Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 13 Aprilie 2019 Ora: 15:14

Inepuizabila taină a vieții omenești în Lumina Învierii lui Hristos

Cititorule, te îndemn să îți găsești o clipă de liniște. Îndepărtează‑te, când poți, de zgomotul și de graba obișnuită a zilei și aruncă o privire atentă asupra lumii înconjurătoare. Chiar dacă nu ai dobândit încă prețioasa obișnuință a contemplației, cunoscută mai ales celor despătimiți, cu puțin răgaz și efort vei descoperi, chiar în lucrurile banale, aspecte de‑a dreptul uimitoare.

Totuși, o astfel de întreprindere nu va fi ușoară. În multe privințe viața pe care o alegem ne împiedică să trăim bucuria autentică, cel mai adesea gratuită, de pe urma acestor minuni. Suprastimularea senzorială, supraîncărcarea cognitivă sau multiplicarea artificială a dorințelor, situații întâlnite în decorul obișnuit al societății de consum, modifică nu doar tiparele de viață, ci și dispozițiile interioare, modul în care gândim și receptăm lumea, influenţându‑ne semnificativ acțiunile și idealurile. 

Însă nu putem trece cu vederea faptul că, dincolo de toate aceste provocări care ne amenință echilibrele cele mai adânci ale ființei, trăim totuși ani binecuvântați, cel puțin în câteva privințe. Unul din aspectele care ne‑ar încuraja să ne bucurăm de epoca în care trăim ar fi acela că avem parte, în forme tot mai accesibile, de bagajul imens de cultură adunat de‑a lungul secolelor de către înaintași. Putem purta cu noi astăzi, pe oriunde am merge, câteva mii de titluri esențiale, cărți neprețuite care ne pot instrui spiritul, într‑un mic stick, la brelocul de la chei. O altă binecuvântare, tot mai evidentă în ultimii ani, o reprezintă volumul imens de informații strânse cu grijă din întreaga osteneală a cercetătorilor de pe întreg pământul. Un depozit imens de date și rezultate, care crește considerabil cu fiecare zi ce trece, ne stă astăzi la dispoziție. Găsim în el numeroase ocazii de uimire privind universul, microcosmosul, proprietățile extraordinare ale materiei, miracolele vieții sau tainele fascinante ale conștiinței omenești. Greu îi va fi cuiva să descopere, în rândul cercetătorilor sau al exploratorilor, oameni blazați, răpuși de plictiseală, iar aceasta poate fi o dovadă bună în sprijinul ideii că lumea în care trăim și viața pe care o avem la îndemână, în acest univers deopotrivă cognoscibil și plin de taine, sunt rânduite să ne surprindă. Astăzi avem mai multe șanse să descoperim că lumea în care trăim este minunată, și putem capitaliza acest plus de informații uimitoare câștigând spiritual bucurie și recunoștință pentru prețioasa condiție de care avem parte. Tot mai multe situații de cunoaștere scot la iveală caracteristica aceasta, că suntem în mod minunat alcătuiți, făpturi sensibile, capabile să recepteze lumea și totodată înzestrate cu putința înțelegerii, care ne oferă imensa șansă de a desluși tot ce receptăm, până în cele mai adânci straturi. În toată această mișcare a ființei, în munca ei asiduă pe frontul cunoașterii lumii, se întrevede putința remarcabilă a spiritului ei de a sta încordat, timp de decenii, scrutând fiecare petic de realitate, pentru a scoate la lumină noi și noi caracteristici.

IAR ȘI IAR UNIVERSUL MIRACULOS

Vrei să ridicăm ochii spre cer? Ne întâmpină un abis: imensitatea inimaginabilă a spațiului galactic, una din cele mai copleșitoare dovezi că lumea e croită pentru spiritul tău, al meu, al oricărui semen. În ea se oglindește cel mai bine apetența, adesea neștiută, irezistibilă, pentru infinitate. Faptul că de generații întregi, de‑a lungul istoriei, spiritul omenesc nu capitulează în fața acestei imensități de spațiu luminat de stele dove­dește fenomenala perse­verență a omului întru o cât mai adâncă pătrundere a tainelor cosmosului, întru deplina cuprindere a lumii prin spirit.

