Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 9 Iunie 2018 Ora: 15:14

Henri Berthelot. Cel mai român dintre generalii francezi din Primul Război Mondial (1)

1916. Pe cele două fronturi europene, cel occidental şi cel de răsărit, războiul stagnează. Deşi armata germană este îngenuncheată la Verdun, pe un câmp de luptă plin de noroi şi sânge, bătălia de pe râul Somme încă nu e pe deplin câştigată. În estul Europei, situaţia este la fel de neclară. Un general francez, însă, Henri Berthelot, se va ilustra pe frontul românesc printr‑o misiune care va pecetlui relaţiile indefectibile de stimă şi prietenie între cele două naţiuni, română şi franceză. În România, memoria acestui militar, distins cu titlul de „Cetăţean de Onoare al României” şi decorat cu „Ordinul Mihai Viteazul” de către regele Ferdinand I (1865‑1927), este încă vie.

În data de 19 septembrie 1916, generalul de divizie Marie Fayolle (1852‑1927), comandant al Armatei a 6‑a, îl anunţă pe generalul de divizie Henri Berthelot că va fi numit şef al misiunii militare franceze în România. Berthelot ştie cât de greu cântăreşte România în echilibrul de forţe, aliată fiind cu ţările Antantei – Franţa, Marea Britanie şi Rusia –, şi se întreabă ce anume aşteaptă de la el guvernul francez.

Dar să ne întoarcem puţin în urmă, la data de 27 august 1916, când România declară război Imperiului Austro‑Ungar. Această iniţiativă nu era prevăzută de aliaţi, care doreau mai degrabă afectarea armatei române spre sud, în teritoriul bulgar, spre a face joncţiunea cu trupele franco‑britanice debarcate în Grecia, la Salonic, care băteau pasul pe loc în faţa armatei turce. Bucureştiul, însă, a preferat să‑şi îndrepte ofensiva militară spre Transilvania – ofensivă care, la început, a avut un oarecare succes, pentru ca nu mult după aceea trupele române (deşi dispunând de o jumătate de milion de soldaţi, însă prost echipaţi) să fie prinse ca într‑un cleşte de Armata a 9‑a, comandată de generalul Erich von Falkenhayn (1861‑1922), şi de trupele generalului August von Mackensen (1849‑1945), care comanda Armata a 17‑a germană, Armata a 3‑a austro‑ungară şi Armata întâia bulgară. În urma acestor evenimente, generalul Joseph Joffre (1852‑1931), comandant al forţelor franco‑britanice, îi aduce la cunoştinţă lui Berthelot că a fost desemnat să salveze România.

CINE ESTE BERTHELOT?

Fiu al unui căpitan de jandarmi, Berthelot s‑a născut pe 7 decembrie 1861 la Fleurs, în departamentul Loirei. Absolvent al Şcolii Militare de la Saint‑Cyr (promoţia 1881), îşi face ucenicia de ofiţer în Algeria şi în Indochina. Diplomat apoi al Şcolii Superioare de Război, în 1887 este numit ataşat pe lângă Statul Major al Armatei. De o statură impunătoare şi cu un caracter dintr‑o bucată, Berthelot e descris de către Joffre, în fişele dosarului său, ca un element „dotat cu o enormă energie în gândire şi cu o inteligenţă de prim ordin”. Într‑adevăr, Berthelot şi‑a dovedit valoarea de comandant în fruntea Diviziei a 53‑a a Corpului de Armată 32, având responsabilitatea sectorului Soissons. A trăit iadul pe frontul de la Verdun, iar acum i se încredinţează o „misiune militară” şi comanda unui stat major, a unui corp de instructori, de subofiţeri şi de soldaţi, al cărui efectiv atinge 1100 de oameni. Berthelot este însărcinat să joace un rol delicat, şi nu întotdeauna clar, acela de „consilier” ataşat pe lângă regele României, dar şi să îşi afirme independenţa în relaţiile cu monarhul... Joffre îi dă mână liberă, deşi „Rusia nu va vedea cu ochi buni misiunea lui, şi, în plus, va trebui să câştige încrederea românilor”.

O SITUAŢIE POLITICO‑MILITARĂ DIFICILĂ

Pe data de 15 octombrie 1916, generalul Berthelot este călduros primit la Bucureşti de către regele Ferdinand. Regina Maria1 se arată de la început favorabilă misiunii lui şi îşi exprimă simpatia faţă de personaj, chiar dacă pe chipuri îngrijorarea este vizibilă. „Sunt primit”, scrie generalul, „ca un salvator; eu cred, însă, că mai înainte de toate ar trebui să se regăsească pe ei înşişi”2. Două luni mai târziu, mai exact în ziua de 9 septembrie 1916, Berthelot trage semnalul de alarmă: „Este foarte probabil că germanii vor fi în seara asta la Bucureşti (...). Ce mai rămâne din Valahia va fi repede pierdut, şi nu ştiu unde se vor opri lucrurile dacă nu intervin ruşii”3.

Abia începută, misiunea lui Berthelot pare să se încheie înainte de vreme... Dar în ianuarie 1917 generalul decide să „repună pe picioare armata română, în baza a 15 divizii”4 – şi îşi acordă trei luni ca să reuşească. În martie, cartierul general al armatei se repliază la Iaşi, unde s‑a retras şi familia regală. Cât despre sprijinul ruşilor, Berthelot nu îşi mai face iluzii: „Se vorbeşte de‑a dreptul despre revoltă, despre capitulare etc., lucruri care, în condiţiile actuale, nu reprezintă o perspectivă atrăgătoare. Un anume Raspucin (sic!), personaj cum numai în Rusia poate exista, sfătuitor damnat al împărătesei, a fost asasinat de către un mare duce. Asta ca să vă faceţi o idee despre ţara asta!”5.

Din fericire, iarna a încetinit considerabil înaintarea trupelor germane. Berthelot face dovada unei înflăcărări neprecupeţite pe câmpul de luptă şi în taberele de antrenament, îndrumând şi mai cu seamă încurajând oamenii cu o convingere care stârneşte admiraţia populaţiei. Drapelul francez care flutură pe maşina generalului este, pentru români, în ciuda izolării, a mizeriei lor şi a nenorocirilor pe care le îndură, semnul că un adevărat prieten, Franţa, îi susţine şi până la urmă îi va salva. Exemplul este dat şi de cei doi suverani, care nu acceptă să se refugieze în Rusia.

În mai 1917, cu armamentul furnizat de statul francez (avioane, tunuri, mitraliere, puşti, muniţii etc.), armata română îşi regăseşte vigoarea. În ziua de 25 iulie, trupele ruseşti şi cele româneşti iau cu asalt poziţiile ţinute de diviziile germaneşi austroungare. Pe 26 mai, a doua zi după declanşarea operaţiunilor, lovitură de teatru: Alexandrî Kerenski (1881-1970), șeful  guvernului provizoriu rus, decide retragerea ruşilor din teatrul operaţiunilor. În consecință, vreme de trei săptămâni, bătăliile devin sângeroase. Marile lupte de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz („triunghiul morţii” din Moldova) sunt duse numai de armata română. În seara zilei de 24 august, Berthelot notează: „Diviziile noastre au rezistat întrun mod remarcabil6. Trupele lui Mackensen şi ale arhiducelui Josef sunt ţinute în şah.

Odată cu ieşirea din luptă a trupelor ruseşti, preşedintele consiliului de miniştri, Ion Brătianu (1864‑1927), consideră că, fără aliaţi, România nu poate continua războiul şi prin urmare va fi nevoită să ceară armistiţiul, lucru care va întâmpla pe data de 9 decembrie, la Focşani. În ziua de 5 februarie 1918, forţele imperiale, dispunând de 37 de divizii, îi adresează un ultimatum generalului Alexandru Lupescu (1865-1934). Bucureştiul acceptă condiţiile armistiţiului, impuse de inamic, şi parafează proiectul tratatului de pace în data de 5 martie, la două zile după încheierea tratatului de pace de la Brest‑Litovsk, dintre Rusia Bolşevică şi Germania imperială. „Condiţiile” sunt „umilitoare” pentru Berthelot, printre care obligaţia trupelor franceze de a părăsi teritoriul începând cu ziua de 9 martie 1918.

Întors la Paris, Berthelot este trimis pe front în fruntea Armatei a 5şi, sub autoritatea generalului Philippe Pétain, participă la toate bătăliile decisive din acest an final al Primului Război Mondial.

