Este adevărat, cosmosul e rece, ostil și fără viață. Însă depărtările lui stimulează spiritul omenesc, suscitând deopotrivă cercetarea cosmologică și încântarea, fiindcă imaginile înregistrate de telescoape au un vădit conținut estetic. O neașteptată fațetă artistică ni se dezvăluie în chiar structurile cele mai îndepărtate din univers, stârnind în noi un fior care precede efortul rațional de deslușire a legilor cosmice. Lumea ascunde o frumusețe neașteptată, mai în adânc de sfera esteticii, mai profundă decât o putem  sesiza cu ajutorul simțurilor omenești.

Întâlnirea noastră cu universul nu se limitează, deci, numai la percepţia raţională a matematicii, care îi organizează, în ascuns, structurile gigantice. Deschiderea omului către cosmos îi cuprinde şi remarcabila frumusețe, formele și culorile strălucitoare, sculptate în materia intergalactică de forțe gravitaționale impresionante, de o frumusețe care se dovedește lucrătoare a celor bune, o frumusețe care poartă în ea armonia cuprinzătoare ce o străbate, o frumusețe care se dovedește a fi, în multiple feluri, fertilă și unitară.

Așadar, universul ni se arată ochilor și rațiunii ca un fel de corp luminat de stele și impregnat de o profundă raționalitate. Iar faptul de a putea fi perceput a împins rațiunea omenească să dezvolte matematica, justificând astfel, de-a lungul istoriei, eforturile omenești de a elabora o știință a raționamentelor și a observațiilor, pentru a dezvolta ingineria aerospațială și dispozitivele sau procedeele de observație. Toate s-au dezvoltat ca să privim mai bine în adâncul universului. Dovedindu-se lizibil¹, inteligibil, universul a stimulat curiozitatea și i-a răsplătit pe exploratori cu înțelesuri adânci și cu peisaje de o frumusețe aparte².

LUMEA – SPAȚIU DE EXPERIENŢĂ PENTRU MANIFESTAREA PUTERILOR OMENEȘTI

Însă nu numai cosmosul e perceptibil. Lumea înconjurătoare se dezvăluie întregului echipamentul senzorial al omului, simțurilor și rațiunii noastre, ca o diversitate de stimuli gata să ofere experiențe și înțelesuri noi unui spirit doritor să o descopere. Formele lucrurilor și sunetele lumii, culorile și texturile lor se desfășoară în fața noastră precum lecţiile într-o școală. Aşa cum se petrec lucrurile în viața de zi cu zi a copiilor, lumea receptată de om se dovedește a fi un laborator de experienţe gata să ne stârnească întrebări profunde și să ne impulsioneze astfel percepţia și cunoaşterea.

Universul stimulilor și al experiențelor cunoaşterii sunt mai evidente în mijlocul naturii, departe de orașul zgomots, acolo unde darurile lui Dumnezeu sunt mai evidente. Pădurea, cu copacii și aerul ei curat, vârfurile înalte ale munților, foșnetul frunzelor și cântul păsărilor, susurul râurilor și adierea vântului, fiecare în parte și toate la un loc stimulează contemplația și au evidente efecte terapeutice. Numeroase cercetări recente au scos la iveală acest caracter terapeutic al ambientului natural și efectele benefice asupra sănătății și asupra calității vieții. Este important să înţelegem că în mijlocul naturii ne aflăm în miezul unor taine încă neelucidate. Recent au fost scoase la iveală posibilitățile extraordinare ale speciilor din lumea vegetală de a comunica. Numeroase studii evidențiază posibilitățile extraordinare de comunicare și de cooperare pe care le dovedesc insectele, precum și comportamentul inteligent al multor specii de mamifere. În fine, științele vieții nu au reușit să catalogheze toate speciile existente pe Terra, iar industria farmaceutică este departe de a putea folosi întreg potențialul terapeutic al lumii vii. În lumea speciilor vegetale, cercetările au evidențiat numeroase dovezi care scot la lumină comunicarea complexă dintre specii.

La un alt nivel, în multitudinea vietăților minuscule, în forfota vieții, știința descoperă o raționalitate profund întipărită în organizarea grupurilor de insecte, în existenţa păsărilor și a animalelor. Astfel, în mușuroaiele de furnici, în configurarea și dinamica stolurilor de păsări sau în roiurile de albine, în milioanele de specii vii sunt de aflat comportamente altruiste, ierarhii, roluri multiple, tipare de organizare cvasi-sociale³. Și nu avem de a face numai cu o lume a raționalităţii (adecvată rațiunii omenești), aflată dinaintea ochilor noştri cu mecanismele ei complexe; avem de a face cu o lume plină de morală, de indicații etice, care stârnește admirația, o lume care poate constitui o lecție pentru buna viețuire a omului.

Așadar, lumea dezvăluită de lumină se desfășoară dinainte-ne ca un labirint capabil să  dezvolte puterea de înţelegere a omului, deopotrivă loc al explorării și al manifestării sale morale, spațiu al contemplării și al înstrăinării lui de lume, destinat fiind unui spirit care să îl poarte dincolo de frumusețea lumii, prin exercițiu ascetic, contemplativ, care să-l poarte către a-L percepe pe Cel ce le-a creat pe toate.

