Regina înălțimilor

publicat in Pagina copiilor pe 18 Iunie 2021, 15:43

Dragi copii, de Ziua Eroilor vă facem cunoștință cu Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială, cu recordul de 7200 m. popular dating apps in switzerland | how to ask a hookup out | free dating site for women | speed dating thessaloniki | https://apostolia.eu/index.php/warm-halten-dating/

Smaranda s-a născut în satul Hănțești. Între anii 1924-1928 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București. Ceea ce e cu totul nemaiîntâlnit până atunci este că tinerei artiste îi place să sară cu parașuta. La 5 iulie 1928 a executat primul salt, de la înălțimea de 600 de metri. La 2 octombrie 1931 câștigă titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 6000 de metri, depășind și recordul american de 5384 metri. În urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică, clasa Crucea de Aur.

Pe lângă acestea, Smaranda a fost prima femeie pilot din România. Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez şi un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, în 1932 a stabilit primul record de traversare a Mării Mediterane în 6 ore şi 10 minute, străbătînd distanţa de 1100 km, între Roma şi Tripoli. În acealaşi an 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la paraşutism, în urma unui salt realizat cu o paraşută de construcţie românească, de la înălţimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute. Acest record fiind depăşit cu doar cîţiva metri, abia peste 20 de ani. 

Smaranda a fost unul din puţinii instructori de paraşutişti militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de paraşutişti de la Băneasa. În timpul războiului a fost activă ca pilot în celebra Escadrilă Albă de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit şi apoi pe frontul de Vest în Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia. 

Semnatară, alături de alte 11 personalităţi, a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, Smaranda a fost condamnată de comunişti la închisoare. Ascunsă de prieteni apropiați, Smaranda nu a mai fost găsită niciodată. A fost căutată şi de oficialităţile sovietice pentru a face instrucţia soldaţilor sovietici. O versiune acceptată este că s-a mutat la cele veșnice pe data de 2 februarie 1948. Potrivit cercetărilor întreprinse, mormântul ei s-ar afla în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, unde ar fi fost îngropată sub numele de Maria Popescu.

„Ești curios să știi, ce senzații stranii am, când mă aflu suspendată în nemărginire, între cer și pământ? (...) Cu două zile înainte, sunt prada unei stări de spirit particulare. Nu se poate descrie. Se simte. În sfârșit, am ajuns pe stadion. Mecanicii mi-aduc parașuta. Trebuie s-o aranjez. Îmi tremură tot corpul, dar mâna lucrează calmă, liniștită, cu precizie matematică, cu calcul științific. Când m-am urcat în avion și când se îndepărtează de pământ, am nervi. Sâcâitori, enervanți. Avionul face câteva viraje. Căutăm locul prielnic pentru săritură. Ei bine, se întâmplă atunci un fenomen surprinzător, a cărui taină n-am reușit încă s-o descifrez. Nervii înghiață. Nerăbdarea se risipește. Starea aceea particulară se pierde în înălțimi… Intervine calmul. Lucrez cu atâta tact și cu atâta sânge rece, încât, mai târziu, în ceasurile mele de insomnie și de meditație, mă minunez singură. Dar, iată, am ieșit din cabina avionului. Cu o mână crispată, cuprind bara rece, mă uit în jos, privesc terenul, privesc altimetrul, care indică înălțimea, fac o rugăciune mută… și-mi dau drumul. Din momentul în care mă arunc și până când se deschide parașuta, trec prin cele mai grozave chinuri. Mă întreb înfrigurată: – Se deschide ori nu se deschide? Două alternative: moartea sau viața. Secundele mi se par ceasuri. Inima îmi stă în loc. În sfârșit, simt o scuturătură puternică. Parașuta s-a deschis! Nu-ți poți închipui, câtă dragoste porți în aceste momente pânzei aeriene, care te-a salvat! Mă uit în jos, mă uit în toate părțile. Se aud: murmurul mulțimii, aplauzele, muzica. La 100 metri deasupra pământului, trec prin al doilea sbucium. Simt că vin prea repede. S-ar putea să cad sdrobită în țărână.

Nu mi-e teamă de moarte, m-ar durea o invaliditate, dar m-ar chinui mai greu insuccesul…” [Smaranda Brăescu]