Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Cea de‑a șasea serie de absolvenți ai secțiunii în limba română a Centrului Ortodox de Studii și Cercetare Dumitru Stăniloae din Paris a încheiat anul universitar 2017‑2018 printr‑o întâlnire față‑către‑față cu profesorii Centrului, în perioada 9‑11 septembrie, la Bologna.
La întâlnire au participat peste 60 de cursanți dintre toți cei care au urmat, în anul ce a trecut, unul din cele 4 module propuse de organizatori. Finalizarea unui program, și implicit obținerea diplomei, se validează prin întocmirea unei lucrări de aprofundare, elaborate sub îndrumarea unuia dintre profesorii Centrului, dar și printr‑un examen de tip colocviu, prin care se testează cât de temeinic au fost asimilate informațiile oferite în cadrul cursurilor online și prin parcurgerea bibliografiei.
Ca de fiecare dată, sesiunea nu a avut doar un scop evaluativ, ci și unul formativ, în continuarea cursurilor de peste an. Astfel, cei prezenți au putut lua parte la o serie de prelegeri și de ateliere pe teme biblice, de bioetică, pastorație sau liturgică, menite să răspundă întocmai preocupărilor cursanților și să ofere soluții principalelor provocări ivite în viața parohiilor pe care le păstoresc sau din care fac parte ca membri activi. În cele trei zile de lucru, o atenție deosebită a fost acordată specifi-cității misiunii Bisericii Ortodoxe Române în contextul actual al diasporei, din care majoritatea cursanților fac parte.
Întâlnirea anuală a cursanților și profesorilor Centrului Dumitru Stăniloae caută să îndeplinească alte două nevoi ale studenților și de aceea accentuează, pe de o parte, dimensiunea liturgică, iar pe de alta, pe cea culturală. De aceea, și anul acesta, cursanții, împreună cu profesorii, au participat la o rugăciune (priveghere) de noapte și au căutat să viziteze principalele atracții istorice și culturale din Bologna și Ravena, mai ales cele relevante pentru istoria Bisericii celei Una din primul mileniu creștin.
În anul academic următor, CDS Paris propune cursanților cele două programe consacrate: Introducere în teologia ortodoxă (aproximativ 50 de cursuri din principalele discipline teologice) și Pastorație și duhovnicie (12 cursuri pe teme de pastora-ție, duhovnicie, legătura dintre duhovnicie și psihologie etc.), dar și două noi module: unul despre mărturisitorii din temnițele comuniste și altul despre Sfânta Liturghie – istorie, actualitate, teologie.
Detalii despre noile programe sunt disponibile pe site‑ul www.teologie.eu.
Pr. Mario MIHAI
Întâlnirea CDS de la Bologna 2018 s‑a caracterizat, ca de fiecare dată, prin sinceritatea și frumusețea întâlnirii oamenilor aflați în dialog, schimb de idei și căutători ai frumuseților veșnice. Să vezi în armonie sufletească și bucurie aproape o sută de oameni, preoți și mireni, împreună cu ierarhul locului, participând la grupe de lucru, intervenind prin întrebări în cadrul conferințelor, susținând lucrări de finalizare a modulelor teologice de mare sensibilitate și profunzime nu poate decât să te impresioneze până la lacrimi. Sunt și voi rămâne un susținător al culturii teologice, al înălțimilor gândirii, al înțelegerii a ceea ce credem și mărturisim, pentru a putea fi convingători și mărturisitori și în fața altor confesiuni, religii și culturi ale lumii.
Pr. Prof. Daniel BENGA, Munchen
Dacă la început, mie, ca profesor, îmi era mai greu să percep care erau așteptările pe care trebuia să le ating, dacă am observat și la cursanți, atât în cadrul cursurilor, prin intermediul întrebărilor pe care le puneau, cât și la întâlnirile de evaluare, o oarecare ezitare și neîncredere în raportarea lor la proiectul teologic de studiu, situația s‑a schimbat treptat: constat o maturizare a proiectului și în plan organizatoric și în privința echipei de profesori și în privința cursanților.
Am observat la cursanți o creștere a nivelului de pregătire, ceea ce face ca și participarea lor să fie mai activă, mai înaltă și mai bine elaborată, inclusiv în pregătirea lucrărilor. Unii au revenit și s‑au reînscris, fie într‑un nou modul, fie în același modul, dar într‑un nou an universitar.
Există intenția de a se contura o formă de materializare a eforturilor făcute de CDS, prin publicații, studii, lucrări, care pot fi puse la dispoziția publicului larg sau la dispoziția „prietenilor” CDS; aceasta va da un avânt celor implicați și va determina o emulație la nivelul CDS‑ului, dar și la nivelul teologic general.
Acest proiect poate constitui o adevărata provocare pentru studiul teologic românesc, dar nu numai; are un potențial foarte mare și poate constitui un proiect pilot pentru renașterea studiului teologic universitar și mai ales pentru restaurarea duhovnicească a acestuia, dar și la nivel de abordare autentic științifică.
Pr. Prof. Vasile GVRILĂ, București
IMPRESII CURSANȚI
Participarea la cursurile CDS a reprezentat ceva inovativ pentru mine. Prelegerile profesorilor mi s‑au părut foarte bine pregătite și centrate pe nevoile participanților.
Sesiunea de examinare a fost pe cât de plăcută, pe atât de antrenantă. S‑a văzut precizia organizatorilor și dragostea față de frumos, faptul ca au știut sa îmbine utilul cu plăcutul, iar întregul program a făcut să îmi pară rău că s‑a terminat atât de repede. Locația a fost excelentă, condițiile impecabile, programul foarte bine organizat, așa încât nu am simțit stres sau oboseală. Dinamica dintre profesori și cursanți mi‑a lăsat în suflet dorința de a participa și la alte cursuri, ca să pot să mă bucur mai mult de cunoștințele pe care ei ni le împărtășesc.
Pr. Daniel SIMIONESCU, Roma
Am participat cu mare curiozitate și emoții, pentru prima dată, la o sesiune CDS Paris. Nu știam la ce să mă aștept în legătură cu seriozitatea examenului, referitor la abordabilitatea colegilor și a profesorilor.
Am constatat cu bucurie că am fost primită cu căldură și prietenie într‑o familie a celor care, aflați peste hotarele țării, se străduiesc să țină aproape de Dumnezeu valorile Ortodoxiei. Am învățat lucruri noi, m‑am apropiat sufletește de mine și cred că am făcut ceva plăcut lui Dumnezeu. Sesiunile de comunicări au fost foarte interesante și profesionist organizate și livrate. Lectorii au prezentat teme diverse și de interes duhovnicesc, dar și social actual. Colegii de curs m‑au inspirat prin dăruirea lor față de dezvoltarea duhovnicească. Am rămas prietenă cu unii dintre ei. Recomand cu căldură programele Centrului!
Anca COVACIU, inginer, București
Consider ca acest Centru ne dă tuturor participanților, studenți si profesori, prilejul de a ne întâlni, a vorbi despre Dumnezeu, a cunoaște mai bine Ortodoxia, credința noastră, care este atât de frumoasă și profundă, dar și bucuria de a răspândi în jurul nostru, printre prietenii de acasă, ceea ce am simțit, ce‑am învățat și cât bine a adus această participare sufletului nostru. Fiind pentru a doua oară prezentă la o astfel de manifestare, în calitate de cursantă a CDS, la modulul «Cum citim Sfânta Scriptură?», de această dată mi‑am dat seama că gândul cel mai puternic ce îmi vine în minte la plecare este că de acum înainte mai am multe de învățat.
Diana PERDEICA, contabil, Bruxelles
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team