URMELE SPIRITULUI UMAN IMPRIMATE ÎN SUBSTANȚA LUMII

Universul existenţei ascunde variate forme de întrupare. Nu este vorba însă doar de raționalitatea lumii, plasticizată în structurile cosmice, căreia îi spunem matematică, astrofizică sau cosmologie. Nu e vorba doar de o raționalitate profund întipărită în structura și în fenomenele lumii vii, căreia știința i-a alocat domenii precum biochimia, biofizica, medicina sau sociobiologia. Nu e vorba doar despre rațio-nalitatea profund întipărită în dinamica terestră, căreia îi spunem geofizică sau ecologie și care dezvăluie felul în care solul și apele Terrei, învelişul atmosferei și tectonica plăcilor antrenează o amplă, complexă și decisivă mișcare a resurselor fizice pentru întreținerea viețuitoarelor, pentru hrana și viața omului. Raționalitatea şi formele ei sunt prezente în însăşi corporalitatea lucrurilor (o sumă întreagă de rațiuni organizează armonios lumea), făcându-le pe fiecare să slujească celorlalte într-un mod care păstrează unitatea lumii în diversitatea ei.

Și viața omului e o continuă exprimare a sufletului său, ca rădăcină a vieții trupești, prin trupul lui vizibil și sensibil. Și limba pe care o vorbim e o formă plasticizată a gândurilor și a experiențelor vieții, fixate în unități distincte de înțeles, cărora le spunem cuvinte. Scrisul însuşi reprezintă cuvintele încorporate în șiruri de semne grafice, care ne întipăresc gândurile peste veacuri. Operele de artă sunt forme de întrupare în substanța lumii, plasticizări ale ideilor și ale intențiilor artistului, tot așa cum literatura e înveșmântarea văzută a unei experiențe interioare, scoaterea ei la iveală prin împrumutul cuvintelor. Orașele, construcțiile arhitecturale, spectacolele, evenimentele istorice, organizarea socială, regimurile politice, toate pot fi văzute ca plasticizări ale unor intenții omenești, care lasă în trupul naturii, al lumii și al istoriei urme văzute. În toate omul îşi întipărește proiectele. În mod excepțional, eroii se lasă purtaţi de năzuințele cele mai înalte ale umanității, pătrunşi de dorul ei după o viață în adevăr și dreptate, purtând în trupurile lor rănile prețioase ale jertfei. La polul de sus al acestor experiențe existențiale de întrupare a năzuințelor spiritului omenesc în lume sfinții întrupează poruncile divine și se lasă cuprinşi, pătrunşi, în trupul, în sufletul și în viața lor, de Spiritul divin, făcând vizibilă lucrarea lui Dumnezeu în ei și în lume.

CREAȚIA – OPERĂ A DEZVĂLUIRII LUI DUMNEZEU

Praznicul Nașterii Domnului ne dezvăluie înțelesul tuturor acestor situații remarcabile. Când Fiul lui Dumnezeu se face om, se vede în mod deslușit cum toate cele din lume sunt întipărite de Rațiunea Supremă, de Logosul divin, și cum toate sunt expresia unei lucrări dumnezeiești care le-a creat. În lumina Întrupării și Facerea și Scriptura se vădesc a fi trepte care duc la Dumnezeu și care îl pregătesc pe om pentru comuniunea desăvârșită cu El, comuniune care va fi posibilă în Hristos, născut om din Fecioara Maria.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, făcând referire la (logoi) rațiunile din Creație și din Scriptură, vede și în Creație și în Scriptură întrupări ale Logosului. Creația este prima întrupare a lui Hristos. Scriptura este coborârea lui Dumnezeu în cuvinte, iar Întruparea Fiului lui Dumnezeu este cea care le împlinește pe toate. Părintele Stăniloae spune că încă de la facerea legilor naturii se vede intenția lui Dumnezeu: şi anume că de la cuvântul concretizat în legi naturale El trece la vorbirea directă, prin poruncile scrise, spre a se dezvălui într-un mod încă şi mai evident. Iar la urmă, zice părintele Stăniloae, „era necesar ca, după ce a făcut auzite cuvintele Sale, să Se arate Însuși Cuvântul (...), prin Întrupare”⁴. Toate acestea se întemeiază prin faptul că întreaga Creație este făcută întru, prin și pentru Hristos-Logosul: „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El.” (Coloseni 1, 16)

Taina Tainelor, care face toate acestea posibile, spune în alt loc părintele Dumitru Stăniloae, urmând Sfântului Maxim Mărturisitorul, este tocmai aceea că Dumnezeu cel necreat a împlinit o Creație pe care o poate purta către unirea cu El. Nici o parte a realității nu rămâne în afara acestei taine.⁵ Iar Întruparea împlinește această Taină, întrucât Fiul lui Dumnezeu se face om. Când intră în cuprinsul lumii, El vine întru ale Sale! Văzându-L pe Fiul lui Dumnezeu născut om, înțelegem că până la Întruparea Lui, prin toate cele create, prin Scriptură, dar și prin însuși felul omului de a fi, cu strădania lui de a-şi imprima spiritul în materia lumii, Logosul divin a pregătit lumea pentru Întruparea Sa ca om.

