Vasile Goldiș (1862 – 1934)

Copilărește la Seleuș, Cermei și Mocirla, unde slujea tatăl său. Școala primară o începe la Cremei, continuă în satul Horia, iar mai apoi la Arad. Între anii1873 ÅŸi 1881 este elev al Liceului Teoretic din Arad, absolvind ca șef de promoție, cu aptitudini deosebite pentruistorie, literaturășifilozofie.

La1 octombrie1881se înscrie și urmează cursurile Facultății de Litere și Filozofie, cu bursă din partea Episcopiei Ortodoxe Române din Arad, la Universitatea din Budapesta (1881-1882și1884‑1885) și la Universitatea din Viena (1882‑1884).

Primul post de profesor îl are la CaransebeÅŸ (1886-1889), apoi este transferat la Gimnaziul ortodox român din BraÅŸov (1889‑1901). Se pensionează la 1 septembrie 1901, la cerere, pe motiv de boală ÅŸi se mută la Arad, la chemarea unchiului său Iosif Goldiș care ajunsese între timp episcop, unde ocupă funcÅ£ia de secretar consistorial în Episcopia Ortodoxă din Arad (1901‑1934, cu întreruperi) ÅŸi pe aceea de profesor ÅŸi director al Liceului de fete (1901‑1905). S‑a implicat în miÅŸcarea culturală, deÅ£inând mai multe funcÅ£ii: secretar al SocietăÅ£ii pentru crearea unui fond de teatru român, secretarul Casinei române (1891‑1895), o societate cultural‑politică, iar între anii 1923 ÅŸi 1932 preÅŸedinte al societăÅ£ii ASTRA.

A fost membru marcant al Partidului Național Român din Transilvania și a reușit să schimbe atitudinea partidului față de politica austro‑ungară, devenind un adversar de temut mai târziu în parlamentul de la Budapesta, după ce a fostales în 1906 deputat. În cei patru ani (1906-1910) se alătură deputaÅ£ilor români, sârbi etc. ce pledează activ pentru recunoaÅŸterea drepturilor politice ÅŸi democratice. Activitatea sa politică este întreruptă în 1910, după ce nu mai este ales ca membru în Parlamentul din Budapesta. Primește să conducă ziarul Românul în 1911, pe care îl folosește ca instrument pentru înfăptuirea Unirii.

Vasile Goldiș este cel care a conceput declarația prezentată la Budapesta, în care cere libertatea națiunii române. Pe 29 octombrie, la Arad, se înființează CNRC (Consiliul Național Român Central), având ca scop punerea în practică a măsurilor prevăzute în declarația de la 12 octombrie. La 18 noiembrie, Vasile Goldiș publică în ziarul Românul, abia reînființat după doi ani de suspendare, un nou manifest „Către popoarele lumii” în română și franceză, prin care prezintă dorința națiunii române din Transilvania de a se uni cu România. Toate culminează cu adunarea de la Alba‑Iulia de la 1 decembrie 1918, când în fața a 100.000 de români Vasile Goldiș citește Rezoluția Adunării de Unire din România. După unire este ales un Mare Sfat Național Român cu atribuții de parlament și un Consiliu Dirigent cu atribuții de guvern provizoriu în Transilvania, în care Vasile Goldiș ocupă postul de vice‑președinte.

După 1 Decembrie 1918, Vasile GoldiÅŸ va ocupa, pe rând, diferite funcÅ£ii: ministru al cultelor ÅŸi instrucÅ£iunii publice în Consiliul Dirigent; vicepreÅŸedinte al acestui guvern; vicepreÅŸedinte al delegaÅ£iei care la 12 decembrie 1918 a prezentat la BucureÅŸti regelui Ferdinand actul unirii adoptat la Alba‑Iulia la 1 decembrie; ministru în guvernul central (1918‑1919); deputat la Radna (1919); membru de onoare al Academiei Române; ministru al artelor ÅŸi cultelor (1926), preÅŸedinte al „Astrei” (1923‑1932).

Întreaga biografie a lui Vasile GoldiÅŸ este marcată de fermitatea luptei sale pentru Unire. Personalitatea ÅŸi sufletul lui Vasile GoldiÅŸ s‑au format într‑o familie de preoÅ£i, în biserică ÅŸi în ÅŸcoală, realitate de care nu s‑a despărțit niciodată, după cum se vede în aceste rânduri: „Sunt din neam de preoÅ£i, după mamă, după tată. De mic copil am fost deprins cu mirosul de tămâie, iconostasul a picurat în sufletul meu primele impresii de artă, vâlvătaiele lumânărilor de galbenă ceară au fost cel dintâi joc al ochilor mei de mic copil. Tatăl meu nu călca pragul bisericii fără mine ÅŸi la toate praznicele eu purtam crucea în fruntea copilaÅŸilorîmbrăcaÅ£i în cămăÅŸuÅ£ele albe împodobite una cu o cruce galbenă, alta cu o cruce albastră ÅŸi alta cu o cruce roÅŸie. Mi se părea că biserica noastră este casa noastră cea de‑a doua ÅŸi ea a rămas până în ziua de astăzi partea cea mai bună a sufletului”¹. Vasile Goldiș mai susținea că instituÅ£ia Bisericii reprezintă una dintre cele mai însemnate din istoria popoarelor europene: „Biserica pătrunde direct în sufletele oamenilor, fiind ziditoare de caractere; Biserica a fost scutul apărător al neamului românesc, a cărui scăpare a constituit‑o, adesea, altarul ÅŸi a cărui mângâiere a fost ÅŸi va rămâne credinÅ£a în Dumnezeu”². Viața fiindu‑i marcată de valorile creștine, Vasile Goldiș își dorea ca întreaga națiune să crească într‑un stat nou, dar nu fără moralitatea pe care se întemeiază Biserica sau în afara acesteia: „CredinÅ£a în Dumnezeu ÅŸi morala creÅŸtină vor fi cei doi stâlpi pe care se va zidi România Mare”³.

Spre sfârșitul vieții sale, în 1932, cu sănătatea deja șubrezită, face tot posibilul să ajungă la Arad, unde se sărbătorea Marea Unire, ÅŸi vorbește în faÅ£a celor 25 de mii de oameni strânÅŸi în PiaÅ£a Avram Iancu. S‑a stins din viaÅ£ă la 10 februarie 1934 în locuinÅ£a sa din Arad, în vechiul palat al ziarului Românul, în multă modestie. I‑au fost organizate funeralii naÅ£ionale, iar ziua înmormântării a fost declarată zi de doliu naÅ£ional.

Vasile Goldiș rămâne una dintre perso-nalitățile marcante ale neamului nostru, un român devotat, credincios și fiu al Bisericii, profesor, ziarist, om politic de mare valoare și făuritor al Marii Uniri. Putem întrevedea în toată viața sa lucrarea lui Dumnezeu Care a lucrat prin el și prin alții, ca acest mare neam să fie de atunci înainte un stat independent, integru și unit, însă nu doar politic, ci și în cuget, în credință, în valori, în idealuri.

Pentru toată activitatea sa, Octavian Goga l‑a numit pe bună dreptate „Părinte al patriei”.

Bibliografie:

• Aurel Ardelean, „Activitatea culturală a lui Vasile GoldiÅŸ după Marea Unire”, în vol. Vasile GoldiÅŸ. Politică ÅŸi cultură, Arad, 1993, sub coordonarea prof. univ. dr. Vasile Popeangă
• Gheorghe Șora, Vasile GoldiÅŸ ‑ militant pentru desăvârÅŸirea idealului naÅ£ional. Edit. Facla, TimiÅŸoara, 1980
• Iovan MarÅ£ian, Filosofia ÅŸi crezul politic ale lui Vasile GoldiÅŸ, Editura Dacia, Cluj‑Napoca, 2006
• Vasile GoldiÅŸ, „Disciplina ÅŸi solidaritatea partidului”, în vol. Politică ÅŸi cultură (1919–1934)
• Vasile GoldiÅŸ, „Legea învăÅ£ământului primar”, în Biserica ÅŸi ÅŸcoala, nr. 37‑49, anul XLVIII, 1924.