Dragi copii, de câte ori trecem printr-un necaz, alergăm în rugăciune la Maica Domnului. De ce, oare, ne plecăm genunchii Mijlocitoarei noastre către Mântuitorul Iisus Hristos? Un posibil răspuns îl găsim într-o întâmplare din viața Părintelui Constantin Galeriu. Cineva a venit cândva la el, cu o problemă destul de gravă. Părintele l-a povățuit să se închine la Dumnezeu, dar omul s-a reîntors la fel de disperat, pentru că nu găsea puterea să se roage. Văzându-i starea, Părintele Constantin l-a luat de mână și s-au așezat împreună, în genunchi, în fața icoanei Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, și a început să se roage, cu voce tare: „Doamne, dacă nu îl ajuți pe acesta, te spun Mamei Tale!”
Vălul Maicii Domnului întins peste popor
Când Constantinopolul era înconjurat de năvălitori, poporul alerga la biserica Maicii Domnului din cartierul mărginaș Vlaherne. Deși în capitală era impresionanta „Sfânta Sofia“, care avea și drept de azil politic, credincioșii fugeau la această bisericuță. Așa își are începutul și sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului.
În jurul anului 911, Constantinopolul era înconjurat pe uscat și pe mare de armatele rușilor, pe atunci încă păgâni. Împăratul Leon cel Înțelept se afla cu toată armata într-o campanie în Răsărit, iar în cetate mai erau doar câțiva soldați, preoții, femeile și copiii. Într-o scriere veche se relatează cum poporul a fugit la Vlaherne. Aici erau adăpostite mai multe relicve ale Maicii Domnului: cămașa, acoperământul și o parte a brâului, care fuseseră aduse din Å¢ara Sfântă. Făcându-se priveghere de toată noaptea, Sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său Epifanie și cu mai mulți credincioși, au văzut-o pe Maica Domnului, alături de Sfântul Ioan Botezătorul și de mulți alți sfinți și îngeri. Maica Domnului a înaintat până în mijlocul bisericii, a îngenuncheat cu chipul brăzdat de lacrimi și a rămas vreme îndelungată în rugăciune. Apoi și-a ridicat vălul și l-a întins peste popor, pentru a-l ocroti. După acestă arătare, primejdia a fost îndepărtată, iar orașul a fost cruțat de suferință și de vărsarea de sânge.
Câteva veacuri mai târziu au început să apară biserici care își alegeau drept hram Acoperământul Maicii Domnului. Cea mai impresionantă dintre toate este Catedrala Cinstitului Acoperământ (Pokrovskii Sobor) din Moscova (numită și Catedrala Sfântul Vasile Blajenîi). Stilul pur rusesc, cupolele sale caracteristice sub forma bulbilor de ceapă și culorile vii ce o îmbracă, atât în exterior cât și în interior, o fac unică în lumea creștină și nu numai.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team