Răspuns: Sensibilitatea reprezintă capacitatea de a percepe anumite informații din mediul înconjurător, indiferent că sunt trupești sau sufletești. Indiferent că ne referim la cele 5 simțuri trupești sau la anumite capacități sufletești, sensibilitatea ne face atenți la mediul înconjurător. Ți‑ai dat seama că ochiul poate percepe 10 milioane de culori sau că nasul poate simți un trilion de mirosuri? Nu doar că nu ne dăm seama de lucrurile acestea, mai mult, le ignorăm. Mirosul, cel mai dezvoltat simț uman, se precizează foarte ușor: ne obișnuim cu el după doar câteva minute, dacă nu își schimbă intensitatea sau nuanța. Faptul aceasta reprezintă un mecanism de protecție, care ajută la perceperea schimbărilor din mediu.

Lucrul aceasta se reflectă și în relațiile cu ceilalți oameni, pe care îi „mirosim” în mod inconștient. Desigur, aceasta se petrece în mod inconștient prin miros, simț legat direct de sistemul nostru de alarmă, care evită centrii cerebrali superiori. De aceea simțim uneori repulsie față de o persoană, deși aparent nu ne‑a făcut nimic rău și cu atât mai mult când anumite afirmații, fapte sau reacții ale unei persoane ne lezează în mod direct.

Însă de cele mai multe ori, un sistem de protecție prea sensibil, care percepe prea ușor micile răutăți ale celorlalți, adesea inconștiente, nu va face decât să îngreuneze relațiile cu aceștia. Doar Dumnezeu se poate manifesta printr-o iubire desăvârșită și autojertfitoare. Toți ceilalți oameni, cel puțin până la unirea completă cu Dumnezeu, au o iubire imperfectă, pătată mai mult sau mai puțin de egoism, de răutate. Aceasta se simte chiar și în relațiile bazate pe iubire, chiar și în viața de familie. Cu atât mai mult relațiile noastre în societate, unde legătura iubirii e mai fragilă, vor avea ceva din mirosul putred al păcatului. De aceea, problema este nu când „mirosim” faptul acesta, ci cum ne raportăm la el.

Sfinții puteau recunoaște dintr‑o privire păcatele, respectiv răutatea din sufletul fiecărui om. Și totuși reușeau să-i iubească pe fiecare, așa cum soarele încălzește pe fiecare, bun sau rău. De aceea, răutatea lumii nu i‑a determinat să îi urască pe cei care îi chinuiau. Cu atât mai mult, atunci când simțim că suntem prea sensibili, trebuie să realizăm că problema nu e neapărat la celălalt, ci la mine, care, pe de o parte, nu am destulă dragoste, pe de altă parte, dacă nu am destulă dragoste, nici nu mă protejez. 

Deci, dacă aș avea destulă dragoste, atunci nu aș mai suferi la înțepăturile celorlalți, căci iubirea ar neutraliza veninul. Pe de altă parte, dacă știu că iubirea mea nu este (încă) desăvârșită, atunci trebuie să învăț să mă protejez. Dacă cineva ar vrea să salveze un șarpe din foc, s‑ar primejdui atât de foc, cât și de înțepătura șarpelui. De aceea, el ar trebui să folosească un băț, care să îl țină la distanță de primejdii, ca să salveze vietatea de la moarte.

La fel și oamenii, dacă se simt în primejdie, mușcă orice în jur. Cel care face mai mult sau mai puțin inconștient răul nu este decât un suflet traumatizat, care dă mai departe ceea ce a învățat. În același timp, cel lezat de rău este și el un suflet traumatizat, care nu a reușit să își cicatrizeze rănile, care nu a învățat să treacă peste răutățile celuilalt și se lasă rănit de orice atingere.

Deci, dacă mă simt lezat mereu, înseamnă că am o rană mai profundă, o anumită lipsă a dragostei, mai ales din perioada copilăriei, care vrea să fie hrănită de ceilalți. Deci nevoia constantă de iubire din partea celorlalți nu arată decât o lipsă a iubirii pe care nu am primit‑o, și pe care o cerem în mod indirect celorlalți. De aceea suferim când ceilalți nu ne oferă iubirea pe care o dorim, pe care părinții noștri ar fi trebuit să o dea și după care tânjim. Dar nu ceilalți sunt datori să iubească. Fiecare trebuie mai întâi să ofere dragostea, fără a aștepta ceva înapoi. Este vorba de o acceptare a realității, dar și de respectul celuilalt, care încă nu este pregătit să ofere iubire. Așa cum nici Dumnezeu nu condamnă la iubire și nu îl mântuiește pe cel care nu vrea să fie mântuit, nici ceilalți nu trebuie forțați să iubească, dacă nu vor. În legătură cu relațiile familiare sau de prietenie, lucrurile trebuie văzute mai nuanțat, dar relațiile nocive nu formează scopul acestei întrebări.