O sărbătoare duhovnicească unind suflete de pretutindeni

publicat in Din viaţa parohiilor pe 20 Octombrie 2020, 20:56

Un sfârșit de săptămână luminat și cald, de septembrie, a chemat împreună, în rugăciune, mulți oameni buni și frumoși. Cu toții, adunați într‑un singur gând, am sărbătorit Nașterea Maicii Domnului și am participat la hramul mănăstirii din Gocondourt (Franța), închinată acestei mari sărbători.

Sâmbătă, 12 septembrie, cu binecuvântarea Î.P.S. Iosif și cu bunăvoința Domnului, creștinii ortodocși români și francezi, alături de alți invitați, s‑au alăturat obștii mănăstirii din Godoncourt și soborului de preoți pentru a cinsti hramul lăcașul ui de cult. Sărbătorirea evenimentului a fost făcută în sâmbăta de Odovania Praznicului Nașterii Maicii Domnului. Datorită acestui fapt, participarea la sărbătoare a fost în număr mare, credincioșii prezenți venind din mai multe parohii de pe teritoriul Franței.

Mănăstirea din Godoncourt. Trecut și proiecte

Mănăstirea Godoncourt are o istorie veche și o înfățișare nobilă. Este măreață, impunătoare, dar gazdă foarte bună pentru oricine ajunge aici. Mănăstirea cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a fost la origine lăcaș de cult catolic şi a fost achiziționată de Mitropolia Română a Europei Occidentale și Meridionale în anul 2015. Până atunci sălașul fusese casă a comunității ortodoxe sârbe, care slujea acolo din anul 2002. 

Minunatul ansamblu arhitectural, care uimește prin detaliile și prin stilul său, a fost inițial o mănăstire catolică. Î.P.S. Iosif se îngrijește în mod deosebit de reamenajarea și de reabilitarea mănăstirii, atât întru sporirea vieţii monahale, cât şi în vederea organizării unor activități diverse: tabere, conferințe, adunări, concerte etc. De aceea, cu încredințarea Î.P.S. Iosif, P.S. Marc supraveghează aspectul arhitectural al proiectului împreună cu doamna arhitect Catinca Iacovescu. 

Mănăstirea Godoncourt, care dăinuie din secolul al XIX‑lea, este localizată în estul Franței, în departamentul Vosges, o zonă verde și liniștită, loc desăvârşit de rugăciune și reculegere. La mănăstire pelerinii sunt primiţi cu binecunoscuta ospitalitate românească. Deși obștea este mică, fiind încă la început de drum pe calea monahală, credincioșii de pretutindeni sunt primiți cu multă căldură de maica Cleopatra și de maica Eufimia, alături de sora Palaga, exact ca într‑o mare familie, în care se stă împreună la rugăciune, la masă și la diverse activități, întru folosul și bucuria ambelor părți. 

Sărbătoare cu bucurie și surprize

O mare trăire duhovnicească s‑a fost simţit cu prilejul hramului mănăstirii, când mulţime de oameni s‑au adunat într‑o inimă și un gând pentru a se umple împreună de lumină și de liniște. 

Începutul zilei ne‑a întâmpinat cu un soare cald, de toamnă, dat de la Bunul Dumnezeu. În acest fel ne‑am putut bucura de slujbă în curtea mănăstirii, în foișorul special amenajat în stil autentic românesc. Un sobor de preoți, alcătuit din preotul Emil Tanca, preotul Vasile Somle, preotul Florin Buca, părintele Ieromonah Elefterie și diaconul Constantin Ungureanu, a adus rugăciune frumoasă Domnului, ungându‑ne sufletele și mințile cu mir duhovnicesc. Clopotele bisericii de vis‑à‑vis de mănăstire au însoțit slujba și cântările bisericești ale cântăreților de la strană și ale enoriașilor, răspândiți prin tot ansamblul monahal. 

Cei prezenți la eveniment au avut parte și de o surpriză muzicală, după slujbă: un concert special de muzică psaltică, susținut de cântăreața de origine libaneză Marylin Leignel, care ne‑a emoționat timp de mai bine de jumătate de oră. Cântecele interpretate au avut un spectru variat și deosebit. S‑au adus pricesne înălțătoare Maicii Domnului, Bunului Dumnezeu și tuturor sfinților, în limbile română, engleză, franceză, arabă, greacă și slavonă. 

După acest deosebit moment am luat cu toții parte la agapa cinstitoare a hramului mănăstirii, care a avut loc în trapeza „Tuturor Sfinților Români”, inaugurată cu această ocazie. Respectând normele de distanțare fizică, ne‑am bucurat toți de bucatele gustoase pregătite de obștea mănăstirii și de toți cei ce au contribuit din prisosul și cu dragostea lor. La sfârșitul mesei, obștea și bucătăresele i‑au bucurat pe cei prezenti cu o prăjitură surpriză.

Sfințirea Troiței și a spațiului de joacă pentru copii

Programul zilei de hram s‑a încheiat cu o procesiune de la mănăstire până pe dealul din spate al complexului monastic, unde cu binecuvântarea Î.P.S. Iosif s‑a făcut sfințirea Troiței și a locului de joacă amenajat pentru copii, cu căsuțe în copaci, cu tobogane, cu leagăne și un spațiu pentru părinți. Acestea au fost puse sub ocrotirea Maicii Domnului și a Sfinților Onufrie cel Mare și Ștefan cel Mare. Aceste lucrări, care completează misiunea și spațiul de întâlniri duhovnicești al mănăstirii, au fost realizate cu ajutorul părintelui Emil Tanca, al domnului inginer Sorin Ștefan, din parohia Pulversheim (Franța) și al unor meșteri binevoitori și cu credință în Dumnezeu. 

Am petrecut un sfârșit de săptămână luminat în complexul mănăstirii din Vosges. Sâmbătă am slăvit pe Domnul și pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, iar duminică, 13 septembrie, am luat cu toții parte la Sfânta Liturghie, închinată Înainte Prăznuirii Înălțării Sfintei Cruci, a doua mare sărbătoare a începutului noului an bisericesc, după Nașterea Maicii Domnului. 

Plină de nădejde și smerenie aștept următoarea întâlnire cu obștea mănăstirii din Godoncourt și cu credincioșii români și francezi din comunitatea ortodoxă din Franța, pentru a ne bucura împreună de o altă sărbătoare luminată.