Douăzeci de ani de slujire în Konstanz

publicat in Agenda pastorală pe 11 August 2021, 18:09

Între 26 şi 27 iunie, preotul și credincioșii parohiei „Pogorârea Sfântului Duh și Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, din Konstanz, au primit vizita Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, la împlinirea a douăzeci de ani de la înființare. Sâmbătă seara, ierarhul, alături de un sobor de preoți, a săvârșit slujba Sfântului Maslu, apoi a ți-nut un cuvânt de învățătură despre  rugăciune, despre cum trebuie făcută și ce trebuie să ceară creștinul de la Dumnezeu. 

A doua zi, duminică, după Sfânta Liturghie, în atmosferă sărbătorească, părintele paroh Ionel Nemeș a prezentat un album cu fotografii de la întemeierea parohiei (în 2001) până în prezent. La propunerea părintelui, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim le‑a mulțumit credincioșilor din consiliul parohial și din corul parohiei, cărora le‑a acordat „Gramata de Binefăcător”, una din distincțiile eparhiale. Sărbătoarea s‑a încheiat cu o agapă.