Adaugat la: 1 Septembrie 2010 Ora: 15:14

Pelerinii AXIOS - 2010

Deja la a treia ediţie, pelerinajul AXIOS din acest an a oferit unui mic grup de pelerini majoritar ortodocşi din Franţa, Italia şi Statele Unite, însoţiţi de Preasfinţitul Marc Nemţeanul, posibilitatea de a petrece aproape două săptămâni în Maramureş.

Pelerinii AXIOS - 2010

Început şi terminat la Cluj şi presărat cu întâlniri cu preoţi, călugări şi oameni ai locului, traseul a purtat paşii pelerinilor pe la mănăstirile Bârsana, Botiza, Rohia, Săpânţa, pe la cele opt biserici de lemn din patrimoniul UNESCO, precum şi pe la casele unor meşteri populari.

Organizatorii au fost voluntari, iar profitul obţinut din acest pelerinaj a fost folosit în proiectele educative pe care Asociaţia AXIOS le desfăşoară în două case de copii din România (1). Una din acestea, care funcţionează pe lângă Mănăstirea Dumbrava din judeţul Alba a fost vizitată de către pelerini, ce au avut astfel posibilitatea să-i cunoască pe copiii pe care, indirect, i-au ajutat.

Impactul acestui pelerinaj este poate cel mai bine descris de cuvintele participanţilor...

La o lună după pelerinajul AXIOS, în centrul amintirilor mele stă liturghia în aer liber de la Mănăstirea Rohia, din ultima duminică pe care am petrecut-o în România. Când Preasfinţitul Marc a ieşit cu Sfintele Daruri, au început să-mi curgă lacrimile ca niciodată până atunci în timpul unei liturghii şi, în adâncul meu, mi-am dat seama cu limpezime că singurele obstacole între mine şi harul lui Dumnezeu sunt cele pe care eu însămi le pun. În aceeaşi după amiază am avut privilegiul unei întâlniri cu Înaltpreasfinţitul Iustinian Maramureşeanul; fără să-l fi întrebat noi nimic, ne-a mărturisit că în timpul liturghiei a avut certitudinea că Dumnezeu a iertat păcatele întregii lumi. Din nou, inima şi ochii mi-au izbucnit în lacrimi, iar gândul acesta s-a sălăşluit în mintea mea pentru tot restul vieţii.

Ceea ce am trăit la Rohia nu m-ar fi marcat în acest fel dacă nu ne-am fi început „instruirea duhovnicească” a pelerinajului cu două întâlniri: discuţiile cu părintele Ciprian la Cluj şi apoi conversaţiile spontane cu părintele Gheorghe pornind de la frescele din bisericuţa de lemn din Bârsana. O recunoaştem sau nu, aici e vorba de doi bărbaţi cu un intelect extrem de alert, căruia i se dă voie să funcţioneze la capacitatea maximă, însă nu fără a se lăsa ghidat şi sancţionat de către duh. I-am văzut pe amândoi ca şi exemple ale felului cum această „subordonare” lucrează în om. A fost foarte bine să pornim la drum însoţiţi de învăţătura părintelui Ciprian conform căreia, dacă Îi permitem lui Hristos să fie centrul vieţii noastre, atunci toate bolile ego-ului nostru sunt vindecate de către Hristos, Atotputernicul, Atoateştiutorul, în Care ne putem încrede total şi Care e disponibil pentru fiecare dintre noi şi pe Care ar trebui să-L lăsăm să intre şi să liniştească furtunile din interiorul nostru. (Dar când vorbim de vindecare, ne poziţionăm mai degrabă în perspectiva Împărăţiei decât în cea a psihologiei moderne – un punct foarte important pentru mine, fostă protestantă!) Apoi, cu părintele Gheorghe, fiecare explicare a fiecărei icoane, fiecare poveste din istoria parohiei Îl avea pe Hristos în centru.

Intensitatea tuturor acestor experienţe s-a echilibrat cu frumuseţea materială a locurilor, în care eram atât de aproape de elementele lumii create de Dumnezeu. Din nou, ca şi în anii trecuţi, a fost binevenită lecţia dată de oamenii care trăiesc din munca lor: agricultori, tâmplari şi cioplitori în lemn, femei care vopsesc lâna şi ţes. Iar apoi a venit mesajul Sighetului. Răspunzând ideii că: „cea mai mare victorie a comunismului - o victorie relevată dramatic abia după 1989 - a fost crearea omului fără memorie, a „omului nou” cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism”, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului construieşte şi redescoperă memoria. Pentru acest pelerin american, obişnuit cu monumentele comemorative, atât aspectul cât şi sentimentul locului au fost familiare. Cea mai mare parte a timpului petrecut acolo nu mi-am putut stăpâni lacrimile...

