Printre acești îngeri, îngerii păzitori sunt cei mai blânzi, mai apropiați și mai iubitori, pentru că misiunea lor este să aibă grijă de copii câtă vreme aceștia trăiesc pe pământ, până la bătrânețe și moarte. Acești îngeri sunt plini de iubire și dulci ca niște copii, blânzi ca niște copii, vulnerabili ca niște copii și cresc în misiunea lor ca niște copii, timizi ca niște copii și devin în atitudinea lor, tot mai maturi, mai mustrători și cer mai multe de la copil cu cât acesta crește și sporește în lucruri bune sau rele. Îngerul îl ceartă pe copilul devenit adult, dar mereu este cu el și niciodată nu se îndepărtează de el, oricâte lucruri rele ar face.

Așa cum spune Acatistul Îngerului păzitor, el priveghează neîncetat viața fiecăruia dintre noi. Niciodată nu-l părăsește pe cel care i-a fost încredințat, atâta vreme cât trăiește pe pământ, niciodată nu încetează a-l învăța și sfătui pe copil, ca și pe adult, atunci când copilul a crescut, până la sfârșitul vieții lui. [...]

Îngerul păzitor nu ne părăsește niciodată, că el rămâne mereu credincios misiunii pe care Dumnezeu i-a încredințat-o pentru a mântui sufletul, pentru că el iubește sufletul încredințat grijii sale, se roagă pentru el și-i șoptește la ureche numai sfaturi bune; el este conștiința noastră bună, care ne duce pe drumul mântuirii, dacă îl ascultăm. El se bucură cu bucurie mare când îl ascultăm și plânge când ne prefacem surzi la sfaturile sale.

Fiecare ființă umană, bună sau rea, își are îngerul său păzitor. În clipa în care copilul se naște, îngerul vine la patul lui, trimis de Dumnezeu, ca să-l învețe, să-l apere de primejdii, de ispitiri, de influențele rele (...). 

Ați observat că, în clipa în care ești gata să săvârșești un păcat, o voce lăuntrică îți șoptește: „Nu face asta.” Când un pericol necunoscut te pândește, același înger îți suflă la ureche: „Nu te duce acolo”, sau „Ferește-te de omul acesta” etc.

Uneori poți să-ți vezi îngerul păzitor, nu ca o persoană, ci ca lumină, mai mult spirituală în partea dreaptă a capului tău, ceva deosebit față de lumina soarelui sau a unei lămpi. Este o lumină dulce care vine de sus și-ți pune în suflet o bucurie neînțeleasă. Atunci să înțelegi că îngerul tău păzitor este acolo, că încearcă să-ți comunice ceva bun. Spune o rugăciune, curățește-ți inima și mintea, aminește-ți că ai un prieten, cel mai credincios și care nu te va părăsi niciodată, nici măcar în momentele tale de păcătuire. Adu-ți aminte și că un mesager al cerului te vizitează și cântă-i: 

COMOARA PRIMITÄ‚ ÎN DAR  

Odată, într-un sat, trăia un țăran care era veșnic nemulțumit de soarta sa. Întotdeauna bombănea și avea ceva de reproșat. Așa se face că, într-o zi, pe când se întorcea de la târg, țăranul începu să bombăne de unul singur:

– Ei, ce soartă am și eu… Alții sunt bogați sau sunt ajutați de rude și prieteni. Dar, pe mine nimeni nu mă ajută, nimeni nu îmi dă nici un capăt de ață. Nu e dreaptă lumea asta: adică de ce unii să primească atâtea daruri, iar pe mine să nu mă bage nimeni în seamă? Nici măcar Dumnezeu nu mă ajută…

Dar tocmai când zicea asta, în fața sa apăru un înger îmbrăcat în lumină. Era frumos cum nici nu vă puteți imagina! Și cu o voce dulce ca o muzică prea frumoasă, îi spuse țăranului:

– Omule, Bunul Dumnezeu m-a trimis la tine să îți alung amarul. Am venit să-ți dăruiesc o comoară, ca să scapi de toate grijile.

Èšăranul rămăsese încremenit, nu-și putea crede ochilor: așa minune și așa noroc să dea peste el!

– Ooo, dar îți mulțumesc din suflet, dragă îngerule! Și? Unde e comoara?

Îngerul zâmbi și zise:

– O vei primi îndată! Însă frumos ar fi ca mai întâi să-mi dăruiești și tu ceva, nu-i așa?

Èšăranul se scărpină în cap.

– Păi, n-am cu mine altceva decât acest coș cu fructe!

– Fructele sunt foarte bune, mulțu-mesc!

Èšăranul puse jos coșul și se aplecă să caute prin el. Scoase mai întâi ditamai pepenele. Era copt și frumos de-l mâncai cu ochii. Nu se îndura să se despartă de așa frumusețe de pepene. Îl puse alături și mai căută în coș. Scoase o gutuie mare, galbenă și pufoasă de-ți lăsa gura apă. Parcă n-ar fi dat-o nici pe asta. Căutând mai găsi mere, piersici și alte fructe. Cotrobăind bine, pe fundul coșului găsi o nucă. Încântat îi întinse nuca îngerului, care aștepta liniștit.

– Poftim, ți-o dăruiesc cu drag! Acum îmi dai comoara?

– Desigur, spuse îngerul, luând nuca din mâna omului. Poftim, ia-o! Și întinse țăranului nuca înapoi.

Acesta încremeni: nucă era acum toată din aur curat.

Ce minune! Ce noroc pe capul lui! Èšăranul ținea în palmă nucă de aur și nu mai putea de bucurie.

Se aplecă, luă pepenele de jos și îl ridică să i-l dea îngerului. Dar ce să vezi? Îngerul dispăruse. Omul era acum din nou singur, în mijlocul drumului, având alături coșul cu fructe.

– Å¢ii, ce ciudă îmi e, zise țăranul în sinea sa. De ce i-am dăruit îngerului cel mai mic fruct? Ce zgârcit am fost! Trebuia să-i fi dat tot coșul cu fructe, iar el mi-ar fi înapoiat un coș plin cu aur. Așa, am dat doar o nucă. M-a răsplătit după inima mea!