ARMATA DUNĂRII

Pe data de 1 octombrie, generalul Berthelot este convocat de către preşedintele consiliului de miniştri francez, Georges Clemenceau (supranumit Tigrul), care îl trimite iarăşi în România spre a o reintegra în tabăta aliaţilor. Berthelot formează „Armata Dunării”, alcătuită din unităţi franceze, greceşti şi române, al cărei comandant este începând cu ziua de 28 octombrie. Pornind din Salonic, Armata Dunării reduce la tăcere ultimele bastioane germane, atât în Bulgaria, cât şi în România, până în ziua de 1 decembrie 1918, ziua victoriei, când Berthelot se întoarce în capitala României, unde constată că românii nu l‑au uitat nici pe el, nu au uitat nici Franţa. Foarte emoţionat, Berthelot îi scrie uneia dintre rudele sale, pe 2 decembrie: „Ieri, duminică, a fost ziua noastră de glorie. Pe de o parte, am capturat întreaga armată a lui Mackensen; soldaţii se predau pe capete şi necondiţionat. (...) Tot ieri, împreună cu regele şi regina, mi‑am făcut intrarea triumfală în Bucureşti, în fruntea trupelor aliate. După cum mă aşteptam, entuziasmul a fost debordant (...). Regele şi‑a făcut apariţia în jur de ora 9 dimineaţa, apoi, alături de câţiva ofiţeri, am pornit defilarea călare. Eu în dreapta regelui, iar regina în stânga (...). Defilarea a fost superbă, mai cu seamă în ceea ce priveşte trupele franceze, care s‑au prezentat într‑un mod remarcabil şi au fost îndelung ovaţionate de populaţie. (...) Sunt sărbătorit pretutindeni unde mă duc şi oamenii mă consideră salvatorul României. Îţi mărturisesc că lucrul acesta îmi face mare plăcere – totuşi, când mergem şi noi la o partidă de pescuit?”.

Generalul, însă, mai are până să se bucure de plăcerile pescuitului la undiţă. Armata română de sud, sprijinită de trupele lui Berthelot, se poziţionează în Transilvania începând cu data de 1 decembrie 1918... Va fi, însă, nevoie de semnarea Tratatului de la Versailles pentru ca Transilvaniei să i se recunoască, în ziua de 4 iunie 1920, statutul de teritoriu românesc.

Berthelot va rămâne în România până în mai 1919. Întors în Franţa, va fi numit succesiv guvernator militar al oraşelor Metz şi Strasbourg. Generalul se retrage din viaţa activă şapte ani mai târziu, continuând să întreţină relaţii vii cu România, pe care o consideră „a doua sa patrie”. An de an îşi petrece o parte din toamnă în Transilvania, în ţinutul Hunedoarei, unde, în 1922, guvernul român i‑a oferit un teren şi o casă7.

(va urma)

Pr. Jean‑Paul Lefebvre‑Filleau*
Parohia ortodoxă Sainte Catherine d’Alexandrie din Vernon / La Chapelle‑Réanville (Eure)

* Pr. Jean‑Paul Lefebvre‑Filleau este de formaţie istoric. Supranumit în presă „detectivul istoriei”, a publicat mai bine de douăzeci de lucrări de specialitate, fiind distins cu Grand Prix des Écrivains de France în 1997. Ultima lui carte, Ces Français qui ont collaboré avec les nazis (Aceşti francezi care au colaborat cu naziştii) (Éditions du Rocher), se găseşte în librării din 17 februarie 2017.

Note:


1. Maria Alexandra Victoria de Edinburg (născută în ziua de 29 octombrie 1875 la Eastwell, în Marea Britanie, şi decedată în data de 18 iulie 1938, la Sinaia) făcea parte din familia regală britanică în calitate de nepoată a reginei Victoria. Prin căsătorie a devenit regina României.
2. Din corespondenţa generalului Berthelot.
3. Din corespondenţa generalului Berthelot.
4. Din corespondenţa generalului Berthelot.
5. Din corespondenţa generalului Berthelot.
6. Din corespondenţa generalului Berthelot.
7. La moartea generalului, conform dorinţei lui, această proprietate a fost restituită guvernului român. Mai târziu, regimul comunist o va transforma în sediu C.A.P. Din anul 2008, casa lui Berthelot a devenit sediul Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Ţării Haţegului.

 

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni