Început ÅŸi terminat la Cluj ÅŸi presărat cu întâlniri cu preoÅ£i, călugări ÅŸi oameni ai locului, traseul a purtat paÅŸii pelerinilor pe la mănăstirile Bârsana, Botiza, Rohia, SăpânÅ£a, pe la cele opt biserici de lemn din patrimoniul UNESCO, precum ÅŸi pe la casele unor meÅŸteri populari.

Organizatorii au fost voluntari, iar profitul obÅ£inut din acest pelerinaj a fost folosit în proiectele educative pe care AsociaÅ£ia AXIOS le desfăÅŸoară în două case de copii din România (1). Una din acestea, care funcÅ£ionează pe lângă Mănăstirea Dumbrava din judeÅ£ul Alba a fost vizitată de către pelerini, ce au avut astfel posibilitatea să-i cunoască pe copiii pe care, indirect, i-au ajutat.

Impactul acestui pelerinaj este poate cel mai bine descris de cuvintele participanţilor...

La o lună după pelerinajul AXIOS, în centrul amintirilor mele stă liturghia în aer liber de la Mănăstirea Rohia, din ultima duminică pe care am petrecut-o în România. Când PreasfinÅ£itul Marc a ieÅŸit cu Sfintele Daruri, au început să-mi curgă lacrimile ca niciodată până atunci în timpul unei liturghii ÅŸi, în adâncul meu, mi-am dat seama cu limpezime că singurele obstacole între mine ÅŸi harul lui Dumnezeu sunt cele pe care eu însămi le pun. În aceeaÅŸi după amiază am avut privilegiul unei întâlniri cu ÎnaltpreasfinÅ£itul Iustinian MaramureÅŸeanul; fără să-l fi întrebat noi nimic, ne-a mărturisit că în timpul liturghiei a avut certitudinea că Dumnezeu a iertat păcatele întregii lumi. Din nou, inima ÅŸi ochii mi-au izbucnit în lacrimi, iar gândul acesta s-a sălăÅŸluit în mintea mea pentru tot restul vieÅ£ii.

Ceea ce am trăit la Rohia nu m-ar fi marcat în acest fel dacă nu ne-am fi început „instruirea duhovnicească” a pelerinajului cu două întâlniri: discuÅ£iile cu părintele Ciprian la Cluj ÅŸi apoi conversaÅ£iile spontane cu părintele Gheorghe pornind de la frescele din bisericuÅ£a de lemn din Bârsana. O recunoaÅŸtem sau nu, aici e vorba de doi bărbaÅ£i cu un intelect extrem de alert, căruia i se dă voie să funcÅ£ioneze la capacitatea maximă, însă nu fără a se lăsa ghidat ÅŸi sancÅ£ionat de către duh. I-am văzut pe amândoi ca ÅŸi exemple ale felului cum această „subordonare” lucrează în om. A fost foarte bine să pornim la drum însoÅ£iÅ£i de învăÅ£ătura părintelui Ciprian conform căreia, dacă Îi permitem lui Hristos să fie centrul vieÅ£ii noastre, atunci toate bolile ego-ului nostru sunt vindecate de către Hristos, Atotputernicul, AtoateÅŸtiutorul, în Care ne putem încrede total ÅŸi Care e disponibil pentru fiecare dintre noi ÅŸi pe Care ar trebui să-L lăsăm să intre ÅŸi să liniÅŸtească furtunile din interiorul nostru. (Dar când vorbim de vindecare, ne poziÅ£ionăm mai degrabă în perspectiva ÎmpărăÅ£iei decât în cea a psihologiei moderne – un punct foarte important pentru mine, fostă protestantă!) Apoi, cu părintele Gheorghe, fiecare explicare a fiecărei icoane, fiecare poveste din istoria parohiei Îl avea pe Hristos în centru.

Intensitatea tuturor acestor experienÅ£e s-a echilibrat cu frumuseÅ£ea materială a locurilor, în care eram atât de aproape de elementele lumii create de Dumnezeu. Din nou, ca ÅŸi în anii trecuÅ£i, a fost binevenită lecÅ£ia dată de oamenii care trăiesc din munca lor: agricultori, tâmplari ÅŸi cioplitori în lemn, femei care vopsesc lâna ÅŸi Å£es. Iar apoi a venit mesajul Sighetului. Răspunzând ideii că: „cea mai mare victorie a comunismului - o victorie relevată dramatic abia după 1989 - a fost crearea omului fără memorie, a „omului nou” cu creierul spălat, care nu trebuie să-ÅŸi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism”, Centrul InternaÅ£ional de Studii asupra Comunismului construieÅŸte ÅŸi redescoperă memoria. Pentru acest pelerin american, obiÅŸnuit cu monumentele comemorative, atât aspectul cât ÅŸi sentimentul locului au fost familiare. Cea mai mare parte a timpului petrecut acolo nu mi-am putut stăpâni lacrimile...