Şi, bineînţeles, la Botiza am găsit „covorul zburător”. Şi mai important, am găsit-o pe cea care l-a ţesut şi am aflat despre „misiunea” în care s-a angajat: redescoperirea tehnicilor tradiţionale de pregătire şi vopsire a lânii, precum şi a motivelor inspirate din folclorul regiunii. Acest covor minunat este o dovadă tangibilă a tot ce-am primit şi trăit în pelerinajul din 2010.

Emily Sprague, Pensylvania, USA

Înainte de toate, un „mulţumesc” din inimă celor (pe care i-am cunoscut şi pe care nu i-am cunoscut) care au făcut posibil acest pelerinaj minunat şi celor care au făcut parte din acest mic grup simpatic.

Îmi este greu să exprim în cuvinte multitudinea de impresii cu care am plecat din acest pelerinaj...

Momentele de destindere privind acele doamne valsând pe ritmul muzicii difuzate în piaţa centrală din Cluj, aşteptând să putem intra în catedrală, unde tocmai se termina o cununie; călătoria în fermecătorul trenuleţ cu aburi care ne-a jucat o mică festă - o roată a deraiat; frumosul spectacol de cântec şi dans maramureşean; seara la stână unde am gustat delicioasa urdă românească; vizita unui târg de cai şi a pitorescului cimitir vesel.

Descoperirea meşteşugurilor artizanale - sculptură în lemn, ţesut, pictură de icoană pe sticlă şi a artiştilor care ne-au arătat cu bucurie felul lor de a lucra; plimbarea prin Muzeul satului maramureşean, printre case vechi, o adevărată escapadă în trecut.

Moment greu la Memorialul din Sighet: e înspăimântător ce poate face omul semenilor săi pentru a-şi impune ideile!

Primirea călduroasă din mănăstiri; momente care ne-au permis să participăm la liturghii minunate în aer liber, înconjuraţi de mulţimi impresionante. La Rohia l-am întâlnit pe Înaltpreasfinţitul Iustinian, un personaj „pitoresc şi plin de culoare”, dacă mi se permite să mă exprim astfel. La 89 de ani, om de caracter, cu ochi pătrunzători, cu mult umor, ne-a ţinut cu sufletul la gură cu amintirile şi îndemnurile sale.

Întâlnirea cu copiii de la orfelinat, care s-au repezit la aparatele noastre foto rugându-ne să-i lăsăm să facă fotografii iar după ce i-am lăsat, au urmat „sesiunile foto” şi momentele de joacă cu unii dintre ei.

În concluzie, am primit mult, am iubit această ţară pe care n-o cunoşteam şi m-am întors acasă cu un vis: să revin anul viitor.

Olga Liachenko, Paris, Franţa

„Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.” (Ecclesiastul, 3,1)

Odată cu încheierea pelerinajului m-am întors la realitatea mea de zi cu zi (activitatea profesională), îmbogăţită de această experienţă. Am trăit în mod intens acest răgaz de timp, adâncită într-o lume cu tăceri ameţitoare, cântări idilice, culori parcă luate de pe paleta unui pictor, imagini profetice, povestiri mistice şi întâlniri cu persoane extraordinare.

Vremea călătoriei a luat sfârşit, însă acum e vremea unei alte realităţi: aceea a prieteniei.

Vă mulţumesc tuturor pentru prezenţa voastră. Cu afecţiune şi recunoştinţă,

Rita Fausti, Roma, Italia

Nota de subsol

(1) Asociaţia AXIOS şi l-a ales ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Maximovici, datorită atenţiei şi dragostei pe care acesta o avea faţă de copiii orfani, a ajutorului pe care li l-a dat, atât în timpul vieţii sale, cât şi după trecerea sa la Domnul. Sfântul este foarte îndrăgit şi de către pelerinii AXIOS; venind din statele Unite, Emily ne-a dăruit o carte şi un CD despre viaţa acestuia. În numărul de faţă al revistei noastre puteţi găsi două mărturii inedite: ale unei persoane din Versailles care a avut şansa să-l cunoască foarte bine pe Sfântul Ioan şi ale unui părinte din San Francisco care a fost de faţă la descoperirea moaştelor sfântului.

Pelerinii AXIOS - 2010

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni