Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Unul din saluturile celor mai mulți dintre noi, creștinii, este „Doamne‑ajută”, motiv pentru care vă propun o înțelegere a acestor două cuvinte. Poate că la o primă rostire a unui „Doamne‑ajută” nu suntem conștienți de încărcătura lui, totuși, citind textele biblice și patristice, cred că vom deveni mai atenți la cât de important este să folosim sintagmele Scripturii și să le înțelegem sensul.
UNDE APARE EXPRESIA DOAMNE‑AJUTĂÎN BIBLIE?
Una dintre slujbele, cunoscute de mulți dintre noi, în care se găsește rugăciunea „Doamne ajută‑mă” este Taina Sfântului Maslu. Aici, în Evanghelia a Șasea, ni se spune cum o femeie din Canaan L‑a rugat pe Mântuitorul s‑o miluiască prin vindecarea fiicei ei posedate; din cauză că Hristos o ignora, „ea, venind, s‑a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută‑mă” (Mat. 15, 25); inițial a fost refuzată, spunându‑i‑se că „nu este bine să iei pâinea copiilor și s‑o arunci câinilor”; însă rugăciunea acelei mame a fost însoțită și de gestul suprem de adorare, îngenuncherea, prin care noi ne aplecăm în fața sfintelor icoane, a sfintei evanghelii, a sfintei cruci etc. Şi așa s‑a învrednicit de lecuirea fiicei ei.
Sensul rugăciunii are în vedere vindecarea de o boală care cuprinde atât sufletul, cât și trupul. Verbul folosit aici, βοηθέω, semnifică „a cere ajutor”, „a ajuta pe cei în nevoi”, sau, simplu, „a ajuta”1 şi se găsește în redările tămăduirilor: „Şi de multe ori l‑a aruncat și în foc și în apă ca să‑l piardă. Dar de poți ceva, ajută‑ne fiindu‑Ți milă de noi. Iar Iisus i‑a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui care crede.” (Marc. 9, 22‑24). Din textul de mai sus înțelegem că, atunci când oarecine Îi cerea lui Dumnezeu ajutorul, avea în minte mila Sa, ceea ce însemna că acela cerea să fie miluit, adică rostea Doamne miluiește‑mă (‑ne).
Un alt loc în care apare această rugăciune este în Fapt. 16, 9: „Și noaptea i s‑a arătat lui Pavel o vedenie: un bărbat macedonean sta rugându‑l și zicând: Treci în Macedonia și ne ajută”. Aici se evidențiază direct rugăciunea prin care marelui Pavel i se cerea ajutorul, ca vestire a Evangheliei (Fapt. 16, 10). Așadar, a ajuta pe cineva înseamnă a face prezentă puterea lui Dumnezeu în el. Apocalipsa evidențiază şi ea forma de ajutor ca scăpare de un pericol iminent: „Și pământul i‑a venit femeii într‑ajutor, căci pământul și‑a deschis gura sa și a înghițit râul pe care‑l aruncase balaurul, din gură.” (Apoc. 12, 16).
DOAMNE‑AJUTĂȘI ALTE RUGĂCIUNI ASEMĂNĂTOARE
În forma pe care o folosim astăzi, Doamne‑ajută reprezintă una din cele mai scurte rugăciuni pe care creștinii o întrebuințează; ea se aseamănă cu mult cunoscutul Doamne miluiește (‑mă) (Mat. 17, 15), care este o sinteză a rugăciunii minții: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește‑mă (pe mine păcătosul, robul Tău). O expresie asemănătoare, folosită în popor, este Doamne ferește, care exprimă teama ca nu cumva să se petreacă vreun lucru rău; un echivalent similar ar fi Doamne apără (‑mă), de un necaz, de o posibilă primejdie; un alt exemplu este Doamne izbăvește, Doamne scapă‑mă, după cum a strigat sfântul apostol Petru când se afunda (Mat. 14, 30).
Cred că este indicat să precizăm că unele sintagme amintite, dacă nu chiar toate, se găsesc în Scriptură. Astfel, Proverbele 24, 12 spun că Domnul este conștient de creația Sa: „Dacă spui: «Nu‑l cunosc pe acesta», află că Domnul cunoaște inimile tuturor.”. Iar în 1 Reg. 2, 2‑3, de asemenea ni se spune: „Căci nu este (nimeni) sfânt precum Domnul, și nu este (nimeni) drept precum Dumnezeul nostru; nu este (nimeni) sfânt afară de Tine. Nu vă făliți și nu vorbiți cu îngâmfare, să nu iasă vorbe mari din gura voastră, căci Dumnezeul cunoașterilor este Domnul și Dumnezeu care‑și pregătește lucrările Sale.”. Ne mirăm cum Ana, mama lui Samuel, a concentrat în câteva fraze nu mai puțin de patru atribute divine fundamentale, prin care Îl chema pe Dumnezeu ca s‑o ajute2.
