Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Cunoscut sub numele de Sfântul Severin de Noricum, sau de Napoli, Sfântul Severin a propovăduit Evanghelia în secolul al V-lea, în provincia Noricum, nefiind, se pare, nici măcar preot sau călugăr, ci simplu eremit. S-a remarcat prin darul înaintevederii, al facerii de minuni, prin înființarea mai multor mănăstiri, dar și prin organizarea populației retrase din calea barbarilor. Este pomenit de către Bisericile Ortodoxă și Catolică pe data de 8 ianuarie. Este considerat patronul celor întemnițați, dar și al viticultorilor.
Dacă despre mulți sfinți ai Bisericii primare sau din Evul Mediu avem puține informații, nu același lucru putem spune și despre Sfântul Severin. Informații despre viața și activitatea lui, dar și despre răspândirea creștinismului în provincia Noricum, ne oferă Vita Sancti Severini, scrisă de către Eugippius, într-o „latină frumoasă și de nivel înalt”1. Eugippius a intrat în mănăstirea din Favianis / Mautern imediat după moartea lui Severin și a scris această biografie pe baza mărturiilor călugărilor care-i fuseseră ucenici. Unii cred că Eugippius l-a cunoscut pe sfânt în ultimii săi ani de viață.
Eugippius, care provenea dintr-o familie romană și avea nu numai o bună pregătire teologică, ci și o cultură vastă, a mai scris lucrarea Excerpta ex operibus Sancti Augustini, dedicată unei doamne din clasa nobiliară. De asemenea, le-a lăsat călugărilor săi și o regulă monahală intitulată, simplu, Regula.
Dintr-o scrisoare adresată diaconului roman Pascasius, aflăm mai multe informații despre felul în care a fost redactată biografia Sf. Severin, sub titlul de Commemoratorium. Din lectura celor 46 de capitole se poate deduce faptul că Eugippius a scris viața acestui sfânt din evlavie, dar și din rațiuni „pastorale și teologice”2.
Eugippius nu ne oferă informații despre nașterea, copilăria și tinerețea Sf. Severin. Se pare că s-a născut în jurul anului 400 (unii vorbesc de anul 4103), în Orient, probabil în Egiptul de Sus. În timp ce unii afirmă că provenea din nordul Africii, alții susțin că era originar dintr-o familie romană, dar că și-a petrecut tinerețea în Egipt, în preajma călugărilor îmbunătățiți, de la care a deprins asceza și rugăciunea. Cât timp a rămas însă acolo, nu ne este cunoscut.
UN SIMPLU EREMIT ÎN AJUTORUL CREȘTINILOR
Vita începe cu relatarea faptului că Severin a ajuns în provincia Noricum la vreo doi ani după moartea regelui hun Attila, deci prin anul 455, în urma unei descoperiri dumnezeiești. Aici urma să-i sprijine pe creștinii din zonă în relațiile lor cu triburile germanice, barbare și ariene. Ajuns în micul orășel Asturis (Klosterneuburg), după câteva zile de rugăciune în biserică i-a avertizat pe localnici (clerici și laici) de iminentul pericol barbar, recomandându-le rugăciune și post pentru a primi ajutor de la Dumnezeu. Poporul a primit cu ironie aceste îndemnuri, iar Severin, urmând sfatul Domnului, a plecat în orășelul Comagenis (astăzi Tulln), aflat în acea vreme sub controlul barbarilor, care încheiaseră un pact cu romanii. Aici a mers în biserică și s-a rugat, avertizându-i pe locuitori de pericol și repetând îndemnul la rugăciune, post și fapte bune. Și acești locuitori ar fi reacționat la fel dacă n-ar fi venit cineva din Asturis să relateze atacurile păgâne, întâmplate exact cum prevestise Severin. Atunci locuitorii au înțeles că este trimisul lui Dumnezeu întru ajutorul lor. Astfel au început să-i dea ascultare, să facă penitență, să se roage și să postească.
Severin a activat de-a lungul Dunării până în dreptul localității Künzing (circa 30 de km. de orașul Passau).
