În mijlocul micii obști monahale, Preasfințitul Părinte Episcop Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a adus arhiereasca binecuvântare, bucurie, dar și un cuvânt de mângâiere și întărire în misiunea la care am fost chemați cu toții. Slujba hramului a început anticipat, în seara zilei de 12 octombrie când, după slujba Vecerniei, una din surorile mănăstirii a fost primită în ceata monahiilor prin Rânduiala tunderii. „Rânduiala slujbei la primirea mantiei”, cum mai este numită călugăria, a fost un moment de introspecție pentru fiecare din cei prezenți, atât pentru solemnitatea ei, cât și pentru că această slujbă a călugăriei este deopotrivă Nuntă și Înmormântare, Botez, moarte și înviere. Preasfințitul Teofil, în cuvântul de învățătură de la final, a subliniat faptul că nu doar noua monahie are datoria de a se ruga pentru tot poporul, ci și că reușita ei în viața cea nouă pe care o începe acum depinde și de noi cei prezenți. Cu alte cuvinte, rugăciunea unora pentru alții este datorie. Dar și poruncă: „Rugați‑vă pururea” (I Tes 5, 17).

Încununarea oricărei sărbători este făcută prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Sub un cer azuriu, cu un soare blând, de toamnă, credincioșii au participat la Cina cea Împărătească și, totodată, s‑au împreunat din nou în rugăciune pentru tânărul teolog ce a fost chemat de Domnul la slujirea diaconească. 

Hristos spune: „Secerișul este mult, iar lucrătorii sunt puțini; rugați pe Domnul secerișului să scoată lucrători în via Sa”, (Luca 10, 3). Prin Taina Hirotoniei și prin Rânduiala călugăriei, Dumnezeu a scos lucrători în via Sa! Doamne, pune puterea Ta în mâna celui ce se oștenește!

Agapa frățească pe care am învățat să o facem de la creștinii din Biserica Primară nu a lipsit de la acest praznic. Bucatele au fost îndestulătoare pentru toată lumea, dar nu a contat ce s‑a mâncat, cât mai ales că am fost împreună. Comuniunea este menirea noastră. La scurt timp după agapă a urmat un moment artistic susținut de tinere râvnitoare și iubitoare de cântare venite tocmai din Iași, din orașul unde se odihnesc Cinstitele Moaște ale Cuvioasei Parascheva. În desfășurare, fetele i‑au bucurat pe credincioși cu un buchet de psalmodieri (cântări ale psalmilor), dar și cu muzică veche vocal‑instrumentală, care era de nelipsit de la curțile domnești în Epoca Medievală. Românii s‑au simțit „ca acasă”. Iar acasă știm că nu este un loc, ci o stare. O stare de dulce amintire când mergeai la biserica din sat, unde îți scăldai sufletul în lumina sfintelor slujbe, te întâlneai cu ai tăi, legai prietenii cu cei veniți și apoi te întorceai la casa ta. Așa s‑a întâmplat și acum cu românii noștri din acest colț de lume; dar nu numai cu românii noștri, că s‑au arătat iubitori de Românie și spanioli convertiți la Ortodoxie, care de dragul țării noastre au învățat și limba română, dar au îmbrăcat și portul popular românesc autentic. Pe aceștia și pe toți ceilalți i‑a adunat laolaltă Cuvioasa Parascheva la Mănăstirea Vilaller. Aici este oaza de liniște în care Sfânta Parascheva schimbă inimi și vieți!

Monahia Timoteia, Mănăstirea „Sfânta Parascheva”, Vilaller, Spania