Așa explicăm existența acestor însușiri divine îndreptate spre om, într‑o rugăciune care este intitulată Rugăciune la toată litia și procesiunea pentru chemarea milei lui Dumnezeu: „Tu ești bun, dar noi am făcut nelegiuire. Tu ești îndelung răbdător, dar noi vrednici de pedeapsă. …Ci încetează Doamne; iartă, Doamne; îndură‑Te, Doamne… Ceartă‑ne pe noi, însă cu blândețe…”3. Deci, din puținele texte amintite înțelegem că Hristos este Domnul vieții și Izvorul vieții4, de aceea credinciosul i se adresează cu multă încredere, iar psihic își găsește în Dumnezeu și susținerea sufletească de care are atâta nevoie, într‑o lume în care negația și răul cresc vertiginos și întunecă mintea și inima omului contemporan.
ÎMI MĂRTURISESC CREDINȚA SPUNÂND „DOAMNE...”
Pentru a înțelege pe deplin că în doar două cuvinte se cuprinde un Crez și o mărturisire de credință, vom analiza succint apelativul Doamne. După cum vedem din versetele citate, acest Doamne Îl are în vedere pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cea de‑A Doua Persoană a Preasfintei Treimi, născută din veci din Dumnezeu Tatăl și în timp din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Deci, rostind Doamne, mintea noastră gân‑dește la Dumnezeu, Creatorul și Atoateții‑torul. Cuvântul traduce din ebraică în limba greacă Numele cel mai presus de orice nume (Filip. 2, 9), adică numele inefabil și de nepronunțat de către evrei. În Vechiul Testament, acest nume era alcătuit din următoarele patru litere: YHWH; ele formează o tetragramă. Origen ne dă următoarele informaţii despre numele ku,rioj, în limba română Domnul, adică despre traducerea celor patru litere: „Aşadar este preţios lucru a se şti că cel care după Greci este pronunţat Ku,rioj, acela este «Domnul», după adevărata pronunţie a evreilor, «Adonai» (substituent al lui YHWH). Căci Dumnezeu este apelat conform evreilor cu zece nume, din care unul este «Adonai», care este interpretat «Domnul». Şi de câte ori după evrei este zis (numit) Adonai, de atâtea ori după greci este considerat «Domnul», acesta semnificând modul de exprimare al Scripturilor.”5.
Se confirmă că LXX traduce Yhwh prin ku,rioj, care apare şi ca nume hristic. În LXX se spune: „Acest nume, cu care Septuaginta a transferat numele personal YHWH / Adonai, dar şi pe cel de Adon, „Stăpân”, îi este aplicat lui Hristos de prima generaţie de creştini, mai întâi ca nume predicativ, în cea mai veche mărturisire de credinţă care‑i proclamă dumnezeirea (Fp. 2, 366; Rom. 10, 9), ajungând să‑i fie rezervat cvasi‑exclusiv lui, aşa cum face apostolul Toma după înviere.”7.
Așadar, pronunțând doar vocabula Doamne s‑ar cuveni ca, imediat, să am în mintea și inima mea unul din cele mai sfinte cuvinte, care îmi sintetizează istoria lui Dumnezeu, adică Scriptura Vechiului și a Noului Testament, care mă face prezent înaintea Lui și prin care eu mă ajut. De unde se impune o stare sufletească de pioșenie și mult respect față toate numele divine, și, prin extensie, față de orice cuvânt.
SINAXARE DE IERI ȘI VIAȚA DE AZI
De aceea, bine este și de folos să trăim având pe buze cuvintele inspirate și rostite de oameni credincioși; dacă avem prezente în minte fie şi numai câteva din locurile Scripturii în care Dumnezeu i‑a ajutat pe cei rugători, atunci credința noastră va fi puternică şi va tinde spre imitarea acelora, iar ajutorul divin nu va întârzia.
A spune „Doamne‑ajută” înseamnă a‑L face prezent pe Hristos într‑o discuție, a‑L implica pe Dumnezeu într‑o lucrare a mea, a‑L aduce pe Creatorul cerului și al pământului în timpul și în viața mea, spre a‑mi fi prezent mie, după cum a fost prezent altora. Când rostesc cuvinte cu o încărcătură pozitivă îmi sfințesc mintea și inima, mă umplu de harul lui Dumnezeu și capăt puterea de a transmite și altora ceva bun. În loc să mă folosesc de un limbaj neutru, ca să nu‑l numim negativ, bine este și de folos să construim un psihic sănătos prin cuvinte, gesturi și meditații sănătoase.
A rosti „Doamne‑ajută” având conştiinţa îndreptată către sfinții Bisericii echivalează cu a‑i invoca pe oamenii aceia, care și‑au sfințit viața, și mai ales pe acei sfinți ale căror nume cuprind înțelesul lucrurilor de care ne ocupăm aici. De exemplu, Azaria este numele unuia dintre cei trei tineri aruncați împreună cu prorocul Daniel în groapa cu lei, tineri care sunt pomeniţi în ziua de 17 decembrie. Cuvântul în sine înseamnă „puterea lui Yahweh”, „cel ajutat de Yahweh” (Dan. 1, 4‑6). De aici au derivat numele de Azarie și Azoria. Un pasaj cu referire la un alt om care a fost numit așa se află în 1 Paralip. 6, 9‑10. Lazăr, de care amintește Scriptura ca fiind fratele Martei și al Mariei, este un nume care înseamnă „Dumnezeu ajută”. Alți sfinți care au purtat acest nume sunt Sfântul cuvios Lazăr din Magnezia, prăznuit pe 7 noiembrie, și Sfântul Lazăr Zugravul, prăznuit în ziua de 17 noiembrie.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team