OM AL ASCEZEI, CU DARURI DEOSEBITE
Se pare că situația în zonă nu era deloc clară. Fiii lui Attila, cel învins de către generalul roman Romano Ezio, se luptau pentru supremație, iar romanii nu mai puteau apăra toate teritoriile îndepărtate de Dunăre, din provincia Noricum. Fiind un mare ascet și rugător, de multe ori Severin îi chema pe creștinii din zonă la biserică, îndemnându-i la pocăință.
Pe lângă multele sale virtuți, Severin s-a remarcat şi printr-o asceză severă și prin smerenie. Avea o singură haină, care îl și acoperea când dormea, noaptea, și umbla desculț chiar și iarna, deși iernile erau foarte geroase în teritoriul provinciei Noricum (Commemoratorium, cap. 4 și 39)4. Pentru această viață cumpătată ar fi primit darul înainte-vederii, vestindu-le locuitorilor de mai multe ori atacurile iminente ale barbarilor, dar primind și darul facerii de minuni. Mai multe capitole relatează minunile săvârșite de Severin. Aceste minuni erau întotdeauna precedate de multe zile de rugăciune și de post aspru. Spre exemplu, în capitolul 6 ni se relatează cum o femeie văduvă și-a adus copilul paralizat să-i fie vindecat. Pe lângă post aspru și rugăciune, Severin a sfătuit-o pe mama copilului să facă milostenie, după puterile ei. Iar copilul s-a vindecat. În urma acestui fapt, vestea s-a răspândit și în mijlocul barbarilor, deoarece copilul făcea parte din neamul rugilor. Aflând de această minune, mulți barbari care urmau să plece în Italia veneau să-i ceară binecuvântare. Între aceștia se pare că s-a numărat și Odoacru, căruia i-a profețit că, deși sărac, va ajunge să împartă multe bogății altora (Commemoratorium, cap. 7)5.
Severin s-a îngrijit foarte mult pe săraci și pe cei întemnițați. Aproape toți săracii din orașele și castelele din zonă au fost hrăniți prin efortul său („ut paene omnes per universa oppida vel castella pauperes ipsius industria pasceretur”)6. Vita ne oferă informații interesante și despre modul în care erau organizate administrativ bisericile. Oamenii, văzând dărnicia sfântului față de săraci, deși viața le era mereu amenințată de atacurile barbare, au început să ofere zeciuială („frugum suarum decimas pauperibus impendebant”)7. Şi pe locuitorii din Lauriacum și din alte localități Severin i-a îndemnat, prin scrisori, să ofere zeciuală, pentru ca Biserica să-și poată împlini misiunea filantropică.
În capitolul 19 al biografiei ni se relatează cum Severin a înființat o mică mănăstire în orașul situat între cele două râuri (Inn și Dunăre), Batavis (Salzburg), pentru câțiva călugări, fiind solicitat să vină des aici, din micuțul ermitaj pe care-l ridicase la Comagenis, unde locuia8.
Darul înaintevederii sfântului este evident și din relatarea capitolului 20 al biografiei, care ne prezintă situația politică dezolantă din Imperiul roman de Apus, înainte de desființarea lui, în anul 476. Trupele romane s-au retras din mai multe teritorii, doar la Batavis (Salzburg) rămânând un mic corp de armată. Câțiva dintre soldații din Batavis au plecat spre Italia pentru a le aduce solda colegilor lor. Ei au fost omorâți pe drum, lucru pe care Severin l-a relatat soldaților rămași, tot datorită înaintevederii. Darul profetic reiese și din capitolul următor, unde ni se spune că i-a prevestit preotului Paulinus că va ajunge episcop, lucru întâmplat nu după multă vreme. Severin a profețit și distrugerea mai multor localități, motiv pentru care locuitorii s-au retras în localitatea Lauriacum (din nordul Dunării). Severin îi îndemna mereu la rugăciune stăruitoare și la post.
Tot din această biografie aflăm că sfântul Severin nu mânca înainte de apusul soarelui, excepție făcând doar anumite zile de praznic („nunquam ante solis occasum nisi certa solvit festivitate ieiunium”), iar când ținea postul de 40 de zile mânca doar o dată pe săptămână9.
