Odată dat startul, a început minunata experienţă din această vară: dimineţile cu înviorarea, rugăciunea, micul dejun şi apoi atelierele până la masa de prânz, cu o mica pauză la ora 11. Fiecare îşi dădea interesul a face cel mai frumos desen sau a mima cel mai bine trezitul de dimineaţă sau stăpânirea carului cu boi. Câtă uimire provocau micilor iconari vibraţiile podelei provocate de salturile actorilor în devenire! Alţii s-au ostenit să realizeze cele mai frumoase candele, modelaje din lut sau flori din hârtie colorată.

După atâta activitate urma masa, la care, de voie de nevoie, mâncai tot din farfurie. Trecea repede şi ora de odihnă, apoi ne adunam cu toţii pentru a cânta împreună câteva din cântările Sfintei Liturghii, dar mai ales imnul taberei sau cântecul „geamăn” al acestuia, „Bucuraţi-vă prieteni…”. De la ora 17 mergeam în sala de sport la ora de dans – cât de frumos valsa Emilian… Ora liberă de dinainte de cină era poate cea mai „înfocată” căci fetele jucau baschet. Din când în când, de-a lungul zilei, discret, sora Iulia ne antrena în minunate jocuri de cunoaştere. Urmau cina şi rugăciunea, iar seara se încheia cu spectaculoase meciuri de fotbal: vârful de atacanţi Raul - Andrei, fundaşii Manuel şi Benedict, părintele Mircea responsabil cu loviturile de la distanţă apărate cu străşnicie de părintele Adrian. Poate că jocul n-ar mai fi fost la fel de frumos fără susţinerea fetelor.

Marţi, 27 iulie, a fost ziua în care am luat o pauză binemeritată de la programul atât de intens, căci am mers în pelerinaj la câteva din mănăstirile nemţene. Deşi ameninţaţi de o ploaie mocănească, am purces la drum dis-de-dimineaţă, făcând primul popas la mănăstirea Horaiţa, după care am urcat la pas pe potecă la mănăstirea Horăicioara unde am băut apă de la izvorul apărut în urma acelei minuni a Maicii Domnului. Următoarea destinaţie: schitul Sihla. Mai sus de mănăstirea Agapia am coborât din autocar pentru a parcurge pedestru cei 7 km de drum forestier. Ce aventură! După primii kilometri parcurşi, obosiţi fiind, tot speram să zărim schitul după următoarea curbă, însă a trebuit să mai batem mulţi paşi până sus. Cu puţin înainte de a ajunge, o ploaie torenţială de vară ne-a udat până la piele, însă, ca prin minune, de îndată ce am ajuns sub clopotniţa Sihlei, soarele şi-a făcut apariţia de după nori uscându-ne hainele în câteva minute. Ne-am închinat cu toţii în peştera Sfintei Teodora şi ne-am bucurat de ceaiul cald şi puţina mâncare pregătită cu dragoste de părinţii de la schit. Osteniţi şi totuşi plini de bucurie am coborât spre mănăstirea Sihăstria unde ne aşteptau autocarele. Atât de multă oboseală, dar câtă binecuvântare!

Am reintrat în ritmul atelierelor căci zilele treceau repede şi icoanele trebuiau finalizate, iar piesa de teatru pusă la punct. Însă am mai găsit răgaz şi pentru vizitele la Zimbrărie şi la Mănăstirea Neamţ. Jocul „vânătoarea de comori” ne-a asigurat buna dispoziţie pentru o întreagă după amiază căci am reuşit, prin munca în echipă, să descoperim COMOARA.

