Vrednic și drept este a aduce, întâi de toate, slavă, laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările primite în această zi de praznic. Plinătatea harului primit astăzi, bucuria comuniunii, darurile care s‑au revărsat peste noi toți nu fac decât să vădească lucrarea minunată a lui Dumnezeu în viața noastră.

Mă bucur nespus de mult că această catedrală cerească, care ne apropie atât de mult de cele dumnezeiești și este departe de cele lumești, a devenit neîncăpătoare astăzi – înseamnă că ceea ce ne unește în Hristos și în Biserică este cu adevărat mai puternic decât orice.  

Înaltpreasfinția Voastră, într‑un cuvânt pe care ni l‑ați trimis de curând spuneați: „Păstorul Cel Bun, care este chipul sau icoana fiecărui păstor de suflete din Biserica Lui, nu păstrează egoist nimic pentru Sine din cele pe care Părintele ceresc I le‑a încredințat, pentru a răscumpăra fiecare suflet care în mod liber caută şi se adapă din dragostea Lui jertfelnică. După chipul Păstorului, episcopul se lasă mistuit de dragostea Lui, care îl transfigurează, arzând în același timp încet, încet în el tarele egoismelor, ale grijii de sine, înainte de toate”. Pornind de la aceste principii, îmi asum crucea pe care am primit‑o astăzi și pe care urmează să o duc sus, pe Golgota. Este un început nou, este un început greu, dar îmi încredințez viața și slujirea Păstorului cel Bun, Care Și‑a pus „viața pentru oile Sale” (In 10, 11) și face din noi păstori cu dragoste pentru cei păstoriți.

Cu mai bine de zece ani în urmă, visul a ceea ce trăim în aceste clipe era de neînchipuit, dar iată că „cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu” (Lc 18, 27). Realitățile de acum zece ani, când am pornit la început de drum alături de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan aici, în Italia, erau altele decât cele de astăzi, dar și cele de acum 20 de ani, când Înaltpreasfinția Voastră ați început să sădiți primele semințe de har arhieresc, ale căror roade le culegem noi astăzi, erau și mai diferite. 

 „Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească” (1 Cor. 3, 6), zice Sfântul Apostol Pavel, și cu adevărat se potrivește acest cuvânt pentru realitatea Eparhiei noastre. La început de drum am avut cuvântul Evangheliei, încredințarea harului, râvna începătorului, dragostea cea dintâi și acestea au schimbat inimile noastre și au făcut să ajungem cu toții o familie, episcopi, preoți, diaconi, credincioși – suntem familia Bisericii, acolo unde omul se întâlnește cu Dumnezeu. 

Dintru începuturi, am visat să schimbăm lumea, să‑i aducem pe oameni mai aproape de Dumnezeu și de Biserică, dar am învățat în toți acești ani că mai întâi trebuie să schimbăm inimile oamenilor, începând cu propria noastră inimă. Dacă nu îmi lărgesc inima, să încapă acolo toată dragostea lui Dumnezeu, nu voi putea face nimic, „căci dacă dragoste nu am... făcutu‑m‑am aramă sunătoare şi chimval răsunător..., nimic nu sunt..., nimic nu‑mi folosește... căci dragostea nu cade niciodată” (1 Cor. 1‑13). Și dragostea pe care ne‑o învață Domnul nu este o flacără de moment, care se stinge la scurt timp, este ceea ce înseamnă să trăiești cu adevărat, să ai viață din viața Celui fără de moarte.

Bucuria pe care o trăiesc în aceste clipe este de nedescris, ca și emoțiile, de altfel, dar această bucurie se datorează Domnului Care a lucrat prin oamenii Săi minunați, care au reușit să sădească stele nu doar în inima mea, ci și în multe alte inimi.

Pentru aceste stele, pentru această lumină, pentru tot binele primit, vrednic este să aduc mulțumiri:

• Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru încrederea și binecuvântarea acordate, precum și pentru părinteștile îndemnuri pe care mi le‑a adresat;

• în mod cu totul deosebit, Înaltprea-sfințitului Părinte Mitropolit Iosif, cel care, de la prima întâlnire la Lyon, mi‑a deschis o nouă perspectivă în viață, fiind cel care m‑a îndrumat să urmez Facultatea de Teologie și cu binecuvântarea căruia am făcut primii pași în slujirea bisericii. În cei 10 ani, din 1998 și până în 2008, cât a fost Arhipăstor peste comunitățile din Italia, slujirea Înaltpreasfinției Sale a adus, la propriu, roade înzecite, numărul parohiilor crescând de la 8 la 80, și aceasta este o adevărată minune de la Dumnezeu;

• de asemenea, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, despre care am auzit lucruri minunate înainte să‑l cunosc, dar din clipa în care l‑am cunoscut, în 2008, nu mi‑a mai părăsit inima și, prin inspiratele noastre întâlniri, ne‑a ajutat mult duhovnicește în pastorația pe care o facem în Italia. Doresc să pun la inimă celor prezenți faptul că Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, în calitate de locțiitor al Scaunului Arhiepiscopal de la Paris din anul 1994 și până în anul 1998, a constituit Vicariatul Italiei și a fost cel care a făcut să răsară noi vlăstare în via duhovnicească a Mitropoliei noastre;

