În orice caz, sentimentul de invidie provine din dorința de a potența sentimentul propriei valori. Invidia apare ca urmare a unei insuficiențe sufletești, a unei sărăcii sufletești. Lipsa unei valori a propriei persoane este compesantă de gândul la bunurile, succesele sau împlicirile altora. Invidiosul nu reușește să își trăiască propria viață, care este prea săracă și goală, ci trăiește visul sau aparența vieții altora. De multe ori invidia apare în tandem cu dorința narcisită de a fi prețuit și invidiat de ceilalți.

Așa cum se întâmplă de multe ori, invidia este o formă de iubire incompletă, stâlcită. Pe de o parte, invidiosul nu se simte iubit și crede că prin anumite împrejurări favorabile, calități sau posesiuni materiale poate fi vrednic de iubit. Pe de altă parte, invidiosul rămâne în nemulțumirea de sine, dând vina pe soartă, pe ceilalți sau pe nedreptatea socială pentru sărăcia lui sufletească, nemobilizându‑se spre lucrarea binelui și renunțând la orice responsabilitate pentru situația în care se află. 

De aceea, pentru ieșirea din acest cerc vicios trebuie recunoscută goliciunea și sărăcia sufletească, atrăgând și cerând umplerea de Dumnezeu, singurul care poate plini totul și care ne dă adevărata valoare și prețuire. Așa cum un sugar, care nu are decât nevoi și aparent este lipsit de orice virtuți sau calități, reprezintă totuși centrul vieții părinților lui, care îl umplu de dragostea lor necondiționată, la fel fiecare dintre noi, în stadiul de copil în care ne aflăm, indiferent că suntem bebeluși sau adolescenți în relația cu Dumnezeu, suntem vrednici și ținte ale iubirii necondiționate a lui Dumnezeu, indiferent de mulțimea virtuților sau de sărăcia spirituală de care dăm seama. Căci omul este vrednic de iubit, indiferent de stadiul lui duhovnicesc. De aceea să folosim invidia doar pentru a observa sărăcia noastră duhovnicească și a ne motiva spre câștigarea virtuților și adevărata iubire a aproapelui.

Puteți adresa întrebările Dumneavoastră la adresa de email: ierom.athanasie.ulea@yahoo.com