Åži, bineînÅ£eles, la Botiza am găsit „covorul zburător”. Åži mai important, am găsit-o pe cea care l-a Å£esut ÅŸi am aflat despre „misiunea” în care s-a angajat: redescoperirea tehnicilor tradiÅ£ionale de pregătire ÅŸi vopsire a lânii, precum ÅŸi a motivelor inspirate din folclorul regiunii. Acest covor minunat este o dovadă tangibilă a tot ce-am primit ÅŸi trăit în pelerinajul din 2010.

Emily Sprague, Pensylvania, USA

Înainte de toate, un „mulÅ£umesc” din inimă celor (pe care i-am cunoscut ÅŸi pe care nu i-am cunoscut) care au făcut posibil acest pelerinaj minunat ÅŸi celor care au făcut parte din acest mic grup simpatic.

Îmi este greu să exprim în cuvinte multitudinea de impresii cu care am plecat din acest pelerinaj...

Momentele de destindere privind acele doamne valsând pe ritmul muzicii difuzate în piaÅ£a centrală din Cluj, aÅŸteptând să putem intra în catedrală, unde tocmai se termina o cununie; călătoria în fermecătorul trenuleÅ£ cu aburi care ne-a jucat o mică festă - o roată a deraiat; frumosul spectacol de cântec ÅŸi dans maramureÅŸean; seara la stână unde am gustat delicioasa urdă românească; vizita unui târg de cai ÅŸi a pitorescului cimitir vesel.

Descoperirea meÅŸteÅŸugurilor artizanale - sculptură în lemn, Å£esut, pictură de icoană pe sticlă ÅŸi a artiÅŸtilor care ne-au arătat cu bucurie felul lor de a lucra; plimbarea prin Muzeul satului maramureÅŸean, printre case vechi, o adevărată escapadă în trecut.

Moment greu la Memorialul din Sighet: e înspăimântător ce poate face omul semenilor săi pentru a-ÅŸi impune ideile!

Primirea călduroasă din mănăstiri; momente care ne-au permis să participăm la liturghii minunate în aer liber, înconjuraÅ£i de mulÅ£imi impresionante. La Rohia l-am întâlnit pe ÎnaltpreasfinÅ£itul Iustinian, un personaj „pitoresc ÅŸi plin de culoare”, dacă mi se permite să mă exprim astfel. La 89 de ani, om de caracter, cu ochi pătrunzători, cu mult umor, ne-a Å£inut cu sufletul la gură cu amintirile ÅŸi îndemnurile sale.

Întâlnirea cu copiii de la orfelinat, care s-au repezit la aparatele noastre foto rugându-ne să-i lăsăm să facă fotografii iar după ce i-am lăsat, au urmat „sesiunile foto” ÅŸi momentele de joacă cu unii dintre ei.

În concluzie, am primit mult, am iubit această Å£ară pe care n-o cunoÅŸteam ÅŸi m-am întors acasă cu un vis: să revin anul viitor.

Olga Liachenko, Paris, Franţa

„Pentru orice lucru este o clipă prielnică ÅŸi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.” (Ecclesiastul, 3,1)

Odată cu încheierea pelerinajului m-am întors la realitatea mea de zi cu zi (activitatea profesională), îmbogăÅ£ită de această experienÅ£ă. Am trăit în mod intens acest răgaz de timp, adâncită într-o lume cu tăceri ameÅ£itoare, cântări idilice, culori parcă luate de pe paleta unui pictor, imagini profetice, povestiri mistice ÅŸi întâlniri cu persoane extraordinare.

Vremea călătoriei a luat sfârÅŸit, însă acum e vremea unei alte realităÅ£i: aceea a prieteniei.

Vă mulÅ£umesc tuturor pentru prezenÅ£a voastră. Cu afecÅ£iune ÅŸi recunoÅŸtinÅ£ă,

Rita Fausti, Roma, Italia

Nota de subsol

(1) AsociaÅ£ia AXIOS ÅŸi l-a ales ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Maximovici, datorită atenÅ£iei ÅŸi dragostei pe care acesta o avea faÅ£ă de copiii orfani, a ajutorului pe care li l-a dat, atât în timpul vieÅ£ii sale, cât ÅŸi după trecerea sa la Domnul. Sfântul este foarte îndrăgit ÅŸi de către pelerinii AXIOS; venind din statele Unite, Emily ne-a dăruit o carte ÅŸi un CD despre viaÅ£a acestuia. În numărul de faÅ£ă al revistei noastre puteÅ£i găsi două mărturii inedite: ale unei persoane din Versailles care a avut ÅŸansa să-l cunoască foarte bine pe Sfântul Ioan ÅŸi ale unui părinte din San Francisco care a fost de faÅ£ă la descoperirea moaÅŸtelor sfântului.