Poți avea răgazul să privim pământul? Un alt abis ne așteaptă și aici, microcosmosul, cu entitățile lui misterioase: protonii, neutronii, particulele elementare, compunând toate universul formelor și textura materiei, lumea lucrurilor pe care le atingem, le construim, le consumăm. Pachetele acestea de energie și cuantele de acțiune care le leagă în diverse structuri respectă cu strictețe o ordine nu tocmai simplă, sprijinind chimia extraordinar de fertilă a lumii noastre. O chimie capabilă să asigure varietatea câtorva zeci de milioane de substanțe și compuși cu proprietăți dintre cele mai diverse, care pot încorpora aproape tot ceea ce ne‑am dorit să construim.

Dar dacă vrei să ne uităm o clipă la ramura unui copac înverzit sau la cea mai mică dintre frunzele abia răsărite, vom găsi motive de uimire care ne taie respirația. Biologii ne vor spune că avem de‑a face, chiar în mica frunză aleasă, cu o întreagă uzină ce întreține, extrem de eficient, viața. Această platformă industrială în toată puterea cuvântului depășește prin complexitate, miniaturizare și eficacitate tot ceea ce noi oamenii am putut construi până acum. 

Vom da peste o astfel de uimire și dacă ne oprim privirea la o furnică. Este vorba despre una dintre cele mai puternice făpturi de pe Terra, vietatea cu cea mai dezvoltată musculatură, dacă ne raportăm la dimensiuni. Într‑adevăr, furnicile pot tracta, cu mandibulele lor, obiecte de până la 50 de ori mai grele decât propria lor greutate!

INEPUIZABILA TAINĂ A VIEȚII

Și dacă toate acestea încă nu ne uimesc, nereuşind să ne oprească din marșul forțat al zilei, din rutina grăbită și vraja superficială a divertismentului, taina alcătuirii propriului nostru trup, pe care îl resimțim în fiecare zi, va fi o provocare şi mai greu de ignorat. Avem șansa, în fiecare ceas de viață, să trăim iar și iar acest mister. Câteva mii de miliarde de celule vii, înlănțuite între ele în mai multe organe și țesuturi, constituie viața biologică a trupului, ascunzând în mine, în tine și în fiecare semen al nostru misterul vieții unui singur subiect, oferindu‑ne șansa mișcării și a receptării unitare a acestei lumi, posibilitatea exprimării de sine și neprețuita putință de a simți dragostea, bucuria și durerea semenilor noștri. Purtăm în noi și cu noi, în fiecare zi, toate miliardele noastre de celule, ştiind că suntem mai mult decât ele, deși nu știm cum anume. Trăim viața fără să‑i putem pătrunde până la capăt taina. Cu tot efortul poeților și al filosofilor, al oamenilor de știință și al celor puternici în spirit, care au pătruns cu ascuțimea gândului până în profunzimea condiției ome-nești, taina acestei condiții paradoxale nu a pălit încă.

Dar, dincolo de toate aceasta, o uimire şi mai mare ne însoțește pretutindeni, fără să fie, adesea, sesizată: putința cuprinderii, prin spirit, a puzderiilor de miracole care stau împrăștiate în câmpul lumii și al vieții. Nu doar că trăim minunea propriei existențe, cu fiecare secundă de viață, guvernând miraculos un trup pe care nu‑l înțelegem pe deplin, dar avem enorma șansă, dar neprețuit, de a sesiza, cel mai adesea într‑o formă evidentă, prin chiar simțurile trupului, o parte considerabilă din adâncimile, depărtările, fru-musețile, complexitatea și dinamica lumii sensibile. Avem formidabila putință de a sesiza legăturile adânci dintre aceste taine ale lumii şi de a înțelege legătura dintre ele şi noi. Și, în același timp, putem sesiza, cu un alt ochi, lăuntric (deși privim cu aceiași ochi), fața luminată și zâmbetul larg al unui copil care întâlnește chipul mamei, îmbrățișarea ei plină de dragoste. 