Când cerurile se deschid și îngerii cântă împreună cu oamenii, raționalitatea lumii îşi atinge condiția deplină, devenind raționalitate drept-slăvitoare. Cerul participă, prin steaua călăuzitoare, la bucuria oamenilor și a îngerilor, primind pe Cel ce l-a făcut, născut Prunc din Fecioara Maria. La fel și lumea necuvântătoarelor și pământul care găzduiește venirea Fiului în lume. Toate Îl primesc, iar aceasta se petrece pentru că, mai întâi de toate, întreaga Creație a fost făcută prin El și pentru El. Creația este o plasticizare a bunăvoinței lui Dumnezeu, întreg conținutul ei nefiind altceva decât o raționalitate adusă la existență din bunăvoință divină liberă, prin Fiul lui Dumnezeu-Logosul, de către Persoanele Treimii, care au voit să împărtășească oamenilor viața și iubirea.

CREAȚIA ÎNTREAGĂ E STRĂBĂTUTĂ DE EVENIMENTUL ÎNTRUPĂRII

Așadar, pentru că lumea, viața și omul sunt, în esența lor, plasticizări ale buneivoirii divine, exprimarea sensibilă a gândurilor și a planului lui Dumnezeu, înțelegem de ce în toate cele create găsim o raționalitate profundă și de ce și viața omului se dovedește a fi, în esență, o exprimare plasticizată a spiritului său, imprimată sub variate forme în materia lumii și în trupul istoriei. Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie că „pentru noi, cei groși la cugetare, a primit să Se întrupeze și să Se întipărească (să ia chip) în litere, în silabe și cuvinte, ca din toate acestea să ne adune cu încetul la Sine pe noi, cei ce urmăm Lui, uniți în Duh”⁶. Întruparea Cuvântului în Hristos, pentru oameni, spune părintele Stăniloae, e pusă în legătură cu încorporarea Lui în toate lucrurile, „ca în niște semne”.

În felul acesta înțelegem că toată Creația și istoria lumii este străbătută de evenimentul Întrupării Logosului, întipărit în lucrurile create, mai întâi în om, în chipul lui dumnezeiesc, apoi în cuvintele Scripturii și în mod deplin în Iisus Hristos. Nimic din ceea ce există nu rămâne în afara acestei intenții de învăluire și dezvăluire a lui Dumnezeu. Prin toate cele create, Dumnezeu se arată și se ascunde în același timp. Nimic nu rămâne în afara acestei iubiri a lui Dumnezeu, care lucrează acoperind și descoperind totodată divinitatea în lumea creată și în viața omului. În toate cele create există înțelesuri care trimit la El, astfel încât lucrurile, creaturile și Scriptura se arată ca porți de intrare a omului în orizontul spiritual al vieții. Dar mai presus de toate Fiul lui Dumnezeu, făcut om, Iisus Hristos, se arată pe Sine ca Ușă care duce pe om la Dumnezeu Tatăl, în Duhul Sfânt.

Acum înțelegem de ce omul, prin toate câte le face, deopotrivă se dezvăluie și se ascunde, exprimându-se pe sine prin artă sau prin inginerie, dar rămânând în același timp în toate ascuns și mai presus de toate cele vizibile. Pentru că întreaga Creație e, mai întâi, o dezvăluire a lui Dumnezeu, care se face cunoscut prin Creație, prin Scriptură și prin Fiul făcut om, dar care rămâne ascuns în porunci și se dăruiește pe Sine și se împărtășește oamenilor tainic, în Biserică, prin Sfintele Taine. „În fiecare „lucru” e întreg Cuvântul lui Dumnezeu”, scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul. „(...) E prezent în toate, prin rațiunile lor ce iradiază din aceeași Rațiune, și în toate cuvintele ce ni le adresează, prin ele, același Cuvânt ipostatic. Numai pentru că S-a întrupat Cuvântul dumnezeiesc, în această nouă lege a harului, El poate fi văzut în toate lucrurile”, „ca încorporări ale rațiunilor și cuvintelor Lui”; fără ca asta să însemne identificarea Lui cu ele. Numai cu ajutorul harului omul poate să ajungă să îl simtă pe El lucrând în toate, „ca Subiect mai presus de ele, transcendent lor”⁷.

Acum se vede şi mai deslușit de unde și de ce are omul puterea de a crea, de a construi, de a organiza lumea și viața. Ființă creată după chipul lui Dumnezeu, omul, un dumnezeu mai mic, e rânduit în lume cu puterea de a-și întipări spiritul în substanța ei, pentru că în ultimă instanță lumea e destinată să se umple, prin lucrarea lui, de Duhul Sfânt, mai cu seamă când omul îi urmează în viață Dumnezeului-om Iisus Hristos.