publicat in Din viaţa parohiilor pe 22 Decembrie 2019, 05:50
Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania s-a aflat duminică, 24 noiembrie 2019, în mijlocul comunității ortodoxe românești din Bra, aflată sub ocrotirea Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina. Preasfinția Sa a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, anticipând astfel hramul comunității, Sfânta Mare Muceniță Ecaterina fiind prăznuită în calendarul ortodox pe data de 25 noiembrie.
La final, preacucernicul părinte Vasile Doroftei, parohul comunității, i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Atanasie pentru această zi minunată pe care le-a dăruit-o credincioșilor din Bra. De asemenea, părintele Vasile a îndreptat un gând de recunoștință către toți cei prezenți, mulțumind în mod special celor care sunt alături parohiei și lucrează la buna rânduială și organizare a acesteia.