Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Shannonbridge

Hramul principal al mănăstirii este „Izvorul Tămăduirii”, sărbătorit în Vinerea Luminată, iar al doilea ocrotitor este Sfântul Ciaran din Clonmacnoise (9 septembrie), un sfânt celt din veacul al VI‑lea, care a înființat renumita mănăstire din Clonmacnoise, așezământ de o mare importanță religioasă și culturală pentru poporul irlandez. În afară de aceste două hramuri îi mai cinstim pe sfinții celți ai Irlandei (în a doua duminică după Rusalii) și pe Sfântul Proroc Daniel, împreună cu cei trei tineri, întrucât 17 decembrie 2019 a fost ziua când mica obște a preluat cheile proprietății. 

Acest loc a aparținut ordinului monahal catolic al Ursulinelor și a fost un centru spiritual de reculegere („retreat centre”), care a funcționat aproape douăzeci și cinci de ani. Lăcașul purta numele lui Ard Ciaran, pe care l‑am și păstrat; a fost, cu alte cuvinte, „locul înalt al Sfântului Ciaran”, deoarece era dedicat acestui mult îndrăgit sfânt. De altfel, în Shannonbridge, oraș situat la doar opt kilometri de situl monahal de la Clonmacnoise, și biserica și școala sunt puse sub ocrotirea sfântului.

Ansamblul monahal cuprinde șapte case: un paraclis cu un mic pangar, o trapeză pentru pelerini, în care se află și o modestă bibliotecă, patru căsuțe pentru pelerini și casa maicilor. În lunile în care s‑a putut face slujbă cu credincioși, paraclisul s‑a dovedit a fi neîncăpător, așa că în viitor avem intenția să construim, cu ajutorul Domnului, o biserică mai mare. Căsuțele au fost amenajate astfel încât și familiile cu copii să se bucure de șederea la mănăstire. În lunile de vară, când nu au fost restricții, multe familii s‑au bucurat atât de slujbe, cât și de munca în natură. Mănăstirea dispune de peste un hectar de pământ, are spații verzi, care trebuiesc îngrijite, precum și alte spații anexe, care de asemenea trebuie amenajate și întreținute.

Obștea monahală este foarte mică, fiind formată deocamdată din numai două viețuitoare. Sfânta Liturghie și celelalte oficii sunt săvârșite, pe rând, de preoții din protopopiatul Irlandei: în limba română, dacă sunt prezenți numai credincioși români, iar dacă vin și credincioși de alte naționalități (irlandezi, englezi, americani, georgieni, greci, ruși, germani) se slujște în limba engleza, în greacă, în rusă și nu în cele din urmă în limba irlandeză, spre surpriza plăcută a localnicilor care ne vizitează, încântați să rostească împreună cu noi „Tatăl nostru” în limba lor maternă.

În afara slujbelor, care se fac de patru ori pe zi, obștea se ocupă cu primirea pelerinilor, a vizitatorilor (căci nu puțini sunt irlandezii care trec pe aici să vadă cine suntem și ce facem), cu îngrijirea spațiilor verzi sau cu realizarea lucrurilor de artizanat monastic (metanii, cruciulițe împletite, icoane litografiate). 

Cu toate că obștea este mică, mulțimea închinătorilor, a prietenilor mănăstirii, a tuturor celor care ne‑au ajutat și încă ne ajută este mare. Trebuie menționat faptul că, din cele cincisprezece luni de când ne‑am instalat aici, mai mult de jumătate (opt!) am fost în lockdown, lucru nu prea ușor în ceea ce privește activitățile fizice, grele, de la începutul unei mănăstiri. Dar Domnul ne‑a ajutat „în multe feluri și‑n multe chipuri”. Cea mai mare minune din cele câteva pe care le‑am trăit a fost că, în chiar 2020, anul în care întreaga lume a fost dată peste cap, Domnul ne‑a dăruit în mod neașteptat mănăstirea, cu două luni înainte de data limită pentru plata ultimei rate. Pentru aceasta și pentru multe altele Îi mulțumim Lui, Maicii Sale, sfinților și tuturor celor care ne‑au ajutat cum au putut.

Slavă Domnului pentru toate!

M. Iosifia