Sărbătoare în parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Straubing

publicat in Din viaţa parohiilor pe 24 Aprilie 2021, 19:49

Credincioșii parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Straubing au participat la bucuria duhovnicească a preotului lor, părintele Vasile Florin Reuț, cu prilejul aniversării a douăzeci şi cinci de ani de viață alături de doamna preoteasă Bernadette. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de slujba de mulțumire și de binecuvântare a acestui moment, cunoscut sub numele de „nunta de argint”.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa i-a mulţumit părintelui Florin pentru cei zece ani de slujire în parohie, precum şi familiei lui, amintind cu drag şi de cei trei copii, pe care ierarhul însuşi i-a botezat şi care slujesc împreună cu părintele în Sfânta Biserică. Credincioșilor prezenți le-a dat îndemnul de a trăi cu intima convingere că Dumnezeu este prezent în viața fiecăruia și Îşi trimite binecuvântarea peste cei care păzesc poruncile Lui, care trăiesc în Biserică și se roagă mult.