Amintiri dintr-o vacanță mult-așteptată - tabăra MOREOM Tismana

Fără să conștientizez, și aproape independent de mine, tabăra ortodoxă de la Tismana a devenit un element indispensabil din fiecare vară, pe care o aștept cu atâta bucurie și nerăbdare. Timp de cinci ani am gustat din plăcerea de a conviețui, de a mă juca, de a împărți atâtea experiențe și amintiri împreună cu cei din tabăra de la Tismana, de a construi prietenii în fiecare an, de a plânge de fericire în clipa revederii și parcă de la an la an emoția regăsirii mă cuprinde din ce în ce mai mult și îmi face inima să bată și mai tare.

Åži iată că și în această vară tabăra a unit vechi prietenii și a creat legături noi, a dat naștere la multe zâmbete, a devenit ca în fiecare an o parte din vara fiecăruia dintre noi. Animatorii ne-au primit în brațele lor cu multă căldură și înțelegere, cu multe promisiuni către noi aventuri și către distracție și joc, și-au construit cu grijă drum către inimile noastre și s-au cuibărit acolo, ajutându-ne să construim grămada mare de amintiri la care cu toții am visat încă de când s-a terminat tabăra precedentă. Noi am împărtășit bucuria revederii, emoția de a călca din nou pe aceeași iarbă verde, clipele când inima bătea din ce in ce mai tare la gândul redescoperirii chipurilor vechi, dar și pentru a accepta chipurile mai noi.

De-a lungul a zece zile am lucrat împreună, ne-am încurajat unii pe alții, am construit o grămadă de vise, de speranțe, de amintiri. Grămadă ce a crescut tot mai mult cu fiecare zâmbet, cu fiecare moment de exaltare atunci când ne vedeam evoluția la ateliere, cu fiecare glumă bună, cu fiecare joc ce ne stârnea râsul, cu o drumeție pe munte și o ploaie de vară care ne-a speriat și ne-a rătăcit, dar totodată a devenit una dintre cele mai deosebite și mai prețioase momente din tabără. S-a înălțat din ce în ce mai mult cu o plimbare cu vaporul pe Dunăre, cu respirații tăiate de grandoarea peisajelor, cu o vizită la mănăstire, cu fiecare rugăciune spusă, cu o bătaie cu apă după care avem să tânjim încă un an de acum încolo, cu emoția competițiilor sportive. Însă momentul în care a atins norii a fost atunci când focul de tabără s-a înălțat din ce în ce mai mult deasupra capetelor noastre, când inimile băteau în ritmul melodiilor cântate la chitară, când fețele ne erau încoronate de zâmbete melancolice, când eram din nou conștienți că aceasta avea să fie printre ultimele amintiri construite împreună în tabăra de la Tismana.

Căci cu toții știam că această gramadă la care fiecare dintre noi a contribuit cu ceva, avea să se termine cu multe lacrimi, cu multe îmbrățisări, cu mulți „De ce s-a scurs timpul așa de repede printre degete? De ce nu mai putem sta încă o zi? De ce nu a durat tabăra mai mult?”, cu multe urări de rămas-bun, cu speranța revederii, cu încercări neputincioase de a face timpul să stea în loc și de a mai căpăta încă o oră, încă o zi... Åži asta pentru că absolut toți conștientizam acum că, odată urcați în mașinile ce aveau să ne ducă înapoi acasă, odată ce aveam să părăsim aceleași porți pe care am intrat încrezători și zâmbitori, aveam să reintrăm în banal, în cotidian, aveam să pierdem magia acelui loc, a celor ce ne-au înconjurat și ne-au fost alături...

Am părăsit acel loc cu diplome în mână, cu lacrimi în ochi, cu obraji arzând de speranța ca și anul viitor tabăra de la Tismana va ocupa locul nelipsit din vara fiecăruia dintre noi, cu visul că bucuria revederii ne va cuprinde din nou pe toți în foișor, că animatorii atât de iubitori și de grijulii ne vor aduce iar zâmbetul pe buze cu organizarea unei noi ediții a taberei.

Åži iată că numărătoarea inversă a început din nou, și vă rog... vă rog să o faceți să se oprească iar, ca în fiecare an, în brațele taberei la care toți visăm atât de mult.

Ioana Săvulete (participant, 14 ani), Craiova