Încă de la jumătatea secolului al XIX‑lea, fizicianul și matematicianul german Rudolf Clausius a considerat că Universul este un sistem închis și a ajuns la concluzia că entropia Universului „crește constant până când va atinge valoarea maximă posibilă, după care nu va mai avea loc nicio schimbare. Universul va rămâne în starea de entropie maximă un ocean uniform și inform de radiație, același pretutindeni. Nu va mai exista niciun fel de materie organizată, cum sunt stelele, planetele sau viața, ci doar o radiație termică care se va răci treptat, până se va ajunge la un echilibru final”.²

Numeroși astrofizicieni sunt de părere că Universul este un sistem închis, bazându‑se pe mai multe argumente și teorii științifice, una dintre acestea fiind Teoria Punctului Omega, care a fost demonstrată de fizicianul și matematicianul american Frank J. Tipler. El prezintă șase predicții demonstrabile ale Teoriei Punctului Omega³, însă aici amintim doar despre primele două, celelalte fiind importante pentru specialiști, întrucât prezintă multe detalii științifice.

Prima predicție arată că Universul trebuie să fie închis, Tipler argumentând cu Diagrama Penrose pentru Modelul de univers Friedmann. Cercetătorul arată că „o diagramă Penrose prezintă întregul Univers în dimensiunea sa spațială și temporală. Linia verticală este timpul, cea orizontală este spațiul. Singularitatea Big Bang‑ului, prin care a început timpul, este prezentată ca o linie orizontală îngroșată. Ambele linii verticale reprezintă traiectoria Pământului în spațiu și timp, respectiv a punctului diametral opus. A doua linie orizontală de jos reprezintă întregul Univers la momentul actual. Cercul care intersectează traiectoria Pământului și a Universului la momentul actual reprezintă Pământul la momentul actual. În Diagrama Penrose, razele de lumină sunt prezentate prin linia de 45˚ întreruptă. Fascicolul de lumină care a fost emis în clipa Big Bang‑ului ajunge în punctul diametral opus la momentul expansiunii maxime. Linia de sus îngroșată reprezintă singularitatea marelui colaps final. Toate liniile trebuie să se întâlnească în acest mare colaps final. Cu el se termină așadar timpul. Traiectoriile a două obiecte care se mișcă mai lent decât lumina se întâlnesc în singularitatea colapsului final. Ambele traiectorii sunt închise în conurile lor din trecut. Separate total unul de altul, conurile de lumină definesc diverse puncte pe limita colapsului. Fiecare linie verticală definește clar un con din trecut în singularitatea colapsului final, prin urmare topologia marelui colaps final este aceeași cu a întregului Univers din prezent: o suprafață sferică tridimensională.”⁴

Acest model de univers este o realitate spațio‑temporală dominată de materie, altfel spus întreaga gravitate îşiare originea îm materie, fiind pretutindeni izotrop, omogen și prezentând, după cum explică Tipler, o finalitate a timpului și un colaps final.

A doua predicție a Teoriei Punctului Omega se referă la faptul că „limita‑k viitoare a Universului constă într‑un singur punct”⁵. Acest punct a fost numit Punctul Omega, de la care teoria a primit numele. Tipler scoate în evidență faptul că „dacă un fascicol de lumină emis în 1993 de Terra atinge punctul diametral opus, se întoarce și circulă între Pământ și punctul diametral opus, înainte și înapoi. Lumina poate să circule în timp înainte și înapoi, din prezent până la singularitatea finală, fără limită între Pământ și punctul diametral opus. Asta înseamnă că întregul spațiu‑timp este un singur con al trecutului: în singularitea finală există numai un singur punct. De aceea singularitatea finală este Punctul Omega”.⁶

Fără îndoială, explicațiile științifice ale lui Tipler nu pot fi pe deplin înțelese dacă nu îi aprofundăm detaliile științifice, însă ceea ce propune această teorie este faptul că întregul Univers e un sistem închis și că va exista un colaps final al cosmosului, altfel spus un sfârșit, o moarte termică eternă, așa cum spunea cu mult timp înainte Rudolf Clausius, ceea ce înseamnă că Universul nu este un perpetuum mobile, deci nu este etern și nici infinit.

Celebrul fizician englez Paul Davies, care desfăşoară o bogată activitate academică în cadrul mai multor universități din Marea Britanie și Australia, descrie cu lux de amănunte atât sfârșitul sistemului nostru solar, cât și pe cel al Universului, amintind faptul că numeroși fizicieni consideră că va exista un colaps final al Universului, un sfârșit al Universului fizic.⁷

Alte teorii ale sfârșitului Universului sunt: Marea Contracție (Big Crunch), care presupune prăbușirea întregii materii sub acțiunea propriei greutăți, Marele Îngheț (Big Chiil), care presupune că Universul se va dilata până la epuizarea combustibilului „reactoarelor nucleare” care îl alimentează (apoi se va răci și va muri), şi în fine, Marea Ruptură (Big Rip), care presupune că Universul se va dilata cu o viteză atât de mare, încât continuul spațiu‑timp nu va mai putea ține Universul legat.

Astrofizicienii sunt de părere că istoria Universului nu este altceva decât o luptă între materia întunecată, substanța liant, forța care ține legat Universul, și energia întunecată, forța ce tinde să‑l rupă, să‑l dezintegreze, sfârșitul putând fi dramatic și violent: de la dezintegrarea sistemelor stelare până la dezintegrarea materiei prin ruperea legăturilor și dezintegrarea în atomi, totul reducându‑se la particulele fundamentale, ceea ce sugerează ca punct terminus sfârșitul Universului.⁸

Presupunând că această luptă a început deja, trebuie să admitem, totuși, că Universul nu plânge cu lacrimi⁹, după cum afirma filosoful austriac (teoretician al științei) Erhard Oeser, evocând starea de lucruri într‑o viziune pesimistă asupra lumii. Dar... sic transit gloria mundi, pentru că asta face parte din realitatea obiectivă a lumii fizice.

Dacă va exista un „Punct Omega”, un sfârșit al Universului, care nu este nici infinit și nici etern, fără nicio îndoială că a existat și un „Punct Alfa”, un început al său, care, ca și sfârșitul, nu poate depinde de Universul însuși, ci de Cauza primă și eternă, Dumnezeu, care l‑a creat pentru împlinirea scopului pe care El l‑a decis.