În fine, avem mai minunata decât toate putere de a lega aceste planuri distincte, aceste forme diferite de frumusețe și raționalitate, unele adecvate rațiunii și judecăților reci ale logicii, altele potrivite sensibilității noastre afective, spre a le da un sens cuprinzător. Aceasta e putința care ne permite să le punem pe toate să slujească binele tuturor, edificarea noastră și a semenilor. Ajungem, în felul acesta, să putem fructifica, prin lucrarea obișnuită a zilei, potențialul minunat al lumii în care trăim, punând toată diversitatea ei sub specia binelui și în legătură cu viața concretă a semenilor. 

Între toate făpturile, numai noi, oamenii, ființe raționale, putem strânge împreună miracolele lumii și le putem orienta, o dată cu datele cunoașterii științifice, spre lucrarea bună care să aibă ca destinatar Omul și întreaga Creație.

UMBRELE VIEȚII ȘI LUMINILE REVELAȚIEI

Totuși, cine va căuta uimitoarele taine ale vieții va întâlni, cu siguranță, și numeroase date alarmante despre starea lumii, o multitudine de situații dramatice care afectează multe regiuni de pe glob, fapte regretabile și numeroase nedreptăți. Mai presus de toate aceste provocări curente, pe care le întâlnim la tot pasul, suferința și moartea întunecă, asemenea unor umbre de neșters, chipul lumii și al vieții, acoperind parcă, în întregime, tainele și frumusețile lor adânci. De aceea, suferința și moartea omului, ca dușmani de neînvins, și perisabilitatea întregului univers măcinat de entropie ar putea forța abaterea reflecției de la formidabilele daruri ale vieții și ale înțelegerii către condiția tragică a omului, cu toate amărăciunile ei.

Ar fi întocmai așa, dacă existența s‑ar mărgini la cele sensibile. Însă lucrurile stau altfel. O taină mai adâncă, mai copleșitoare decât cele pomenite până acum, pătrunde întreaga existență, copleșind cu lumină toate umbrele suferinței și ale morții. Este universul inteligibil, teritoriul credinței, care susține și înfășoară universul sensibil – teritoriul științei – entropic și stăpânit de moarte. Iată ce ne dezvăluie, prin Revelație de data aceasta, temeiurile, înțelesurile adânci și finalitatea celor ce se pot sesiza prin cercetarea obișnuită în planul sensibil al vieții. 

În Lumina Întrupării Fiului lui Dumnezeu putem înțelege că taina vieții nu e viața lumii și nici viața noastră în lume. Nu e faptul că existența este mai cuprinzătoare decât lumea sesizată de simțuri. Descoperirea făcută prin Întruparea Logosului îi arată spiritului deschis să primească cele mai presus de rațiune înțelesuri năucitoare despre condiția omului și a lumii, despre temeiurile și finalitățile lor. Privilegiul cel mai mare al vieții nu este că o putem trăi, sau că ne simțim mereu mânați să o cunoaștem, ori că am putea ajunge să atingem un fel de sapiență inepuizabilă, trăind mereu uimirea referitoare la adâncul ei și al nostru, departe de senzația că am putea epuiza acest mister. Dacă vom zăbovi mai mult în experiența credinței și în reflecția pe marginea datelor ei, lăsându‑ne cugetarea sub călăuza gândirii părinților creștini, vom desluși că darul cel mai mare îl reprezintă faptul că trăim într‑o lume creată, din iubire pentru noi, de Cineva Care ni le‑a dăruit pe toate și Care la plinirea vremii S‑a dăruit și pe Sine pentru noi, ca să ajungem să trăim o viață deplină în comuniune cu El. 

Uimirea, așadar, e legată de bunătatea Lui, întrucât Fiul lui Dumnezeu făcut om a murit pentru om, pentru ca toate relele lumii și ale vieții să aibă sfârșit, pentru ca omul să trăiască viața veșnică într‑o bucurie deplină. Aceasta este uimirea care ne lasă fără cuvânt: negrăita Lui înțelepciune și dragoste pentru noi, arătate în aceea că a ales moartea de bunăvoie, cu trupul, ca să omoare moartea noastră. Hristos surpă tirania celui rău, scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul, care ne stăpânea prin înșelăciune, „întinzând trupul biruit în Adam ca armă împotriva lui și biruindu‑l. Prin aceasta a arătat trupul, înghițit mai înainte de moarte, înghițind pe înghițitoarea moarte și stricând viața aceleia (a morții) prin moarte firească. Trupul Lui S‑a făcut Vicleanului otravă, ca pe toți câți izbutise să‑i înghită, câtă vreme i‑a stăpânit prin moarte, să‑i verse afară. Iar neamului omenesc același trup îi dăruiește viață, împingând ca pe o frământătură toată firea spre învierea vieții. Căci mai ales pentru aceasta Cuvântul, fiind Dumnezeu, se face om (cu adevărat străin lucru la auzire!) și primește de bunăvoie moartea trupului.”1.

