Cele mai cunoscute doxologii din cultul Bisericii noastre sunt Doxologia mică („Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”) și Doxologia Mare („Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, întru oameni bunăvoire…”).

Doxologia mică, o avem pe buze mai toată vremea, pentru că se găsește în multe locuri din cadrul slujbelor ortodoxe. Spre exemplu, ea introduce la slujba Vecerniei sau la Utrenie o Slavă, doxastikon, stihiră sau imn reprezentativ dintr‑un grup de imne. Poate fi Slava stihirilor de la Vecernie, Slava Stihoavnei de la Vecernie, Slava Laudelor de la Utrenie etc., un tropar al Născătoarei, un Antifon (antifoanele de la Utrenie, dar și cele de la Dumnezeiasca Liturghie) sau, pur și simplu, este ca o punte de legătură între diverse grupuri de psalmi (cum sunt stările catismelor sau cei șase psalmi ai Utreniei) ori de rugăciuni.

Doxologia mică este atestată în această formă sau în variante foarte asemănătoare² încă din secolul al IV‑lea, și se pare că statornicirea ei este strâns legată de transmiterea învățăturii de credință despre Sfânta Treime, într‑un mod cât mai clar, sintetic și fără echivoc, în perioada în care își făcuse deja apariția erezia ariană. Astfel, la Sfântul Atanasie cel Mare găsim următoarele: „Să cinstești și să aduci rugăciuni pentru masă, și mâncarea și băutura ta vor fi sfințite. Iar atunci când te vei ridica de la masă, iarăși să mulțumești, zicând de trei ori: «Milostiv și îndurat este Domnul. Hrană a dat celor ce se tem de dânsul»; Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”³, acum și pururi și în veci (după alte izvoare).   

De asemenea, Sfântul Vasile cel Mare, care consideră că această doxologie a apărut din tradiția nescrisă a Bisericii, spune: „ei (ereticii) nu încetează să strige peste tot că lauda «împreună cu Duhul Sfânt» nu ar fi atestată în scris și multe altele de acest fel. S‑a spus că este unul și același lucru a zice «Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh» ori «Slavă Tatălui și Fiului împreună cu Sfântul Duh.»”⁴.

Doxologia Mareeste o grupare de texte vechi și nou‑testamentare, care începe cu imnul îngerilor (Lc 2, 14), care a răsunat din cer la Nașterea Domnului Hristos („Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, întru oameni bunăvoire”), urmat de versuri din psalmi și aclamații adresate celor trei Persoane ale Sfintei Treimi, încheindu‑se cu Trisaghionul („Sfinte Dumnezeule...”). Aceasta reprezintă una dintre secțiunile cele mai importante ale Utreniei, se cântă în continuarea Laudelor, în mod antifonic (de obicei în mănăstiri, de către cele două strane) și pe glasul de rând al săptămânii. 

Unii dintre liturgiști consideră că o formă mai nouă (sau mai veche) a Doxologiei pe care o cântăm astăzi ar putea fi Imnul regăsit în Constituțiile Apostolice (Cartea a VIII‑a, cap. XII), care suna astfel: „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl în Duhul Sfânt! Binecuvântat ești în veci. Amin [Rm. 1, 25]. Slavă întru cele înalte lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire [Lc 1, 14]! Osana Fiul lui David! Binecuvântat Cel ce vine întru numele Domnului [Mt 21, 9; Ps 117, 26]! Dumnezeu este Domnul și S‑a arătat nouă [Ps 117, 27]! Osana întru cele înalte [Mt 21, 19]!”⁵.

Tot imn doxologic (de slăvire a lui Dumnezeu) sau doxologie poate fi considerată şi creația Sfântului Niceta de Remesiana (338‑420), „Pe Tine Dumnezeu Te lăudăm…⁶, pe care o folosim în cult, la Slujba de mulțumire adusă lui Dumnezeu (în situația în care nu se cântă Doxologia Mare), și care are câteva stihuri aproape identice cu Doxologia Mare.

Note: