publicat in Din viaţa parohiilor pe 1 August 2018, 04:36
Ediția a cincea a Festivalului românesc din Flandra, dedicată Centenarului Marii Uniri, a reprezentat încununarea unor eforturi organizatorice întinse pe câteva luni și a experienței acumulate la evenimentele anterioare. Echipa Asociației CORFOO a învățat, a crescut și ne‑a așteptat duminică, 27 mai, cu un plan în care nu era lăsat loc neprevăzutului. După introducerea făcută de doamna Polina Gheorghe, cu traducerea flamandă asigurată de jurnalistul Jean‑Paul Van der Elst, ne‑am „încălzit” foarte repede la flacăra patosului și spiritului românesc transmise de grupul etno‑folcloric „Ștefan‑Vodă”, condus de artistul poporului Tudor Ungureanu.
În timp ce pe scenă urcau artiști consacrați – precum naista Raluca Pătuleanu, Polina Gheorghe, Ionuț Petreacă – sau la început de drum, precum Denisa Maria Sabău ori Adriana Jozefina Fúriková, spectatorii mici și mari puteau asista la demonstrațiile de olărit ale artistului Daniel Leș din Baia Sprie, la teatrul de păpuși însuflețit de actrița Ioana‑Raluca Zaharia sau admirau colecția de costume populare vechi a Loredanei Frînculeț, care ne aminteşte că aceste veşminte, martore la cele mai importante momente ale vieţii, ne însoțesc acum în pribegie și sunt „o ancoră înfiptă în România”, după cum spunea Daniel Leș. Aici l‑am cunoscut pe Ion, un oltean extraordinar, glumeț și expansiv, tată a opt copii frumoşi, care m‑a rugat să‑l îndrum să găsească o șezătoare unde ar putea să‑și învețe fetele să coasă cămăși cu motive și simboluri tradiționale.
Această ediție – de care ne vom aminti cu un mare zâmbet în inimi, cu bucuria întâlnirii cu etosul românesc și cu sentimentul de a fi fost acasă, o casă în care încăpem cu toții, dacă facem loc lui Dumnezeu – a fost un minunat prilej să ne întâlnim între noi, românii plecați pe alte meleaguri, să ne cunoaștem sau să ne recu-noaștem, să ne bucurăm unii de alții, de graiul românesc, de straiele noastre populare de o frumusețe răpitoare, de întâlnirea cu trei dintre părinții care slujesc în parohiile ortodoxe din Belgia: părintele dr. Constantin Pogor, organizatorul Festivalului, Președintele Asociației CORFOO și parohul comunităţii ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Materne” din Gent‑Aalst, părintele George Vâlcu de la parohia ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Antwerpen și părintele Gabriel Pop de la parohia ortodoxă „Sfinții Apostoli” din Zeebrugge.
Un cuvânt special de mulțumire se cuvine a fi adus sculptorului Radu Constantin Rață, care a renunțat la calitatea sa de expozant pentru a ajuta ca demonstrațiile de olărit de pe parcursul zilei să se desfășoare în condiții perfecte.
Mulțumiri Asociației socio‑culturale CORFOO pentru uriașul efort depus, precum și Ministerului Românilor de Pretutindeni și Primăriei orașului Aalst pentru deosebitul sprijin financiar.
Mulțumiri tuturor celor care au participat la această sărbătoare a sufletului românesc! Să ne revedem cu bine la ediția viitoare! Așa să ne ajute Dumnezeu!
Mihaela Popescu, Președinte Asociația „Agora for Life”, Gent, Belgia
Foto: Mihaela Popescu