El s-a ocupat și de retragerea populației romane din Alamania și Turingia în teritoriul Lauriacum, astăzi localitatea Lorch de pe Enns (Austria). Se pare că Severin n-a avut nicio demnitate lumească și nici nu primise vreo treaptă clericală. Din biografia pe care Eugippius i-a dedicat-o, știm că îi fusese oferită și demnitatea episcopală, pe care însă a refuzat-o fără ezitare10, preferând retragerea în locuri liniștite. Totuși, pentru implicarea lui s-a bucurat de cea mai mare autoritate după episcopul Constantius, chiar și în fața conducătorilor păgâni, care-l ascultau și îl venerau.
Severin a prevestit și strămutarea populației din provincia Noricum în Italia, precum și ziua morții sale. De aceea, le-a poruncit ca, atunci când vor pleca, să ia cu ei și rămășițele lui pământești.
Din biografia scrisă de Eugippius mai aflăm şi că Severin purta o mare evlavie sfintelor moaște. În capitolul al nouălea ni se relatează cum au ajuns la Severin moaș-tele sfinților Gervasie și Protasie11, iar în capitolul 21 cum i-au fost aduse, de către o persoană evlavioasă, moaștele Sf. Ioan Botezătorul12. Între minunile săvârșite de Sfântul Severin amintim vindecarea unui lepros13, a unor demonizați, minunea în-mulțirii uleiului14, dar și minunea de a se fi arătat în vis unor pelerini blocați în Munții Alpi, în drumul lor spre sfânt, de la care doreau să ia binecuvântare și cuvânt de folos15. Un post de patruzeci de zile i-a prescris Severin unui călugăr din mănăstire, în urma căruia, dar și prin pocăință, s-a vindecat de o tumoare canceroasă16.
Având o viață atât de curată, fața îi era plină de lumină, după cum ne relatează același Eugippius, iar Dumnezeu i-a descoperit și data trecerii la cele veșnice17. Înainte de acest moment, sfântul i-a adunat pe frați și le-a dat ultimele povețe, îndemnându-i să rămână fermi în credință și consecvenți în rugăciune, în post și-n faptele milei creștine. Pe data de 5 ianuarie a început să se simtă rău și a primit Sfânta Împărtășanie, făcându-și semnul Sf. Cruci peste tot corpul18. În ziua de 8 ianuarie 48219, pe când în biserică se făcea slujba privegherii, și-a dat obștescul sfârșit rostind Psalmul 150: „Lăudați-L pe El întru sfinții Săi” („laudate Dominum in sancto eius...”)20.
STRĂMUTAREA OSEMINTELOR ÎN ITALIA ȘI CINSTIREA SF. SEVERIN
La șase ani după trecerea sa la cele veșnice s-a împlinit și profeția făcută, şi anume că populația se va strămuta din calea atacurilor barbare în Italia. Când i-au deschis mormântul au simțit un miros plăcut, trupul fiindu-i intact. A fost pus într-o raclă de lemn și purtat în Italia, așezat mai întâi în castelul Lucullanum cu acordul episcopului Romei, Gelasius, și apoi în locul oferit de o femeie evlavioasă, Barbara, prin intermediul episcopului Victor. După ceva vreme moaștele sale au fost puse în biserica noii mănăstiri pe care comunitatea și-a construit-o în apropiere de Napoli.
În anul 902, sfintele sale moaște au fost mutate în biserica complexului mănăstiresc benedictin din Frattamaggiore, Napoli (biserică închinată sfinților Severin și Sossio21), unde se găsesc și astăzi.
În fiecare an, Sfântul Severin este pomenit în data de 8 ianuarie. El este astăzi patronul Episcopiei Catolice de Linz, dar și al Bavariei, fiind venerat și pe teritoriul Italiei. În orașul Passau, o biserică – fostă parohială, acum de cimitir – este închinată Sfântului Severin. În aceeași zi este prăznuit și de către ortodocși, viața fiindu-i relatată pe larg și în Sinaxarul tipărit în deceniul trecut de călugării din Muntele Athos.
Bibliografie selectivă
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team