Octavian Goga (1862 – 1934)

În anul 1902 apare la Budapesta primul număr al revistei Luceafărul, din inițiativa studenților Al. Ciurea, O. Tăslăuanu și Octavian Goga. În revista Luceafărul apar majoritatea poeziilor lui Goga. În 1905 a apărut la Budapesta volumul Poezii. După acest debut editorial, „adevărat eveniment literar”, poetul a intrat tot mai mult în conÅŸtiinÅ£a opiniei publice. Până la declanÅŸarea Primului Război Mondial, Goga s‑a impus ca ziarist strălucit prin articolele publicate în revista Å¢ara noastră, ziarul Epoca, Adevărul, revista Flacăra ÅŸi revista România, proza sa jurnalistică fiind comparabilă, stilistic ÅŸi tematic, cu cea eminesciană. Folosește revista Luceafărul ca pistă pentru lansarea idealurilor sale legate de „românism” în sânul poporului, în viziunea unei proxime unități a neamului. Activitatea literară a lui Octavian Goga a fost dublată de o susÅ£inută activitate politică‑socială. Goga a devenit, la începutul secolului al XX‑lea, mesager al tuturor aspiraÅ£iilor susÅ£inute de românii transilvăneni. În septembrie 1906, Goga a fost ales secretar literar al „AsociaÅ£iei transilvană pentru literatura română ÅŸi cultura poporului român”.

După începerea războiului, Goga se stabilește în România, continuând lupta pentru eliberarea Transilvaniei ÅŸi pentru unirea politică. Din cauza activităÅ£ii sale politice în România, guvernul de la Budapesta l‑a condamnat la moarte în contumacie¹ pentru înaltă trădare împotriva imperiului, al cărui cetățean legal era. S‑a înrolat în armata română ÅŸi a luptat ca soldat în Dobrogea. În timpul retragerii în Moldova, generalul Prezan îl trimite la biroul de propagandă al armatei, considerând că felul în care el îi mobilizează pe români „echivalează cu forța a două divizii de pe front”.

Deși Goga nu se putea exprima cu privire la situația românilor din Basarabia, din cauza alianței cu Rusia, totuși, în poezia „Vorbeau azi‑noapte două ape” spune: „N‑auzi cum strigă Basarabii/ Blestemul zilelor ce vin,/ Cum sună‑n buciumi pârcălabii/ De la Soroca și Hotin?/ Eu simt cum matca mea tresare/ De‑al amintirilor șuvoi, / Arcașii lui Ștefan cel Mare/ Îmi cer azi moaștele‑napoi.../ Nedumerirea mă supune/ Când rostul patimii v‑ascult,/ Căci inima nu‑mi poate spune/ Pe care să vă plâng mai mult”. Se implică mai apoi și la misiunea de atragere a voluntarilor dintre prizonierii ardeleni și bucovineni din Rusia, care luptaseră în armata austro‑ungară. La încetarea ostilităÅ£ilor ÅŸi semnarea păcii de la BucureÅŸti, Goga a fost nevoit să părăsească România, plecând în FranÅ£a. În vara anului 1918 s‑a constituit la Paris Consiliul NaÅ£ional al UnităÅ£ii Române, forum de presiune asupra marilor puteri pentru obÅ£inerea unităÅ£ii statale româneÅŸti. La începutul anului 1919, Goga s‑a reîntors în România reîntregită.

În ianuarie 1918 a participat la Odessa la formarea Comitetului Național al Ardelenilor și Bucovinenilor, care avea ca scop prezentarea cauzei românilor în Alianța Naționalităților din Austro‑Ungaria. După retragerea Rusiei din război, din cauza revoluției bolșevice, Goga pleacă la Paris, unde se creează Consiliul național pentru Unitatea Românilor, al cărui scop era să propage în opinia publică mondială ideea necesității desăvârșirii unității noastre naționale și argumentarea legitimității ei. La numai câteva săptămâni de la înființarea Consiliului, el a fost recunoscut de guvernele Franței, Angliei, Italiei și Statelor Unite ale Americii. La Paris apare publicația La Roumanie.

Actul Marii Unirii din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia îl prinde departe de țară, însă,  pentru contribuția sa la realizarea Unirii, a fost ales la conducerea resortului propagandei din Consiliul Dirigent, organ executiv provizoriu de conducere a Transilvaniei, ales pe 2 decembrie 1918 de către Marele Sfat Național. Într‑o scrisoare îÅŸi mărturiseÅŸte regretul de‑a nu putea participa la istorica Adunare de la Alba Iulia: „Regret din tot sufletul că nu mi‑a fost dat să văd aceste valuri de oameni ÅŸi să mă pătrund ÅŸi eu de bucuria cea curată care mi‑ar fi răsplătit îndeajuns tot zbuciumul de o viaÅ£ă întreagă pentru triumful unei idei”.

Octavian Goga rămâne una din cele mai mari personalități care au luptat pentru Unire, mai ales pentru faptul că toată viața sa și‑a dedicat‑o unui mare vis, unirea tuturor românilor, aÅŸa cum spun ÅŸi versurile sale: „Avem un vis neîmplinit,/ Copil al suferinÅ£ii./ De dragul lui au răposat/ Åži moÅŸii ÅŸi părinÅ£ii” („Noi”). Crescut în mijlocul țăranului creștin, înțelegând durerile neamului său, neîmplinirile, asupririle îndurate, Octavian Goga trăiește pentru împlinirea unui singur ideal, un singur vis, acela al unității. Sufletul său era  plămădit cu o mare sensibilitate  pentru adâncul  sufletului românului, fapt dovedit în poeziile sale scrise ca gânduri ale inimii, nădejdi, spovedanii dureroase care unduiesc armonios până astăzi în inimile celor iubitori de neam, de aceea și Nicolae Iorga îl numeÅŸte „suflet de luptător, herald al visului nostru milenar”.

Prin acordarea la 21 martie 1906 a premiului „Năsturel Herescu” pentru volumul de debut, creaÅ£ia poetică a lui Octavian Goga a primit consacrarea Academiei Române. În 1920, Goga a fost ales membru, iar în 1924 poetul a primit Premiul NaÅ£ional de poezie.

La 5 mai 1938, în parcul Castelului de la Ciucea, poetul a suferit un infarct cerebral ÅŸi a intrat în comă. În ziua de 7 mai 1938 s‑a stins din viaÅ£ă la vârsta de 57 de ani. Ulterior trupul poetului a fost înmormântat la conacul de la Ciucea, conform dorinÅ£ei acestuia.

Bibliografie:

• Ciprian Doicescu, ViaÅ£a lui Goga, BucureÅŸti, Cartea Românească, 1942.
• http://ziarullumina.ro/octavian-goga-poetul-patimirii-noastre-si-marea-unire-132281.html