Dovada celor 7 tineri din Efes

Pe-atunci, Imperiul Roman, în a cărui stăpânire se afla Efesul, era condus de către Traianus Decius (249-251). Văzând în creștinism un element dizolvant pentru unitatea imperiului, acesta declanșează o persecuție generală, decretată prin lege de stat, în anul 249.

La puțin timp după semnarea acestui edict, Decius sosește din Cartagina în Efes, pentru a-și pune în aplicare și aici planul său.

La aflarea acestei dorințe a împăratului, cei șapte tineri nu au dorit să se închine idolilor, rugându-se lui Hristos pentru a opri aceste gânduri ale împăratului și pentru întărirea lor. Trădați de către unul dintre locuitorii Efesului, cei șapte tineri sunt aduși în fața împăratului, unde își mărturisesc credința, spunând: „Noi avem pe Unul Dumnezeu, Împăratul Cel ce viețuiește în ceruri, de a Cărui slavă este plin cerul și pământul. Aceluia Îi aducem jertfă de mărturisire și rugăciunile noastre în tot ceasul“. La auzul acestor cuvinte, împăratul le dă răgaz câteva zile pentru a-și schimba gândurile și a aduce jertfe zeităților păgâne.

La anumite zile, trimiteau pe Iamvlih pentru a cumpăra mâncare și pentru a le aduce vești din cetate. Într-una dintre zile, pe când cumpăra cele de trebuință, Iamvlih a auzit că împăratul se întorsese în Efes și dorea să afle știri despre cei șapte tineri care nu doreau să se închine zeilor. Întorcându-se din oraș, Iamvlih le-a povestit toate cele ce auzise.

La scurt timp, cei șapte tineri s-au hotărât să meargă în peștera unui munte din apropiere, Muntele Ohlon sau Coelian (azi muntele Pion), unde să se roage împreună lui Hristos.

După ce au mâncat, cei șapte au mers să se culce, așteptând să vadă ce va rândui Dumnezeu pentru ei. Prin voia lui Dumnezeu  ei au dormit 200 de ani. Sfântul Simeon Metafrastul descrie acest moment așa: 

„Iar milostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu, Care totdeauna poartă grijă de cele folositoare Bisericii Sale și Se îngrijeste de robii Săi, a poruncit acestor șapte tineri să adoarmă cu oarecare străină și minunată adormire, ca Cel ce voia să facă prin ei, în vremea viitoare, o minune preaslăvită și să încredințeze pe cei care se îndoiau de învierea morților”.

În acest timp, Decius aflase că cei șapte sunt în peștera din Munte. Dădu poruncă slujitorilor ca intrarea în peșteră să fie zidită, pentru ca sfinții să moară de foame și sete. Pentru ca faptele lor să fie ținute minte de cei ce vor urma, doi creștini, Teodor și Rufin, au scris pe două table de plumb viața lor și le-au pus lângă pietrele ce astupau peștera.

Anii au trecut și, odată cu Constantin cel Mare (306-337), creștinii nu au mai fost prigoniți. Grigorie de Tours, iar mai târziu, prin secolul al X-lea, Simeon Metafrastul amintesc că cei șapte tineri au fost înviați în chip miraculos de Dumnezeu, după o perioadă de 184 de ani.

Dumnezeu i-a trezit pe aceștia în vremea împăratului Teodosie al II-lea (401-450), când învățătura ereticilor făcea tulburare în popor. Aceștia contestatau învierea din morți, spunând că oamenii nu vor mai învia, ci vor muri pentru totdeauna. Așa că, Dumnezeu îi înviază pe cei șapte sfinți. 

După ce se trezesc, cei șapte îl vor trimite pe Iamvlih pentru a lua mâncare și pentru a mai aduce vești. Foarte uimit de schimbările pe care le vedea în oraș, dar mai ales de bisericile și crucile mari care stăteau la vedere, Iamvlih socotește că este într-un alt oraș, și nu în Efes. Negustorii sunt mirați să vadă o monedă de argint atât de veche, cu chipul împăratului Decius pe ea, așa încât îl duc pe Iamvlih în fața proconsului și a episcopului, sub motivul că a găsit o comoară de demult. Realizând din convorbirea cu episcopul Åžtefan, cel care oblăduia cetatea Efesului în acea vreme, că nu mai trăiește sub domnia lui Decius, Iamvlih îi conduce pe toți cei de față la peșteră.

Ajuns la peșteră, episcopul va găsi tăblițele cu viața lor și va da laudă lui Dumnezeu pentru că în acest fel le-a fost luminată mintea și le-a fost arătat adevărul despre învierea morților. Chemat de către episcop, împăratul Teodosie a venit și el la peșteră, I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru ceea ce le-a descoperit. 

Cei șapte tineri au mai trăit încă șapte zile, iar apoi au adormit întru Domnul în anul 434, fiind înmormântați cu mare cinste.