• în mod special, Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, care, din clipa în care l‑am întâlnit, acum aproape 17 ani, m‑a luat ca pe un fiu sub oblăduirea sa. Mi‑a fost și îmi este în continuare părinte duhovnicesc, dar, mai mult decât atât, a fost un adevărat tată care a știut când e nevoie să fie blând și să mângâie și când e nevoie să fie strict și să îndrepte. Preasfinția Sa a știut să împărtă‑șească mult curaj pentru a ne apropia, încă din studenție, de Cel ce ne hrănește nu cu pâinea cea trecătoare, ci cu Însuși Trupul și Sângele cel de viață dătător al lui Hristos, și asta a fost sămânța ce ne‑a descoperit în inimi Împărăția lui Dumnezeu. Dragostea de părinte, seriozitatea cu care a privit mereu orice problemă, verticalitatea duhovnicească și puterea de a lua decizii privind doar la cele dumnezeiești și ale Bisericii ne‑au format alături de Preasfinția Sa, nu doar pe mine, ci o întreagă generație de preoți care astăzi slujesc în cele peste 262 de parohii și paraclise din Italia;

• Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, de care mă leagă o prietenie deosebită, încă din anul 2011;

• Preasfințitului Părinte Episcop Timotei, pe care îl cunosc din Franța și alături de care am împărtășit întotdeauna frumoase experiențe duhovnicești;

• Preasfințitului Părinte Episcop Vicar Marc Nemțeanul, care mi‑a fost mereu apropiat și prin care am descoperit ortodoxia franceză;

• delegatului Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Petru al Basarabiei, Preasfințitului Părinte Episcop Antonie de Orhei, neobosit misionar al Mitropoliei Basarabiei, cu care ne cunoaștem din 2011 și care, prin activitatea deosebită pe care a desfășurat‑o și o desfășoară în continuare în Republica Moldova, aduce o nemăsurată bucurie miilor de creștini de pe meleagurile mele natale. Vă rog să transmiteți Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Petru mulțumirile mele pentru a Vă fi delegat la hirotonia mea, dimpreună cu toată prețuirea mea;

• Preasfințitului Părinte Episcop Teofil de Iberia, pe care l‑am cunoscut de curând și căruia îi mulțumesc că s‑a ostenit să vină în această zi și să fie alături de noi, chiar dacă eu, din binecuvântate pricini, nu am reușit să ajung la Madrid în data de 15 aprilie, la hirotonia Preasfinției Sale întru arhiereu;

• părinților mei care mi‑au dat viață, mi‑au dat o educație deosebită și toată dragostea pe care au avut‑o – mamei, Ala, care este aici de față, și tatălui meu, Eugen, care a trecut la Domnul; fratelui meu, și împreună‑slujitor astăzi cu noi, diaconul Mircea, care mereu mi‑a fost aproape;

• familiei mele monastice, obștea mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de aici, de la Roma, cu care am petrecut în ultimii zece ani o adevărată creștere duhovnicească, cu multe binecuvântări, dar și cu momente de greutate, cu mult har, dar și cu încercări. În mod deosebit, trebuie să mulțumesc maicii Maria, stareța mănăstirii al cărei preot slujitor am fost și unde m‑am format. Mă rog ca Bunul Dumnezeu să reverse belșug de binecuvântări și multă sănătate nu doar peste cea care mi‑a fost alături tot timpul, și la momente de bucurie, și la momente de cumpănă, dar și peste întreaga obște și peste toată frăția cea întru Hristos de aici, de la Centrul Eparhial de la Roma; fără ei nu aș fi cel ce sunt astăzi;

• tuturor preoților din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, celor pe care i‑am cunoscut chiar de la începutul venirii mele în Italia și de la care am învățat multe lucruri ce mi‑au folosit în formarea pastorală, dar și celor care au crescut și s‑au format împreună cu mine, celor cu care am lucrat și lucrez în continuare pe diferite sectoare, celor cu care am împărtășit cele mai frumoase momente de bucurie și trăire sufletească, dar și celor care au avut momente de grea încercare prin care am trecut împreună, ca o familie;

• preoteselor și familiilor preoților noștri pentru toată misiunea pe care o desfășoară alături de soții lor. Este admirabil ceea ce faceți! Curajul și puterea cu care de multe ori susțineți misiunea din parohiile noastre îmi dă și mie imbold să vă port mereu în rugăciune;

• monahilor și monahiilor din eparhia noastră, alături de care am trăit momente de adevărată bucurie; un deceniu am dus împreună aceeași cruce, care ne‑a unit și ne ține uniți în continuare;

• credincioșilor de la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului, în care am slujit ca preot și duhovnic timp de nouă ani; mulți dintre ei mi‑au devenit fii duhovnicești și au crescut lângă mine și eu lângă dânșii. Din rugăciunile mele nu lipsiți niciodată!;

• ostenitorilor Centrului Eparhial de la Roma, colegilor de birou, prietenilor, celor apropiați, celor care au fost alături de mine de‑a lungul vieții și pe care nu i‑am menționat; lista ar fi mult prea lungă și nici pe departe completă;

• tuturor autorităților aici prezente, care au răspuns cu dragoste la invitația de a participa la acest eveniment.

Şi, în sfârşit, vă mulțumesc vouă, tuturor, care ați fost astăzi de față la acest moment atât de important pentru Episcopia noastră!

Nu aș putea să închei decât cu cuvintele Sfântului Ierarh Luca al Crimeii, care zice: „Inima episcopului este o inimă deosebită, care trebuie să strălucească mereu de credința în Iisus Hristos. Inima episcopului trebuie să ardă ca un foc, să strălucească de la lumina Evangheliei, de la iubirea Crucii lui Iisus Hristos”, căci Lui I se cuvine toată Slava, Cinstea și Închinăciunea, în veci. Amin.