Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
BĂRBULESCU, Titus (22.06.1918 – 18.04.2020), prozator și critic literar. Este fiul Corneliei și al lui Eugen Bărbulescu, preot (ambii originari din județul Argeș). După absolvirea Liceului „Cantemir Vodă” din București, Titus Bărbulescu urmează, în paralel, cursurile Facultății de Litere și Filozofie și cursurile Facultății de Drept din cadrul Universităţii București (promoția 1941).Sublocotenent de cavalerie (după terminarea Școlii de Ofițeri de Rezervă), este trimis pe frontul de Vest (în Transilvania, în Ungaria şi în Cehoslovacia). Rănit în martie 1945, e luat prizonier de germani și, printr‑un concurs de împrejurări favorabile, descrise în „povestea de război” Ionică, ajunge în Franța (la Chartres, apoi la Paris), unde participă la mișcarea de rezistență a românilor din exil. În Franța activează ca reprezentant pentru difuzare în cadrul editurii Le Pavois. După absolvirea cursurilor care pregăteau profesori de franceză pentru străinătate (CAEFE), la Sorbona (1952‑1953), e angajat profesor stagiar, apoi titular, de limba și civilizația franceză și consilier la Alianța Franceză (1953‑1985). Din 1955 funcționează concomitent ca asistent (ulterior conferențiar) al profesorului Alain Guillermou, la catedra de limbă și civilizație română din cadrul Institutului Național de Limbi și Civilizații Orientale. Între 1970 si 1983 este redactor al publicațiilor Bulletin informatif și Cahiers, editate de Asociația Francezilor de Origine Română. Își ia doctoratul în litere la Sorbona, în 1978, cu lucrarea Lucian Blaga, poète et dramaturge. A colaborat, în țară, la revistele Bilete de papagal, Perspective, Izvoare de filozofie, iar în străinătate la publicaţiile Luceafărul, Anotimpuri, Caiete de dor, Limite, Națiunea română, Sfinții Arhangheli, Biserica ortodoxă română din Paris (Franța) şi Revista scriitorilor români (Germania).
Autor a numeroase eseuri, cronici și articole răspândite în presa exilului, Titus Bărbulescu se impune ca o voce distinctă a prozei românești prin volumele Bune și nebune... Amintiri (1955) și Ionică. Poveste de război (1995). În tradiția Crailor de Curtea‑Veche, Titus Bărbulescu reface nostalgic atmosfera unui București fabulos, de sfârșit de lume, viciat și neștiutor de realitatea amenințătoare a războiului iminent. Rememorarea prin prisma lecturilor semnificative proiectează faptele concrete în sfera simbolurilor și a metaforelor de sursă apocaliptică. Ionică. Poveste de război este o istorie de dragoste înfiripată în cursul celei de‑a doua conflagrații mondiale între un ofițer român, plecat cu unitatea spre front, și o enigmatică nevastă unguroaică, plină de dorințe și patimi. Proză densă, pigmentată cu umor și dezvoltată în acolade narative – nu fără inserțiuni palpitante –, la hotarul dintre autobiografic și ficțiune, Ionică dezvoltă până la un punct o atmosferă idilică, ciudată, în situația întâlnirii a două etnii aflate prin forța împrejurărilor istorice în conflict. Autorul vrea să sugereze că forța primară a dragostei învinge orice piedică sau prejudecată. Apelul la epica folclorică și, în genere, la substratul arhaic dă narațiunii o neașteptată rotunjime de „poveste”, cum de altfel și este subintitulată. Evocarea nostalgică a întâmplărilor reale care stau la baza ficțiunii a marcat maniera prozei, relevând o incontestabilă vână narativă, însă neexploatată suficient. Mai productiv s‑a dovedit Titus Bărbulescu în domeniul cercetărilor literare, sferă în care a publicat două importante studii (ambele pregătite inițial ca teze de doctorat): Lucian Blaga. Teme și tipare fundamentale (1997) și Arta poetică eminesciană (1998). Substanțial nutrite de noile metodologii filologico‑literare ale anilor ’70, în special de structuralism, cele două lucrări, elaborate la Paris sub îndrumarea profesorului Alain Guillermou, încearcă să surprindă esența ultimă a artei poetice la Mihai Eminescu și la Lucian Blaga. Dacă studiul dedicat poetului național nu depășește – în pofida strălucirii sale – un anume tehnicism, cantonându‑se într‑o cercetare limitativă a metricii și a ritmicii, pentru a percepe astfel „arhitectura interioară” a creației eminesciene, lucrarea despre Lucian Blaga constituie una dintre cele mai profunde analize dedicate operei acestuia. Familiarizat deopotrivă cu filosofia și cu estetica literară, Titus Bărbulescu privește fiecare temă sau tipar utilizate de Lucian Blaga din perspectiva construcției de ansamblu a operei, în totalitatea și devenirea ei. Sunt identificate în special cuvinte și structuri recurente („a cânta”, „cântec”, „a zice”, „a fi”, „fire”, „ființă”, „a face”, „a face”, „a crea”, „lume”, „lumină‑întuneric”, „poveste”, „eres”, „sat” etc.) cu valoare individualizantă pentru stilul și viziunea asupra lumii şi vieții poetului și dramaturgului.
SCRIERI
TRADUCERI
I. Oprișan (Articol reprodus după Dicționarul general al literaturii române, coordonator Eugen Simion, Editura Univers Enciclopedic, București, vol. l, 2004, pp. 454‑455.)
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team