ÎNVIEREA LUI HRISTOS, ȘTIINȚA FĂPTURILOR VĂZUTE ȘI A CELOR CUGETATE

Darul mai adânc, primit din iubirea lui Dumnezeu întru brațele Fecioarei, este Fiul, a Cărui iubire nu e biruită de păcatele omului și de scăpările vieții noastre nedepline. „O, voi cei cu dreaptă socoteală! Veniți și vă minunați! Cine are o cugetare înțeleaptă și minunată, ca să se minuneze după vrednicie de harul Făcătorului nostru? El este răsplata păcătoșilor, căci în loc de răsplătirea cea dreaptă, El îi răsplătește cu învierea; și trupurile lor, care au călcat legea Lui, le îmbracă cu slava nestricăciunii. (…) Slavă Ție pentru cele două lumi ce le‑ai făcut spre creșterea și bucuria noastră, ridicându‑ne prin toate cele ce le‑ai făcut spre cunoștința slavei Tale, de acum și până în veci”!2

Abia în lumina Întrupării, a Răstignirii, a Morții și Învierii Lui înțelegem că darurile lumii și ale vieții sunt o introducere în viața tainică a dăruirii Sale către noi, întru vederea vieții noastre veșnice. „Taina întrupării Cuvântului cuprinde în sine înțelesul tuturor ghiciturilor și tipurilor din Scriptură și știința tuturor făpturilor văzute și cugetate. Căci cel ce a cunoscut taina crucii și a mormântului a înțeles rațiunile celor mai înainte spuse; iar cel ce a cunoscut înțelesul tainic al învierii a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a întemeiat toate de mai înainte.”3

De aceea, strădania științelor de a înțelege fenomenele lumii sensibile, încordarea spiritului omenesc în cuprinsul lor, sunt prilejuri de a ascuți deprinderile spiritului pentru înțelegerea lucrărilor Lui. Cunoașterea lumii nu e încă deplină, câtă vreme nu înțelegem încă sensurile descoperite de El și în El. În expresia concretă a puterii și a iubirii Lui, arătate în Creație și în Scriptură, se întrevede putința spiritului omenesc de a cuprinde diversitatea planurilor lumii și ale vieții sensibile, care derivă din faptul că toate au fost făcute prin Dumnezeu‑Cuvântul și pentru El. Omul, făcut și el după Chipul Logosului, le adună în sine pe toate, așa cum Hristos‑Cuvântul lui Dumnezeu făcut om a cuprins în Sine întreaga Creație. De aceea, până ce ne vom fi unit în El, unitatea lumii va suferi de rănile dezbinării. Aidoma să înţelegem, în lumina Întrupării și a Învierii, şi starea imposibilităţii pe care o încercăm în strădania noastră de a epuiza misterul vieții. Ne scapă înțelesul ultim al vieții, deși trăim o viaţă a lui fiecare dintre noi, pentru că viața noastră, netrăită în stare de jertfă pentru semeni și nedeplin unită cu Cel Ce este Viața lumii, încă nu e viață.

Note:

1. Sf. Maxim Mărturisitorul, Tâlcuire la Tatăl nostru, în Filocalia, vol. II, Editura Humanitas, 1999, p. 253.
2. Sf. Isaac Sirul, Cuvânt despre nevoință, cuv. 60, în Filocalia, vol. X, Ed. Humanitas, 2008, pp. 282‑293.
3. Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete gnostice, „Suta întâi”, cap. 66, în Filocalia, Ed. Humanitas, 1999, vol. II, p. 150.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni