şi surorilor noştri, români ortodocși din peninsulă (la care s-au adăugat și alte mii de ortodocși italieni) nu și-au aflat limanul şi mângâierea, nădejdea şi curajul, aici, în oazele duhovnicești alcătuite prin osteneala comunităților parohiale și a așezămintelor mănăs-tirești!

Chiar și dintre cei care citesc aceste rânduri mulți și-au regăsit astfel sensul și bucuria vieții, umbrite de societatea tot mai deșartă și secularizantă din care facem parte. Mulți sunt aceia care au găsit aici, în credință şi prin credință, adevăratul răspuns la căutarea „fericirii” efemere pentru care au plecat de acasă în îndepărtata diasporă, unde așteptau lapte și miere, dar au gustat amarul și durerea. Mulți sunt şi aceia care, deși ortodocși botezați, au (re)descoperit aici bogăția şi frumusețile propriei credințe.

Parohiile şi mănăstirile din Italia au împărtășit multora dintre cei care le-au călcat pragul nu doar hrană duhovnicească, potrivită rostului lor firesc, ci chiar hrana cea trupească. S-au ostenit îmbrăcându-i pe cei goi, cercetându-i pe cei bolnavi şi pe cei din închisori, și aducând mângâiere celor doborâți de greutățile şi chiar de cruzimea societăţii în care trăim, mai ales în acest al doilea an petrecut sub amprenta pandemiei.

Fiecare parohie nou înființată a însemnat și o naștere, împreunată desigur cu „durerile nașterii”, despre care le vorbea Pavel Galatenilor (Gal. 4, 19), atât pentru preot, cât și pentru credincioși. Aceste dureri se prelungesc, pe de o parte, până la consolidarea unui lăcaș propriu de slujire, iar pe de alta până când Hristos ia chip în fiecare dintre credincioși. La jertfa și la jertfirea episcopului se adaugă mereu jertfa și jertfirea preotului. Acesta a fost motivul pentru care formarea clerului și catehizarea credincioșilor (mai cu seamă a tinerilor) a avut dintru început prioritate, în viziunea Preasfințitului, preocuparea, deci, ca toţi să fie aleși cu grijă şi formați în spiritul unei credințe misionare și mărturisitoare. 

În acest sens, Centrul de Studii Teologice „Dionisie Exiguul”, la care ulterior s-a adăugat Extensia Facultății de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” a Universității din București (ajunsă la a cincea generație de studenți), au făcut o lucrare duhovnicească de mare anvergură. La acestea s-au adăugat şi lucrările misionare ale revistei Apostolia (ediția pentru Italia, din 2014), ale foii de cateheză Merinde pentru Suflet (din 2009), precum și a numeroaselor întâlniri catehetice cu preoți și preotese, tineri și adulți, copii și părinți.

De asemenea, Frăția Tinerilor „Nepsis”, taberele și școlile de vară, pelerinajele și excursiile, congresele, conferințele și serile filocalice, nu numai că au angajat foarte mulți tineri în misiunea vie a Bisericii, dar au și format generația viitoare, care va prelua ștafeta. La toate acestea se adaugă cele 16 evenimente eparhiale organizate anual: festivalurile „Bucuria”, „Dor de Eminescu” și „Bucuria Învierii”, săptămânile dedicate misiunii, catehezei și familiei, zilele tematice dedicate limbii române și portului popular, concertele aniversare, numeroasele conferințe tematice, simpozioane și congrese, și nu în ultimul rând Universitatea de Vară.

De remarcat este că toate aceste împliniri au avut, cu mici excepții, sprijinul exclusiv al credincioșilor râvnitori şi jertfelnici. În contextul în care condiționarea materială pentru orice înfăptuire e la ordinea zilei, aceasta arată încă o dată că Dumnezeu, unde voiește, toate se împlinesc. Așadar, deși lumea care ne înconjoară se strâmtorează de „criza” sanitară și economică, noi am avut și avem multe motive de a da slavă lui Dumnezeu.

Din perspectiva veșniciei, a miilor de ani pe care Domnul îi vede ca „ziua de ieri”, cei douăzeci de ani care s-au scurs reprezintă foarte puțin, ceva neînsemnat. Dar în planul slujirii și al vieții în Hristos și pentru Hristos, pentru clerul și credincioșii Mitropoliei noastre, acești ani au însemnat o mulțime de evenimente: sudori, jertfe, încercări, greutăți, lacrimi, împliniri, bucurii și binecuvântări. Pentru noi cei, ce le-am trăit chiar de la începuturi, ele sunt deja o întreagă viață, viața unei generații care trece ca un răsărit de soare, împlinirea unui vis care a lăsat în urmă atâtea comori nestemate.

Fiecare vârstă are un anumit chip de a iubi și a se dărui. Atât timp cât iubim și ne dăruim, Domnul sporește Lumina în lume, în popoare, în neamuri, în generații, chiar și în timp de pandemie. Nădăjduim că și inimile noastre vor privi mereu la Cer. Acolo ne-au învățat de la început să privim cei pe care îi iubim atât de mult: Mitropolitul Iosif și Episcopul Siluan. Acolo sunt patria și casa noastră și de acolo ne vine Lumina harului, care pe toate poate să le plinească și să le desăvârșească!

Pentru toate binecuvântările primite în acești douăzeci de ani, pentru prisosința de har pe care primii noștri ierarhi au știut să o împartă celor din jur, îi aducem Slavă și Mulțămită Domnului, rugându-L să primească dragostea și recunoștința noastră sinceră în Jertfelnicul Său cel mai presus de ceruri.

Întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfințite Stăpâne!

Întru mulți și binecuvântați ani, Preasfințite Stăpâne!

Întru mulți și mântuitori ani tuturor clericilor, monahilor și credincioșilor din Mitropolia noastră!

† Atanasie de Bogdania