Aflat pentru câteva zile la Neamţ cu prilejul Adunării Tineretului Ortodox din Moldova, Înaltpreasfinţitul Serafim Joantă - mitropolitul românilor ortodocşi din Germania, Europa Centrală şi de Nord - ne-a făcut o vizită în tabără în seara zilei de 30 iulie, participând alături de noi la rugăciunea de seară, iar la final şi-a exprimat bucuria de a se putea adresa unor copii. „Este foarte greu ca noi care suntem mai în vârstă să ne adresăm la nivelul vostru de înţelegere. Eu cred că sunteţi cu toţii conştienţi că sunteţi credincioşi, că sunteţi ortodocşi, că v-aţi născut într-o familie cu părinţi creştini ortodocşi români cei mai mulţi, dacă nu toţi, născuţi aici în ţară şi familia a mers şi s-a stabilit în diferite ţări, dar oriunde am fi noi în lume purtăm cu noi ceea ce am primit de la părinţi (…) şi când ne ducem în altă ţară sigur că ducem cu noi (...) obiceiurile noastre, credinţa noastră. Cred că pentru un copil ca voi lucrul cel mai important este să fiţi ascultători de părinţii voştri care v-au născut, tata şi mama, şi, totodată, de părinţii sufleteşti. Să fim oameni cuminţi, oameni credincioşi, oameni evlavioşi, să ne rugăm, să învăţăm, să fim silitori. Şi în Evanghelia din seara aceasta Mântuitorul Iisus Hristos a spus: «Voi sunteţi lumina lumii». Să luminăm, să răspândim, adică, în jurul nostru lucrurile bune, frumoase pe care le săvârşim. Voi de aceea veniţi în taberele acestea, ca să învăţaţi cât mai multe lucruri frumoase, cât mai multe lucruri pozitive, să învăţaţi rugăciuni, cântări de la biserică. Şi acestea vor rămâne, se vor înscrie în sufletul vostru oricât trăiţi.”

Ca în fiecare ediţie a taberei, monahia Siluana Vlad a venit şi în acest an pentru a sădi cuvinte de mângâiere, de încurajare, de binecuvântare pentru copii. Astfel, timp de câteva ore, sâmbătă 31 iulie, am putut discuta despre problemele vieţii, despre cum să ne bucurăm, despre cum să facem voia lui Dumnezeu în viaţa noastră, despre asumarea faptelor noastre. După aceste discuţii generale au urmat discuţiile separate pe grupe: băieţii mari, fetele mari şi apoi cele mai mici. Maica Siluana a vorbit despre diferenţele dintre sexe, a explicat cum se pot depăşi tentaţiile adolescenţei, cum putem dobândi armonia. Maica ne-a îndemnat să devenim apostoli ai bucuriei şi să avem înţelegere faţă de prietenii noştri care au suferit traume de-a lungul copilăriei.

Duminică, 1 august, am avut cu toţii bucuria de a participa la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Iosif în fruntea unui mic sobor de preoţi. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât toţi copii s-au împărtăşit după ce se spovediseră cu o seară înainte. Arhipăstorul nostru a explicat mai întâi că „Maica Domnului a adormit, dar noi când spunem la moarte adormire, spunem ca să nu se confunde moartea celor necredincioşi cu moartea celor credincioşi. Pentru că şi cei necredincioşi tot adorm, nu mor, ci se scoală la judecată aşa cum ne vom scula cu toţii, şi cei credincioşi, dar nu se vor trezi la judecată, se vor scula doar pentru a vedea că ei n-au crezut, că viaţa lor a fost în zadar şi că de fapt sunt morţi. Iar alţii, care sunt credincioşi se vor trezi ca să trăiască veşnicia. Maica Domnului a trecut prin moarte la viaţă şi acolo mijloceşte, se roagă cu lacrimi pentru fiecare dintre noi, dar şi cu bucurie.

Se roagă cu lacrimi de suferinţă pentru cei foarte păcătoşi şi-şi bat joc de viaţa lor, dar şi cu lacrimi de bucurie pentru cei care au luat în serios credinţa lor în Dumnezeu şi fac fapte bune.” Mai departe, mitropolitul Iosif a arătat ce este postul şi care este importanţa sa, după care a făcut îndemnul de a posti măcar câte puţin şi de a ne ruga Maicii Domnului.

După-amiază ne-am adunat cu toţii în sala de festivităţi a seminarului pentru a vedea piesa pregătită de cei de la atelierul de teatru – o adaptare foarte modernă după povestea lui Dănilă Prepeleac scrisă de Ion Creangă. Au fost atunci cele mai comice momente din toată tabăra – pantomima trezitului de dimineaţă, carul şi boii dansatori, gâscanul şi caprele cântăreţe, scena cu fete, incantaţiile slujitorilor lui Scaraoschi, probele de foc şi hora de la sfârşit. În această atmosferă de veselie a avut loc şi festivitatea de închidere a taberei. La ceas de seară am urcat lângă schitul Cărbuna, la stâna seminarului, pentru focul de tabără. Însă seara nu s-a încheiat astfel, ci a continuat până târziu în noapte cu un ultim meci de fotbal între animatori şi cei mai mari dintre participanţii din tabără. Rezultatul rămâne o enigmă…

Zilele de bucurie fost-au, dar s-au dus şi, din nou, cu lacrimi în ochi, am promis că ne vom revedea în tabăra de anul viitor!

Silviu Cluci (animator), Iaşi